Astăzi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost redeschisă traficului aerian pista nr. 2, ca urmare a finalizării şi recepţionării lucrărilor la obiectivul de investiţii "Modernizare a pistei 08L-26R şi resistematizarea zonei de siguranţă aferente (inclusiv la căile de rulare N, W, V, O)", conform unui comunicat de presă.
La eveniment au participat Viceprim-ministrul României - Dan Barna, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Cătălin Drulă, precum şi reprezentanţi ai constructorului şi ai altor entităţi din domeniul aeronautic.
Prin finalizarea acestor lucrări de reparaţii capitale şi modernizare, capacitatea portantă PCN s-a ridicat de la 80 la 93 /R/D/W/T, iar capacitatea de procesare zboruri pentru această pistă a crescut cu 20%.
Lucrările de modernizare au vizat, printre altele, schimbarea dalelor de beton de pe suprafaţa de rulare, refacerea terasamentului şi modernizarea 100% a sistemului de balizaj. În timpul lucrărilor au fost turnate peste 90.000 de tone de mixturi bituminoase şi au fost refăcute 7.800 mc de dale de beton.
Lucrările de consultanţă şi de execuţie, în valoare cumulată de aproximativ 127 milioane de lei, au fost efectuate de către S.C. PORR Construct SRL (antreprenor general) şi de către SC CONSITRANS SRL (consultant), în baza unor contracte atribuite prin licitaţie publică. Lucrările de modernizare au fost finalizate în 5 luni de la începerea acestora şi au o garanţie de 73 de luni.
Sursa citată precizează că pista are o lungime de 3,5 km, lăţimea de 60m, din care 45 m reprezintă suprafaţă portantă şi acostamente de 7,5 m. A fost construită în 1987 şi a beneficiat de o reparaţie capitală în 1997, până la actuala modernizare fiind derulate numai lucrări de mentenanţă.