SENATORUL PSD DANIEL ZAMFIR, CANDIDAT LA ŞEFIA AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ: "ASF stă pe un butoi de pulbere"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 mai 2020

Daniel Cătălin Zamfir

Daniel Cătălin Zamfir

Zamfir: "Această instituţie plină de scandaluri şi care nu îşi face datoria, practic, nu există"

Senatorul PSD: "Parlamentul va decide, în următoarele săptămâni, cine va fi şeful ASF"

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) stă pe un butoi de publere, este de părere senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir, candidat din partea social-democraţilor la preşedinţia instituţiei de control.

În contextul scandalurilor care au loc în ultima perioadă, atât în domeniul asigurărilor, cât şi în piaţa de capital, parlamentarul ne-a declarat: "Este o nebunie ce se întâmplă acolo. Acestei instituţii îi lipseşte în mod clar un leadership. Deciziile ASF sunt mai degrabă în defavoarea consumatorilor, decât în favoarea lor, aşa cum ar fi normal. Hotărârile şi atitudinea ASF s-au poziţionat în mod vădit de partea companiilor de asigurări.

Pe piaţa de capital este un haos inimaginabil, în asigurări la fel, este scandal în toate domeniile pe care le supraveghează. Nu se poate ca o instituţie să fie măcinată în acest hal de scandaluri, să fie acuzată că nu îşi exercită rolul în sectoarele pe care le acoperă. Practic, această instituţie nu există".

Senatorul Zamfir şi-a depus candidatura pentru fotoliul de preşedinte al ASF în luna februarie a acestui an, după ce a fost propus de social-democraţi pentru funcţia de preşedinte al instituţiei.

Daniel Zamfir ne-a declarat, la acea vreme: "Mi-au propus mai de mult colegii de partid să candidez pentru funcţia de preşedinte al ASF, iar pe mine mă onorează această propunere a colegilor mei. Vom vedea ce se va decide în CEx".

Vineri, domnul Zamfir ne-a spus că decizia va fi luată în plenul reunit al celor două camere parlamentare, nefiind stabilită o dată pentru acest lucru. Astăzi, domnia sa ne-a precizat că au mai avut loc discuţii pe subiect în Cex-ul partidului, la finalul lunii februarie, domnia sa fiind singurul candidat propus din partea PSD, dar că, în contextul măsurilor adoptate pe fondul pandemiei de Covid 19, cele două camere parlamentare nu s-au mai reunit, decizia cu privire la viitorul şef al ASF urmând să fie luată. "Parlamentul va decide, în urmatoarele saptamâni, cine va fi şeful ASF", ne-a precizat senatorul.

Fiecare partid poate veni cu candidaţii săi şi, de asemenea, pe lista aspiranţilor la şefia ASF pot fi şi candidaţi independenţi, ne-a mai explicat Daniel Zamfir, subliniind că propunerea PNL este Nicu Marcu, vicepreşedinte al Curţii de Conturi.

"Unii social-democraţi l-ar dori în fruntea Autorităţii de Supraveghere Financiară pe Ionuţ Mişa, fostul ministru de Finanţe", ne-a mai spus parlamentarul.

Fotoliul de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară a rămas vacant după ce fostul şef al ASF Leonardo Badea a fost numit în conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), ca viceguvernator, mandat pe care şi l-a început în data de 11 octombrie 2019.

De atunci, diverse nume au început să apară în piaţă pentru ocuparea acestei funcţii, printre acestea numărându-se şi fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici.

De la plecarea lui Leonardo Badea la BNR, interimatul la şefia ASF este asigurat de Doina Dascălu, prim-vicepreşedinte al instituţiei.

Mircea Ursache, fost vicepreşedinte al ASF, ne-a spus, într-un interviu, că pieţele financiare nebancare au nevoie de o transformare profundă, prin implementarea în România a modelului european de organizare a reglementatorilor europeni. În opinia domniei sale, dacă la nivelul Uniunii Europene fiinţează trei entităţi de supraveghere (EBA pentru sistemul bancar, ESMA pentru piaţa de capital şi EIOPA pentru asigurări şi pensii private), este momentul ca noul guvern să reglementeze şi piaţa financiară nebancară, printr-un act normativ care să prevadă două entităţi de supraveghere distincte: una pentru piaţa de capital şi alta pentru asigurări şi pensii private.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Cu el la presedentie dezastrul va fi total.

    1. Daca dosarele penale ale prietenilor lui transpartinici vor fi folosite atunci acest dezastru continua.

    ASF este o cloaca de rubedenii cu salarii mari, toate partidele au promis masuri, nimeni nu le-a luat cu adevarat. Niciun partid nu are interesul sa intreprinda ceva.

    1. Dar cu inginerul șef la ASF este mare belea. Toate partidele astea care au fost la putere și putea sa facă ceva ar fi: psd, psd și PSD. De ce n-am mai încerca încă odată sa obținem alt rezultat cu aceiasi rețetă?

      De ce trebuie numit politic cineva necesar eminamente tehnic economic ?

      De ce membrii comisiei de control ASF nu au studiile necesare ?? 

      De ce ne invirtim in jurul cozii ???

      Ca noi sintem romani destepti si le stim pe toate !!! Na, na, na, na...  

    intre timp, dl acesta a finalizat si studiile ”superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licență în domeniul financiar” necesare ocuparii functiei mult dorite, banuiesc....

    Si baiatul asta vorbeste in dodii. Cica ASF-ului ii lipseste "leadership’ul"! Ce o fi, taica, "leadershipu"? Vreun aparat de curatat cartofii fierbinti din ASF? Si nu-i asa ca posesoru leadership-ului este nea Zamfir, el, cel tras in poza ca la o sedinta foto pentru Playboy? Se vede aici ca ziarul Bursa , cand exista interes, gaseste poze misto pentru persoanele infatisate publicului! Cand e alt interes, alege poze cat mai deformate, cum ar fi poza lui Fratila.

    Zice nea Zamfir ca e haos "inimaginabil" pe piata de capital, ceea ce inseamna ca nea Zamfir nu prea are imaginatie de nu-si poate inchipui multe alte rele sub leadershipu dumnealui. Asa se intampla cand omul isi trage imaginatia doar din comunicatele lui Fercala. Cred ca domnu Nicu Marcu e mai potrivit , dar cu o conditie. Sa nu vina si el cu ceva "inimaginabil" ca ne lasa nervii ! 

    Eu cred ca omul e ok. La ce a fost pana acum ... sa fim seriosi! Cred ca e omul potrivit - e doar o parere.

    1. Culmea absurdului!!! Cum sa pui intr-o asa functie un habarnist notoriu??? Nu tu studii de specialitate, nu tu experiență, nu tu minime cunostiinte de specialitate. Hopa sus,hai sa se cocoțeze și acest ins in varful asefeului (care este si asa o coșmelie plina de neamuri,pile, incompetenti si combinagii) cum a facut si fostul bărbățel al olgăi vasilescu!!! Zanfirache are habar de "liderșip"??? :-))) Ia puneți-l sa cuvânte in limba lui "Șecspir" sa vedeti ca vorbeste ca olga in franceză cand zicea despre "marș du tramvai"!!! Cu asa nulități sa nu ne mirăm ca ramanem in lumea a treia a dezvoltarii financiare!!!

      va face treaba buna, vei vedea! A facut lucruri bune până acum, cu curaj. Dacă vrei teorii și diplome se poate apela la Daianu. e nevoie de oameni practici, corecți...cred ca e bun, poate enervant pt mulți...

      ce lucruri bune a facut??? i-a amagit pe bietii oameni vanzandu-le iluzii. despre ce vorbim: la legea darii in plata voia sa ii salveze nu pe cei care aveau nevoie de ajutor, ci pe cei care au facut speculatii nereusite (cum a fost fratele lui zamfirache), sa dea in plata unii cateva imobile, inclusiv case de vacanta si terenuri fiecare!!! vrajeala aia cu conversia la cursul istoric a fost o alta mare gogoriță: cum dai timpul inapoi ca sa-i ajuti pe unii care au mizat pe faptul ca leul nu se va derecia si ca nu merita sa iti iei credit in moneda nationala??? eu am avut credit in euro, care a crescut mult fata de leu dar nu am asteptat sa ma ajute cineva ca sa platesc o decizie neinspirata. Daca cei care au luat credit in valuta ar fi castigat din aprecierea leului voiau sa beneficieze de asta nu??? pentru ca au fost speculatori destepti... dar daca nu le-a iesit atunci dai vina pe altii si astepti sa plateasca pentru deciziile tale!?!?!? la fel si cu cumpararea de case al caror pret a scazut!!! V-ati gandit ca preturile au crescut exagerat de mult si din cauza celor care au luat niste credite pe care in realitate nu si le-au permis iar apoi se plageau ca au platit rate dar raman fara case. Dar daca ar fi stat in chirie nu ar fi fost la fel??? ratele platite au fost de fapt chiriile platite pentru ca au stat in casa la care aveau dreptul doar daca isi permiteau acele credite.

      Ati auzit de vechea vorba din batrani care zice sa pui omul potrivit la locul potrivit? Dar de decenii aceasta intelepciune a fost grotesc ignorata si inlocuita cu zicala "fie omul cât de prost, se formează tot pe post". Asa si cu neica zamfirache!!! 

      O parere proastă. Scuze de reacție.

      Cu Daianu sa te iei de nevasta tu si apoi sa vezi ce treaba buna iti face !

      Dl Zamfir este un om de onoare si sant convinsa ca este nevoie la ASF de un om ca dlui ! Si da, are dreptate, la ASF este un haos total , este nevoie acolo de o reasezare corecta a lucrurilor, iar dl Zamfir poate face acest lucru !

    Ar fi foarte bine daca dl Zanfir ar fi presedinte ASF. Asiguratorii, vor avea o contringere mai mare sa respecte legislatia si in general, nu va mai fi ca pina acum cu baietii de catifea care nu se complica sa se puna rau cu marile corporatii. Insa dl Zanfir a demonstrat curaj si cred ca va face treaba buna.

    1. Esti asa de mare susținător si admirator, ca nici nu stiu ca-l cheamă ZAMFIR. Dar e ok, si el e la fel de inteligent ca sustinatorii lui.

      Zamfir acesta daca-i urmărim parcursul, vom constata că este un mare oportunist.

      Cercetează si vei afla

    Curiozitate: pulberea a fost pusă de Make? make că asa ar fi.

    1. Ma ka si pe mine ma maninca pulberea dar nu cred ca are vreo legatura.

      Cercetează si vei afla.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb