Sabir Sami, CEO, KFC Division: "Vedem oportunităţi «imense» în Europa de Est şi în România"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Companii / 16 noiembrie 2023

Sabir Sami, CEO, KFC Division: "Vedem oportunităţi «imense» în Europa de Est şi în România"

English Version

"În următorii câţiva ani, în Europa, cred că vom ajunge la vânzări 100% prin canale digitale"

Piaţa din Europa de Est şi cea din România prezintă oportunităţi «imense», a spus ieri Sabir Sami, CEO al KFC Division, din cadrul YUM!, francizorul KFC în întreaga lume, cu ocazia unei întâlniri cu presa în Bucureşti.

Şeful KFC Division a afirmat: "Suntem brand-ul de retail cu cea mai rapidă creştere din lume. Practic deschidem şapte noi unităţi pe zi şi vedem oportunităţi imense în piaţa din Europa de Est şi în România; oportunităţi de creştere. Dar vedem potenţial şi în Asia, Africa, America Latină (...) chiar şi în Statele Unite".

Conform reprezentanţilor grupului YUM!, există 1.000 de restaurante KFC în Europa Centrală şi de Est, bornă ce va fi rapid depăşită. "Vrem să creştem rapid. Plănuim să deschidem sute de restaurante în următorii ani, iar România este una dintre ţările care vor juca un rol important", a spus Maria Cacciapuoti, Central and Eastern Europe General Manager al KFC, estimând o contribuţie de 10% a noilor restaurante deschise în România, la creşterea totală din regiune.

Potrivit reprezentanţilor YUM!, la nivel global, vânzările prin canale digitale reprezintă cam 45-46% din total, dar în România vânzările digitale au ajuns cam la 70%, fiind în continuă creştere."România este peste media ţărilor din Europa Centrală şi de Est, unde procentul este de 55-60%", a spus Maria Cacciapuoti.

Totuşi, ţinta grupului este să ajungă la 100% vânzări digitale, dar este greu de estimat când se va atinge acest obiectiv la nivel global, deoarece situaţia este diferită de la ţară la ţară. "În Europa cred că, în următorii câţiva ani, se va ajunge la vânzări 100% prin canale digitale. Dar în Africa sau America de Sud mai greu, pentru că acolo se foloseşte mai mult cash"", a afirmat Sabir Sami.

În ţara noastră, produsele KFC, Pizza Hut şi Taco Bell sunt vândute, în sistem de franciză, de Sphera Franchise Group, companie listată la Bursa de Valori Bucureşti.

"Sphera este o franciză grozavă, care are o înţelegere produndă şi amplă a pieţei. Lucrează de peste 25 de ani, iar parteneriatul este cu YUM! este pentru toate cele trei brand-uri, nu doar pentru KFC. Ne cunoaştem foarte bine, ne susţinem, învăţăm unii de la alţii şi avem ambiţia de a creşte împreună", a spus Maria Cacciapuoti.

Pentru primele nouă luni ale anului, Sphera a raportat vânzări totale de 1,07 miliarde lei, în creştere cu 12,7% faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului 2022, în vreme ce profitul net s-a ridicat 42,9 milioane lei, cu 175% peste cel din primele trei trimestre ale anului trecut.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. KFC = mancare nesanatoasa cu profit mare,

    ptr. romanii flamanzi,care mai au bani  

    1. Pentru tine este destulă tocăniță Masha.

      Ai dreptate ,fratele meu,

      mancarea romaneasca buna,nu mai este la moda, 

      probabil in viitor in loc de carne de pasare o sa foloseasca, 

      carne artificiala sau insecte "sanatoase",

      eu raman la sarmalute si carnea de porc  

      Rămâi, dar deocamdată cam aștepți crăciunul. :

    da, e adevarat.

    Romania reprezinta cheia de bolta a tot ce inseamna business in Europa centrala si de est si va reprezenta o piesa de rezistenta mare si importanta in tot ce inseamna economie europeana.  

    Eu am mai zis-o , ca business, daca nu esti in Romania, nu existi ! 

    Ban.Cher.Vali 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb