Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă pe Facebook că a încheiat o sesiune importantă de negocieri europene privind nivelul fondurilor UE pe care le va primi România după 2027, reprezentând Parlamentul European în calitate de negociator-şef la reuniunea Consiliului de Miniştri al UE de la Dublin, iar subiectul principal a fost viitorul buget multianual pentru perioada 2028-2034, conform postării sale.
Mureşan explică faptul că Parlamentul European şi-a adoptat poziţia în aprilie, susţinând un buget puternic care să susţină atât priorităţile tradiţionale - agricultura şi coeziunea - cât şi noile priorităţi - securitatea şi întărirea economiei -, cu o creştere moderată de 10% a bugetului faţă de propunerea Comisiei, ceea ce ar însemna pentru România o creştere estimată de la 60 la 66 de miliarde de euro, adaugă europarlamentarul.
Consiliul, format din guvernele statelor membre, nu are încă o poziţie comună, iar unele state net contribuitoare cer reducerea bugetului, dar Mureşan a apărat poziţia Parlamentului, argumentând că nu se poate cere UE să facă mai mult şi în acelaşi timp să i se reducă bugetul, propunând introducerea unor noi resurse proprii, precum o taxă digitală, care să ofere Uniunii predictibilitate şi resurse suplimentare, fără a pune presiune pe cetăţeni sau pe bugetele naţionale, precizează sursa.
Mingea este acum în terenul Consiliului, care trebuie să ajungă la o poziţie comună, iar Preşedinţia Irlandei trebuie să prezinte o propunere de acord în următoarele săptămâni, iar obiectivul este un acord până la sfârşitul anului, iar Guvernul României trebuie să rămână activ în negocieri pentru a apăra interesele ţării, încheie Mureşan.























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2026, 09:17)
Multumim Zigfrid!, dar nu te-ai ridicat la nivelul lui Klauz care ne-a adis 80 de miliarde! :)))
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2026, 09:49)
Bravo domnule !
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.09.2026, 05:17)
La cate dosuri pupa ai nostri pe la Bruxelles , pe oriunde , in frunte Sigfrigid - nimeni in drum , ar fi trebuit sa ne dea mai mult si nerambursabil si fara atatea conditii puse special si absurd ca sa nu le indeplinim....
Neste politruci...
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 04.09.2026, 09:47)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2026, 11:45)
Buni dar sa si ii luam...gasesc politicienii o chichita ca sa nu ia banii.
4. fără titlu
(mesaj trimis de wes în data de 04.09.2026, 12:29)
Si cate sute de miliarde decartam? Mincionosilor, tradatorilor, viermi ursulieni!
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2026, 12:43)
alte minciuni de special