Şcoala este dependentă de inovaţie. Răspunsurile pe care le oferă cercetarea în domeniul educaţional, dar şi celui de business în general, au fost prezentate la evenimentul Business Innovator, desfăşurat recent la hotel Marriott, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
România este o ţară exportatoare de educaţie, una dintre puţinele ţări din lume care oferă soluţii educaţionale integrate prin informatizare. SIVECO Romania este prezentă în ţări de pe trei continente cu soft informaţional, know-how de formare profesională, platforme de eLearning şi instrumente informatice de management educaţional.
"Oferim software educaţional multimedia interactiv pe care îl dezvoltăm din 2001, de când am început proiectul Sistemul Educaţional Informatizat în România. Este dedicat şcolilor obişnuite, dar şi şcolilor unde sunt copii cu probleme speciale sau copii capabili de performanţă. Dezvoltăm aplicaţii complexe pe sisteme multi-touch, conţinut educaţional pe iPad, Android sau Windows, instrumente 3D şi "augmented reality", adică acele instrumente dedicate nevoilor şi aşteptărilor copiilor formaţi în era "digitală". De asemenea, avem foarte multe proiecte europene în care suntem prezenţi ca parte a consorţiilor care dezvoltă programe de cercetare. Cercetarea creează dezvoltare economică", a declarat Radu Jugureanu, directorul Departamentului AeL eContent din cadrul SIVECO Romania.