SANITAS anunţă grevă japoneză, începând de miercuri

S.B.
Miscellanea / 6 iunie 2023

SANITAS anunţă grevă japoneză, începând de miercuri

Federaţia SANITAS anunţă că salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială vor intra în grevă japoneză, începând de miercuri, informează news.ro.

"Începând cu data de 7 iunie 2023, pentru susţinerea revendicărilor membrilor de sindicat ai Federaţiei SANITAS, în perioada negocierilor cu factorii de decizie şi până la soluţionarea revendicărilor noastre, în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială în care avem membri, se desfăşoară "GREVĂ JAPONEZĂ", fără întreruperea activităţii, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS", anunţă, marţi, SANITAS, într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide continuarea calendarului de acţiuni.

Revendicările SANITAS sunt:

Pentru sectorul de negociere colectivă SĂNĂTATE:

1. Deblocarea posturilor în sistemul sanitar public.

2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate.

a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor;

b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;

c. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;

d. Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

3. Reluarea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem.

4. Finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Sănătate.

5. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE.

6. Finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă în SĂNĂTATE.

7. Garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

Pentru sectorul de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ:

1. Deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială.

2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Asistenţă socială.

a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor;

b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;

c. Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual;

3. Începerea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării unitare a bugetarilor cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, completat cu funcţiile specifice asistenţei sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună.

4. Finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Asistenţă socială.

5. Stabilirea imediată a unui calendar de negociere şi semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

6. Garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă socială - membri ai Federaţiei Sanitas din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb