O variantă a coronavirusului care s-a manifestat până acum îndeosebi în America Latină se află în prezent sub observaţia specială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a anunţat miercuri agenţia sanitară a ONU, relatează DPA, citat de Agerpres.
"Lambda este purtătoare a unei serii de mutaţii cu implicaţii fenotipice suspectate, cum ar fi o potenţială transmisibilitate mai mare sau o posibilă rezistenţă crescută la anticorpi neutralizanţi", a raportat OMS miercuri.
Cu toate acestea, nu există încă studii fiabile sau concluzii ferme cu privire la această variantă.
Varianta a fost identificată pentru prima dată în Peru, în luna august 2020. În această ţară, în 81% dintre toate cazurile de coronavirus analizate din aprilie a fost identificată varianta lambda. În Argentina şi Chile, cifra a fost de aproximativ o treime în ultimele luni.
Variantele coronavirusului sunt împărţite de către OMS în două categorii: "variante de interes", ce conduc la apariţia unor cazuri grupate sau se manifestă în mai multe ţări - lambda aparţine acestei categorii; "variantele îngrijorătoare", la un nivel mai ridicat, despre care s-a dovedit că sunt mai infecţioase, mai greu de controlat sau conduc la forme mai grave de boală.
A doua categorie include, spre exemplu, varianta delta, descoperită iniţial în India, care a determinat autorităţile britanice să amâne eliminarea restricţiilor anti-Covid-19, măsură ce ar fi trebuit să intre în vigoare la 21 iunie.