O organizaţie are drept proiect un revelion cu mii de oameni la graniţa dintre România şi Bulgaria pentru a celebra potenţiala intrare a României în zona Schengen, relatează Ziare.com.
Discuţiile privind intrarea României în spaţiul Schengen au fost reluate după invazia Rusiei în Ucraina, iar experţii Comisiei Europene vor vizita România în cursul săptămânii viitoare pentru a monitoriza modul cum se fac controalele la graniţă, politica de azil, politica de returnare, dacă poliţiştii sunt instruiţi să aplice setul de norme Schengen şi cum se respectă protecţia datelor cu caracter personal.
Sorin Ioniţă, preşedintele organizaţiei Expert Forum, a anunţat iniţiativa inedită privind sărbătorirea eventualei acceptări a României în spaţiul Schengen.
"Dacă România intră în Schengen în 2023, EFOR vă invită la Revelion în Vama Veche, urmat la ora 1:00am de marş cu torţe pe plajă până la Durankulak, unde ne vor aştepta colegii bulgari la un foc de tabără cu scoici prăjite. Încurajăm să participe prietenii din Moldova şi ucrainenii pe care îi găzduim. Astfel se va justifica în fine toponimul Vama Veche şi facem ştire pe Euronews. Bring your craziest gala costumes", a scris Sorin Ioniţă.
Ideea a fost primită cu entuziasm şi a dat curs multor glume:
"Party în Vamă cu Rareş Bogdan Intregitorul?"
"Eu fac revelionul în vamă la unguri! Că mult timp am petrecut aşteptând după ei..."
"Da' ce vina are Bulgaria, saraca?"
"Adică nu mai riscăm dosar penal dacă trecem din greşeală în Bulgaria?"
"Ne ţinem de mâini şi cântăm Kumbaya, my Rareş"
"Dacă intră şi Suedia în NATO pot să vin în costum popular NATO?"
"Dacă da, să pună e-tarif (cu sms) şi la podul Giurgiu-Ruse"
"Pe mine să mă sunaţi dacă vreţi să vă asigur pălinca ceremonială!", sunt câteva dintre comentarii.