Reuters: Vladimir Putin candidează la preşedinţie şi va rămâne la putere şi după 2024

F.D.
Internaţional / 6 noiembrie 2023

Reuters: Vladimir Putin candidează la preşedinţie şi va rămâne la putere şi după 2024

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a decis să candideze pentru un nou mandat de şef al statului în martie anul viitor şi va rămâne astfel la putere cel puţin până în 2030, au declarat mai multe surse, relatează Reuters.

Putin, care a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie, a preluat preşedinţia Rusiei de la Boris Elţin în ultima zi din 1999 şi este deja conducătorul rus aflat la putere la Moscova cel mai mult timp de la Stalin încoace, depăşind şi recordul de 18 ani al liderului sovietic Leonid Brejnev.

Sursele Reuters, care au cerut să li se păstreze anonimatul datorită sensibilităţii politice de la Kremlin, au afirmat că decizia lui Putin a ajuns la subordonaţi, iar acum consilierii săi pregătesc campania electorală.

Preşedintele este apreciat favorabil de 80% din ruşi conform sondajelor de opinie, iar dacă va candida, alegerile vor fi o formalitate; el va câştiga cu siguranţă, fiind sprijinit de întreg aparatul de stat, de presa de stat şi neavând practic nicio opoziţie serioasă.

"Decizia a fost luată - va candida", a afirmat una din sursele citate de Reuters. O alta, care confirmă o ştire publicată luna trecută de ziarul Kommersant, susţine că în câteva săptămâni se vor da în acest sens indicii atent dirijate. A treia sursă, în acord cu celelalte, precizează că consilierii preşedintelui se pregătesc deja pentru participarea sa la alegeri. Alte trei surse afirmă acelaşi lucru: Putin va candida.

"Lumea la care privim este foarte periculoasă", a apreciat una din surse.

Tot sub rezerva anonimatului, o sursă diplomatică străină afirmă că Putin s-a hotărât recent, iar anunţul va urma în curând.

Mulţi diplomaţi străini, agenţi secreţi şi oficiali se aşteaptă, potrivit agenţiei Reuters, ca Putin să rămână la putere pe viaţă. Până acum nu se confirmase însă că el va candida anul viitor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Putin nu a făcut niciun anunţ că va candida pentru un nou mandat.

"Preşedintele nu a făcut nicio declaraţie. Iar campania nu a fost încă anunţată oficial", a declarat Peskov pentru Reuters.

În septembrie, Peskov declarase că, dacă Putin decide să candideze, nimeni nu îi va putea face faţă.

Preşedinţia rusă a respins ca dezinformare occidentală ştiri conform cărora preşedintele este bolnav.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. vad oameni morti care candideaza :))

    Ban.Cher.Vali 

    1. o, ce bine ar fi.

      Oare nu va e frica de administratia Biden

      Cel putin TERORISTUL de la Moscova,candideaza,pe cand noul tAR de la Kiev,nu mai organizeaza nici macar alegeri de ochii lumi. Cei doi TARI,se intrec in numarul de morti de pe front. Daca TARUL de la MOSCOVA are carne de tun berechet,TARUL de la KIEV,se chinuie sa aduca la oaste cetatenii ucrainieni care nu vor sa mai moara pentru ZELE si OLENA. CATI oameni trebuie sa mai moara ca cei doi TARI,sa devina RATIONALI.?

    OMUL POTRIVIT LA TIMPUL POTRIVIT ! HAI, PUTIN !

    1. Sunt primele alegeri care demonstreză până și ultimului mujic mecanismul electoral din Mujicia. Putler și-a omorât opozanții și îngroapă Rusia.

    Mujicul candideaza singur si iese pe locul doi:-)

    1. Nu are toata lumea 5 miliarde $,ca sa fie presedinte

      Din comentariul tău fâșneț s-ar înțelege că Putler n-are 5 miliarde ceea ce este o minciună mujică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb