Trei rezervoare de la un depozit de petrol din regiunea Kursk din Rusia au luat foc ca urmare a unui atac cu dronă lansat de Ucraina, a declarat duminică guvernatorul regional interimar Aleksei Smirnov, relatează Reuters.
Nimeni nu a fost rănit în urma atacului, iar incendiul de la unul dintre rezervoare a fost stins rapid. Cu toate acestea, 82 de pompieri şi 32 de unităţi de echipament au fost implicate în încercarea de a stinge incendiile la celelalte două rezervoare, a declarat Smirnov pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Ministerul rus al Apărării a declarat pe Telegram că sistemele sale de apărare aeriană au distrus două drone deasupra regiunii Kursk. Smirnov a declarat că dronele au avariat, de asemenea, câteva clădiri rezidenţiale din regiune, rănind o persoană, conform Reuters.
Reuters nu a putut verifica în mod independent rapoartele, iar Ucraina nu a făcut niciun comentariu imediat.
Ambele părţi neagă că ar viza civili în războiul lansat de Rusia împotriva vecinului său mai mic în februarie 2022. Kievul a declarat că atacurile sale asupra infrastructurii energetice, militare şi de transport a Rusiei sunt un răspuns la atacurile continue ale Moscovei asupra teritoriului ucrainean.