SIBEX Pe fondul creşterilor, activitatea speculativă a crescut uşor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 decembrie 2012

La jumătatea şedinţei de la mijlocul săptămânii, speculatorii de pe piaţa Sibex beneficiau de cotaţii în creştere, direcţia pozitivă menţinându-se pentru a doua zi la rând. Şi implicarea jucătorilor era una ceva mai bună comparativ cu cea din primele două sesiuni ale săptămânii, la aceeaşi oră. Ca urmare, la ora 16.15, se înregis-trau 538 de contracte încheiate iar valoarea tranzacţiilor se cifra la 4,5 milioane de lei. Pe plan extern s-a con-semnat tot o evoluţie "verde", pieţele din Europa şi Asia, respectiv futures-ul american înregistrând creşteri.

Speculaţiile cu indicele Dow Jones au continuat să-i atragă pe cei mai mulţi dintre participanţii activi. Interesul acestora s-a concretizat în 168 de contracte încheiate pe scadenţa decembrie 2012, date valabile la ora 16.30. DEDJIA_RON câştiga 30 de puncte, cotaţia estimată fiind 13.370 puncte. Pentru martie 2013 numărul contractelor pe indicele american era de 35 iar cotaţia creştea cu 25 puncte, la 13.300 de puncte. În SUA preţurile futures creşteau în condiţiile în care republicanii şi preşedintele Obama au continuat discuţiile privind bugetul, amplificând speranţele că se va ajunge la o înţelegere între tabere, dar şi datorită ştirilor bune din Germania.

Pe locul secund în preferinţele speculatorilor se afla derivatul pe acţiunile SIF5. Se observau 115 contracte pe scadenţa martie 2013 pentru care simbolul DESIF5 era cotat la 1,43 lei/acţiune, în creştere cu 0,70%. Numărul contractelor pe acest orizont de plasament a cres-cut, pe fondul apropierii scadenţei decembrie 2012 pentru care se înregistrau 44 de contracte şi un preţ de cotare de 1,39 lei/acţiune, în urcare cu 0,72%.

Pentru perechea euro/dolar numărul contractelor încheiate în prima jumătate a sesiunii era de 48. Acestea vizau scadenţa martie 2013. Cotaţia euro câştiga teren faţă de dolar, urcând cu 0,51% până la o valoare de 1,32980 USD.

Pe pieţele valutare externe euro s-a apreciat în raport moneda americană până la cel mai înalt nivel din mai bine de opt luni, după ce un raport a indicat creşterea încrederii mediului de afaceri din Germania peste previziuni, fapt care a intensificat cererea pentru moneda comună.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.15.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb