RASDAQ Valoarea tranzacţiilor a scăzut drastic

Andrada Busuioc
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 mai 2005

Lichiditatea pe piaţa bursieră Rasdaq a fost ieri extrem de scăzută, valoarea totală a transferurilor înregistrate fiind de numai 4,5 miliarde de lei. Cea mai mare parte a tranzacţiilor (respectiv 82% dintre ele) au fost realizate cu acţiunile listate la categoria de bază.

În cadrul primei categorii, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 615 milioane de lei. Cele mai lichide titluri au fost "Mittal Steel" Roman (PTRO), cu care au fost realizate 39% din transferurile categoriei. Cele 5.900 de acţiuni au fost tranzacţionate pentru 246 milioane de lei. Ieri preţul de referinţă pentru titlurile PTRO a fost de 42.500 lei/acţiune, majorat cu 1,19% faţă de cel din şedinţa precedentă.

Cele mai lichide titluri de la categoria a doua au fost, din nou, "Elpreco" Craiova (ELPS). Au avut loc 11 tranzacţii care au însumat 161 milioane de lei, aproape trei pătrimi din totalul categoriei. Preţurile la care au fost transferate titlurile ELPS ieri au fost cuprinse între 575.000 şi 625.000 lei/acţiune. Transferurile cu acţiunile "Cemacon" Zalău (CEON) au totalizat cea mai mare valoare de tranzacţionare din cadrul categoriei de bază. Au fost perfectate şase transferuri la preţuri variind între 250.000 şi 275.000 lei/acţiune. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la jumătate de miliard de lei. Preţul mediu s-a depreciat cu 0,03% faţă de şedinţa precedentă, ajungînd la 252.434 lei/acţiune.

O lichiditate ridicată au avut-o acţiunile "Comcereal" Vaslui (CCEV), transferate în număr de peste 3,6 milioane prin 17 tranzacţii. Preţul de referinţă a fost de 131 lei/acţiune, diminuat cu 6,43% comparativ cu şedinţa precedentă. Interesul arătat de cumpărători titlurilor CCEV poate fi explicat de rezultatele bune raportate de companie pentru anul trecut. Astfel, cifra de afaceri a fost în 2004 de 1.024 miliarde de lei, mai mare cu 46% decît cea din anul precedent. Profitul net a crescut de la un miliard de lei în 2003 la 10 miliarde de lei în acest an. "Comcereal" Vaslui are un capital social de 258 miliarde de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 1.000 lei. Pachetul majoritar de acţiuni, reprezentînd 84,35% din capitalul social este deţinut de compania "Racova" Vaslui. După ce la începutul acestui an acţiunile CCEV au atins maximul ultimelor 12 luni de 430 lei/acţiune, cotaţia a început să scadă.

Prin intermediul a două transferuri realizate la preţul unic de 94.000 lei/acţiune, au fost transferate peste 3.400 de acţiuni "Bucureşti Turism" (BUTU). Preţul a crescut cu 2,17% faţă de şedinţa precedentă. Cursul titlurilor BUTU s-a înscris pe un trend ascendent începînd cu luna aprilie a acestui an. Compania, care acţionează în domeniul turis-mului are un capital social de 62,65 miliarde de lei. Acţionar majoritar este "Domino International Hotels" care deţine 69,01% din titluri. SIF "Transilvania" are o participaţie de 7,41% la capitalul social. Compania a încheiat anul 2004 cu o cifră de afaceri de 178 miliarde de lei (comparativ cu 129 miliarde de lei, în 2003) şi un profit net de 7 miliarde de lei (faţă de 5 miliarde de lei anul precedent).

Societatea de asigurare reasigurare "Ardaf" (ARDF), a raportat ieri că "Fondul Oamenilor de Afaceri", administrat de "SAFI Invest" şi-a redus participaţia la capitalul societăţii la sub 5%. Astfel, dacă în luna februarie a acestui an, FOA avea o deţinere de 4,87% din titlurile companiei de asigurări, acum această participaţie a scăzut la 2,38%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb