Rusia desfăşoară manevre militare în largul Mării Negre, în acelaşi timp cu manevrele NATO

J.P.
Internaţional / 24 septembrie 2021

Rusia desfăşoară manevre militare în largul Mării Negre, în acelaşi timp cu manevrele NATO

După demararea a două exerciţii militare în Ucraina cu participarea a mii de soldaţi, marina rusă şi-a desfăşurat propriile manevre săptămâna aceasta în Marea Neagră, relatează dpa, citat de Agerpres.

Mai multe nave au efectuat tiruri de artilerie şi de rachete în etapa finală a unui exerciţiu care a debutat la 20 septembrie, a anunţat vineri Flota rusă din Marea Neagră.

Unităţi navale ale Flotei Rusiei din Marea Neagră au desfăşurat un "exerciţiu special pentru protecţia obiectivelor activităţii economice maritime" în apele Mării Negre, a comunicat Ministerul rus al Apărării, citat de media ruse.

"Exerciţiul a fost realizat în cadrul manevrelor comune ale navelor de la bazele navale din Crimeea şi Novorossiisk ale Flotei Mării Negre. Echipajele au exersat elemente de navigaţie şi de manevră de luptă în cadrul unor grupuri tactice omogene şi eterogene, au efectuat exerciţii de comunicaţii, de protecţie antisubmarină, antiaeriană a unui detaşament de nave la trecerea pe mare", conform unui comunicat al ministerului, citat de Interfax.

Cu o zi în urmă, media ruse au relatat că militarii ruşi din Crimeea exersează "distrugerea unor ţinte marine" în Marea Neagră cu rachete.

Unităţi staţionate în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, au participat de asemenea la acest exerciţiu.

Pe lângă cele peste 20 de nave de suprafaţă şi submarine, în respectivele manevre au fost implicate avioane şi elicoptere.

În ultimele luni, mai multe manevre militare efectuate deopotrivă de Rusia şi de către Occident au provocat noi tensiuni între cele două părţi.

Un exerciţiu implicând SUA şi ţări ale NATO este în curs de desfăşurare în vestul Ucrainei.

Paralel, un alt exerciţiu la care participă 12.500 de soldaţi din 11 ţări membre NATO se desfăşoară tot în Ucraina, inclusiv în regiunea Herson, care se învecinează cu Crimeea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu ar trebui sa faca manevre separat.Fotrele ruse si fortele NATO ar trebui sa se joace de-a hotii si vardistii.O data rusii ar juca rolul hotilor iar NATO rolul vardistilor,apoi ar schimba rolul fiindca oricum ai lua-o e tot un drac.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb