Sebastian Ghiţă, achitat în dosarul în care este acuzat că l-a mituit pe Iulian Bădescu

M.I.
Anticorupţie / 25 septembrie 2017

Sebastian Ghiţă, achitat în dosarul în care este acuzat că l-a mituit pe Iulian Bădescu

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat în dosarul în care este acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, pentru că i-a dat mită o casă fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu în schimbul finanţării echipei Asesoft.

Decizia anunţată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, potrivit News.ro.

Şi Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost achitat.

Procurorii ceruseră pedeapsă cu închisoarea orientată spre nivelul maxim pentru fostul deputat, o cerere similară fiind formulată şi pentru Bădescu.

"Vă solicităm să dispuneţi condamnarea acestora la pedeapsa închisorii orientată spre maximul prevăzut de lege", a spus procurorul, la termenul precedent.

El a afirmat că Bădescu mai are o condamnare pentru fapte similare şi că pentru Ghiţă situaţia este notorie în ceea ce priveşte comportamentul lui.

"El s-a sustras cercetărilor şi răspunderii penale", a mai spus procurorul, cerând condamnarea la închisoare şi interzicerea unor drepturi în cazul lui Sebastian Ghiţă.

De asemenea, a fost solicitată şi obligarea celor doi la plata în solidar a 1,5 milioane lei către Primăria Ploieşti şi confiscarea sumei de peste 900.000 de lei de la Bădescu şi a celei de 1,1 mil lei de la Ghiţă.

A fost cerută şi menţinerea sechestrului instituit de DNA asupra imobilelor şi bunurilor.

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu sub acuzaţiile de dare, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, susţinut de acesta din urmă, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în suma de 1.500.000 lei. Pentru alocarea acelei finanţări, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de omul de afaceri, o casă de locuit situată în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat personal doar 124.000 de lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb