Rata de incidenţă zilnică a trecut de 1.000 pentru prima dată în Spania

G.U.
Miscellanea / 31 decembrie 2021

Rata de incidenţă zilnică a trecut de 1.000 pentru prima dată în Spania

În ciuda unei rate de vaccinare de aproximativ 80%, Spania va încheia 2021 cu una dintre cele mai ridicate incidenţe a cazurilor de coronavirus în Europa, notează astăzi DPA, conform Agerpres.

Numărul de noi infecţii la 100.000 de locuitori în 24 de ore a urcat la 1.086, a anunţat joi noapte Ministerul Sănătăţii din Madrid, prima dată când a fost depăşit pragul de 1.000.

La mijlocul lunii octombrie, Spania încă înregistra o rată de incidenţă anuală pe şapte zile de aproximativ 18.

Între timp, autorităţile susţin că situaţia din spitale este încă în mare măsură sub control şi datorită ratei ridicate de vaccinare, în timp ce vaccinul asigură în majoritatea cazurilor o infecţie fără simptome sau o evoluţie mai uşoară a bolii.

Cel mai recent, 8,8% din toate paturile de spital şi 19% dintre toate paturile la terapie intensivă în Spania erau ocupate de pacienţi cu COVID-19. Aceste cifre sunt de asemenea în creştere, dar mai degrabă încet.

Pe fondul numărului în creştere rapidă a cazurilor, Spania a scurtat în această săptămână durata izolării după infecţie fără simptome - şi chiar şi cu simptome uşoare - de la 10 la şapte zile. Aceasta se aplică de asemenea cazurilor suspecte care nu au fost vaccinate.

Reducerea a fost cerută de mai multe guverne regionale şi antreprenori. Scopul este de a preveni întreruperile serviciilor de bază precum spitalele şi transportul public dacă prea mulţi angajaţi sunt forţaţi să intre în carantină.

Pentru a controla pandemia, masca în exterior a devenit din nou obligatorie la nivel naţional.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Mai multe intepaturi pentru fiecare spaniol. 2-3 doze nu sunt suficiente. De la 8 in sus poate au sanse. Ursula a avut grija si a cumparat pentru europeni 1,8 mld doar de la pfizer. Donez dozele mele pentru orice fraier amator.

    1. Ok. Pastreaza cacatul pe care-l mananci doar pentru tine, poti sa-l si regurgitezi la o adica, si apoi sa ne spui ce viata plina de culoare ai la tiraspol...

      Ai uscaciune vaginala si din acest motiv versi pe aici tot felul de tampenii, fttng de jeg.

    Daca nu ne place Tiraspolul, atunci sa citim America

    "All study protocols were approved by the Cedars-Sinai institutional review board. 

    Therefore, using an array to detect autoantibodies (AABs) to 91 antigens previously linked to a range of classic autoimmune diseases, we sought to comprehensively examine the diversity of AAB responses in male and female health care workers (HCWs) who were exposed to SARS-CoV-2 and self-reported presence or absence of distinct symptoms associated with COVID-19. 

    These findings demonstrate that SARS-CoV-2 directly triggers the development of AABs not limited to structural proteins similar to SARS-CoV-2. Importantly, our study also demonstrates for the first time an autoimmune activation in females compared to males following asymptomatic infection. As context, the stability of AABs in classic autoimmune diseases is known to vary substantially, with some autoantibodies fluctuating with flares of disease, while others remain stable. 

    We can speculate that the preponderance of AABs positivity in females—in the absence of symptomatic or recognized infection—represents initiation or proliferation and then persistence of self-reactive immunity with implications for post-acute chronic immune-driven disease states. These findings may be particularly relevant to rapidly accumulating evidence of the post-acute SARS-CoV-2 syndromes (e.g. “long-haul COVID”) that can emerge even weeks to months following resolution of mild or asymptomatic infection" 

     

    Chiar si o infectie asimptomatica poate declansa anticorpi autoimuni si, treptat, o multime de boli asociate, inclusiv cardiace. Vaccinat sau nu. 

     

    Sa citam un alt studiu tot din America: 

    "Objective: To determine absolute and relative risks of either symptomatic or asymptomatic SARS-CoV-2 infection for late cardiovascular events and all-cause mortality. Methods: We conducted a retrospective double-cohort study of patients with either symptomatic or asymptomatic SARS-CoV-2 infection [COVID-19(+) cohort] and its documented absence [COVID-19(-) cohort]. The study investigators drew a simple random sample of records fr om all Oregon Health & Science University (OHSU) Healthcare patients (N=65,585) with available COVID-19 test results, performed 03.01.2020 - 09.13.2020. Exclusion criteria were age < 18y and no established OHSU care. The primary outcome was a composite of cardiovascular morbidity and mortality. All-cause mortality was the secondary outcome. Results: The study population included 1355 patients (mean age 48.7 ± 20.5 y; 770(57%) female, 977(72%) white non-Hispanic; 1072(79%) insured; 563(42%) with cardiovascular disease (CVD) history). During a median 6 months at risk, the primary composite outcome was observed in 38/319 (12%) COVID-19(+) and 65/1036 (6%) COVID-19(-) patients (p=0.001). " 

    Acesta ne spune ca o infectie cu SARS-CoV-2 creste riscul de deces din motive cardiovasculare de 2 ori. Vaccinat sau nu. Trebuie cu totii sa intelegem ca vaccinarea reduce foarte mult doar riscul dezvoltarii pneumoniei si a reactiei inflamatorii acute. Dar doar atat. Virusul mai are multe alte arme in arsenal cu care poate agrava afectiunile existente. Vaccinul nu ajuta atat de mult pe cat se crede. Cel mult muta cauza de deces din "Covid" la 2-3 saptamani de la infectare, la "deces din diverse cauze" la mai multe luni dupa. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb