Să nu devenim victimă colaterală a războiului comercial dintre SUA şi China

Situaţia economică a Romniei nu este şi nici nu poate să fie bună în contextul actualelor condiţii geoeconomice şi geopolitice. Chiar dacă oficialităţile susţin că la alţii este mai rău decât la noi, trebuie să fim pregătiţi şi noi pentru o accentuare iminentă a crizei în lunile care vin, iar perspectiva viitorilor ani nu are cum să ne insufle optimism.

În acest context, nevoia de capital devine esenţială pentru România. Fără o puternică finanţare, economia noastră nu numai că nu va putea depăşi traumele crizei covid, dar nici nu va putea să-şi depăşească condiţia de ţară subdezvoltată faţă de media europeană.

"Reclădirea" economiei româneşti, de care vorbea programul de guvernare, încă nu beneficiază de finanţare, bugetul fiind într-un deficit periculos, fondurile europene sunt încă departe de a deveni operaţionale, singura sursă de finanţare rămasă la îndemâna decidenţilor politici fiind împrumuturile. Evident, există şi reversul medaliei . Rata de îndatorare a crescut într-un ritm galopant cu dobânzi superioare mediei europene având drept consecinţe nu doar amanetarea viitoarelor generaţii, dar şi alterarea credibilităţii şi predictibilităţii economiei româneşti pe piaţa internaţională a capitalului.

Una dintre soluţiile salvatoare pentru finanţarea economiei, mai ales în condiţiile actualei crize, sunt investiţiile străine. Atragerea capitalului străin rămâne una dintre cele mai importante şi oportune căi pe care România o poate urma nu numai pentru depăşirea atualei situaţii, dar şi pentru garantarea unui progres constant în direcţia modernizării şi eficientizării economiei.

O problemă care mă preocupă din acest punct de vedere este faptul că se remarcă o anumită poziţie politică pe care România o practică în atragerea investiţiilor străine, adică începe să aibă o politică de evaluare a capitalului străin nu în funcţie de importanţa lui economică, ci în funcţie de importanţa lui politică.

Statistica arată că nu avem rezultate notabile în domeniul atragerii capitalului străin. România se află pe locul al 19-lea în Uniunea Europeană după valoarea stocului investiţiilor străine directe în 2017, cu un total de 88,1 miliarde dolari, fiind depăşită de Ungaria, arată un raport al United Nations Conference on Trade and Development (UNCTAD).

Acelaşi raport, care analizează date din 2000, 2010 şi 2017 privind evoluţia stocului ISD în state membre ale Uniunii Europene arată că în 2010 România se afla pe locul al 20-lea în topul european, iar în 2000 (când nu era în UE), piaţa locală era pe locul al 17-lea în ierarhia europeană, cu un stoc al  ISD-urilor de 6,9 miliarde dolari. Situaţia a înregistrat un trend descrescător odată cu declanşarea pandemiei, investiţiile străine directe au scăzut cu peste 70% în primele două luni din 2020, la 409 milioane de euro, comparativ cu 1,404 miliarde euro în perioada similară din 2019, conform datelor Băncii Naţionale a României. Trendul a continuat, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România reducându-se la 352 milioane de euro, în primele şase luni ale anului 2020 comparativ cu 2,697 miliarde euro, în perioada ianuarie - iunie 2019, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate la începutul lunii octombrie 2020.

Potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primul semestru al anului în curs, cu 41,41%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 1.674 de unităţi.

Cele 1.674 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 3,841 milioane de dolari, în scădere cu 55,6% faţă de ianuarie - iunie 2019.

În actualul context al pieţei occidentale de capital, încă nerefăcută complet după criza din 2007 şi profund afectată de efectele crizei covid, dinamica investiţiilor străine pierde viteză şi cunoaşte o tendinţă de blocare, adoptând o poziţie de expectativă în lipsa unor clarificări şi a predictibilităţii necesare stabilirii termenelor şi obiectivelor viitoare. Literatura occidentală a denumit această mişcare lentă a capitalurilor "mers de melc" ( "marche de l'escargot": vezi Les Rencontres Économiques d'Aix-en-Provence 2020. Le cercle des economists).

Spre deosebire de piaţa occidentală, cea asiatică, prioritar chineză, oferă mari disponibilităţi de finanţare printr-o politică susţinută de investire în zona europeană.

Multe ţări europene, membre al Uniunii Europene, au beneficiat, după 2010, de o finanţare a economiilor lor prin atragerea de capital investiţional din China. De altfel, analizele remarcă aportul pe care aceste investiţii l-au avut la depăşirea efectelor crizei din 2007. (vezi: European Commission "2013 the EU and China launched negotiations for an Investment Agreement".)

China a investit cel puţin 145 de miliarde euro în Europa. din 2010 până în prezent.

Investiţiile directe ale Chinei în Uniunea Europeană au crescut la 20,1 miliarde euro în 2010 şi la 37,2 miliarde euro în 2016, potrivit datelor de referinţă ale firmei americane Rhodium Group. Italia a devenit prima putere G7 care a semnat un Memorandum de Înţelegere pentru integrarea "Drumurilor Mătăsii", proiectul colosal de infrastructură condus de Beijing, după alte ţări europene (Platforma 17+1).

Grecia şi-a concesionat portul Pireu gigantului chinez de marfă Cosco în 2016, care controlează şi porturile de containere Valencia şi Bilbao din Spania.

Portugalia a încheiat legături strânse cu Beijingul în urma crizei financiare, primind, potrivit lui Rhodium, 6 miliarde euro din capitalul chinez, care a vizat prima sa bancă privată, asigurătorul Felidade şi administratorul reţelei de electricitate (REN).

Lisabona nu s-a opus ofertei de preluare lansate de China Three Gorges pentru firma Energias de Portugal (EDP), cel mai mare grup al ţării.

Ungaria are un acord cu China în valoare de peste 3 miliarde dolari, ce se va materializa în investiţii în sectoarele de energie, telecomunicaţii şi aparatură electro-casnică.

Dinamica relaţiilor economice dintre China şi Europa este însă influenţată din perioada 2017-2018 de consecinţele războiului comercial dintre SUA şi China, declanşat de către administraţia Trump. Mai mult, în mijlocul crizei de Covid-19, Donald Trump a introdus pe lista neagră a protecţionismului un număr tot mai mare de firme chineze şi a ceruta companiilor care lucrează cu acestea să înceteze orice colaborare tehnică sau finaciară.

Aceste decizii au completat un arsenal de măsuri protecţioniste luate de Statele Unite începând din 2017-2018. Nu mă preocupă aici toate măsurile protecţioniste luate începând din 2017 de către Statele Unite, nici ostilitatea sa sistematică faţă de multilateralism ca mijloc de soluţionare a conflictelor şi de organizare a cooperării între naţiuni, nici preferinţa lor pentru bilateralism, acolo unde puterea lor le permite să-şi impună alegerile. Mă concentrez asupra conflictului Washington-Beijing şi, în special, asupra a ceea ce se află în centrul acestui conflict şi determină cele mai virulente atacuri ale administraţiei Trump, şi anume sectoarele revoluţiei digitale, inclusiv telecomunicaţiile şi componentele electronice strategice care au dus la interzicerea Huawei.

China a câştigat un avans considerabil în domeniul 5G. Într-o lume în care toate telefoanele noastre, obiecte, maşini vor fi conectate permanent prin 5G, este un parametru cheie pentru a deveni lider mondial.

Desigur, Donald Trump nu poate accepta să fie depăşit de China din punct de vedere al inovării şi tehnologiei. Donald Trump îşi bazează campania electorală 2020 pe politica sa comercială şi pe promovarea Americii ca lider de necontestat. Prin urmare, este important să arate că nu se teme de China şi de puterea sa de piaţă, ci şi că o poate ataca şi câştiga pieţe. Preşedintele american vrea să pună capăt influenţei tehnologice a Chinei şi să o împiedice să devină numărul unu mondial. Ca urmare, Huawei, fiind cea mai avansată companie high-tech pentru dezvoltarea si implementarea tehnologiei 5G, a devenit ţinta ideală.

Stricto sensu, războiul comercial declanşat de căte administraţia Trump ar ar trebui să aibă efecte doar la nivelul celor doi beligeranţi, dar, având în vedere că aceştia sunt cei mai mari actori economici globali, întreaga economie mondială va resimţi efectele războiului într-o manieră directă sau indirectă. Este un fapt inevitabil.

Ceea ce este evitabil este pericolul devenirii de bună voie victimă colaterală a acestui război. Cu alte cuvinte, pericolul constă în acceptarea poziţiei unuia dintre beligeranţi renunţând deliberat la realizarea propriului interes.

România este acum în pericol de a deveni o victimă colaterală a războiului comercial SUA-China. Astfel, România a fost prima ţară din lume care, în plin război comercial între SUA şi China, a semnat un Memorandum 5G cu SUA, un act al cărui scop ar fi eliminarea folosirii echipamentelor chinezilor de la Huawei.

Pe de altă parte trebuie spus că România a fost printre primele ţări din UE care a lansat servicii 5G chiar cu echipamente Huawei fără a exista nicio suspiciune privind eventuale intenţii de spionaj şi fără să fi existat nicio plângere privind calitatea echipamentului folosit. Fără îndoială, cooperarea cu Huawei a adus şi aduce beneficii statului român.

De ce trebuie să renunţăm?

De ce trebuie să urmăm în contra interesului nostru interesul electoral al domnului Donald Trump?

Unul dintre răspunsurile aflate în circulaţie pe piaţa analiştilor politici este acela că avem parteneriat strategic cu SUA. Slavă Domnului că îl avem, dar acesta nu presupune renunţarea la unele avantaje economice naţionale doar pentru a urma drumul unei politici protecţioniste impuse din afară.

Conform unei analize publicate în presa centrală, dacă Legea 5G ( Proiectul de lege privind implementarea tehnologiei 5G) intră în operaţionalitate operatorii şi consumatorii români vor suferi pierderi economice de 9,35 miliarde euro, iar reţeaua operatorilor de telefonie mobilă va fi instabilă cel puţin timp de doi-trei ani. Compania Huawei nu va putea participa la construcţia de reţele de comunicaţii a României. Operatorii vor fi forţaţi să înlocuiască un număr mare de dispozitive existente. De asemenea, operatorii vor achiziţiona dispozitive de reţea wireless şi fixă de la alţi furnizori la un preţ mai mare, necesitând o investiţie suplimentară de 4,17 miliarde euro şi costuri de proiectare. În timpul înlocuirii reţelei, operatorii vor suferi o pierdere de venituri de 330 de milioane de euro. Companiei Huawei i se va interzice să participe la construcţia 5G în România, dar în contextul în care nu există concurenţă suficientă între furnizorii de echipamente, costul reţelelor 5G din România va creşte cu 850 de milioane de euro, ceea ce nu este propice pentru operatorii români care utilizează tehnologii avansate pentru construirea reţelelor 5G.

Din punctul meu de vedere, pentru a nu deveni victimă colaterală a unui război comercial între două mari puteri economice trebuie să avem o concepţie foarte clară în legătură cu atragerea investiţiilor străine şi cu utilizarea lor. Trebuie să avem o politică bazată pe interesul nostru, nu dictată din alte părţi.

Trebuie să ne gândim de unde putem lua capital mai ieftin şi mai productiv, urmându-ne propriul interes indiferent de presiunile politice pe care le vom suporta. Suntem prea săraci pentru a sacrifica interesul nostru economic pe altarul unor argumente politice conjuncturale.