SLOVACIA: Premierul Igor Matovic, acuzat că a plagiat teza de masterat, a supravieţuit moţiunii de cenzură

A.P.
Internaţional / 27 iulie 2020

IGOR MATOVIC

IGOR MATOVIC

După o dezbatere de 15 ore, doar 47 din 125 de deputaţi au susţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, propunerea de a-l înlătura pe Igor Matovic de la putere, printr-o moţiune de cenzură determinată de acuzaţiile de plagiat aduse premierului slovac, potrivit Rador, care preia un material ABC - Spania.

Totul indica faptul că guvernul slovac de centru-dreapta condus de premierul Igor Matovic - din mişcarea conservatoare OLANO - ar putea fi doborât de acuzaţiile de plagiat împotriva lui şi împotriva altor politicieni din coaliţia sa. Totuşi, vineri, Matovic a trecut de prima sa moţiune de cenzură în parlamentul unicameral din Slovacia, îndreptată împotriva sa de opoziţie: după o dezbatere care a durat aproximativ 15 ore şi în care au vorbit peste 30 de persoane, doar 47 din cei 125 de deputaţi prezenţi au susţinut moţiunea, după cum a relatat canalul de televiziune Ta3. Un număr de 78 de deputaţi au respins-o, în timp ce niciunul nu s-a abţinut.

Marţi, opoziţia a anunţat o moţiune de cenzură împotriva lui Matovic pentru că plagierea tezei de masterat: "I-am acordat suficient timp pentru a demisiona din proprie voinţă", a declarat parlamentarul şi fostul premier al opoziţiei, social-democratul Peter Pellegrini. După ce ziarul din Bratislava "Dennik N" a dezvăluit cazul, Matovic a exclus ideea demisiei: "Sincer, nu ştiu dacă am citat ceva în teza mea acum 22 de ani", a spus el, adăugând că "dacă aşa a fost, dacă am furat ceva care nu era al meu şi sunt un hoţ este trist şi este ceva care cu siguranţă nu ar trebui să fie aplaudat", a spus el, în timp ce şi-a ceret scuze faţă de" studenţii cinstiţi care au studiat fără a copia şi a înşela". În acest sens, Pellegrini a răspuns că "s-a descris ca un hoţ şi a minţit şi despre munca sa de mai multe ori. Şeful guvernului slovac nu poate fi un hoţ şi un mincinos".

Cu 25% din voturi, Matovic a format un guvern alcătuit - pe lângă OLaNO (Oameni obişnuiţi) - din liberalii din Sas, centriştii din Pentru popor şi ultra-conservatorii din Suntem familia, acesta din urmă condus de preşedintele Parlamentului, Boris Kollar, de asemenea, acuzat de plagiat, potrivit Rador.

Potrivit ziarului "Dennik N", Matovic a folosit informaţii din cel puţin două cărţi pentru a-şi scrie tezei sale, fără să citeze autorii în niciun moment. Actualul prim-ministru slovac, care a primit titlul din 1998, a subliniat că "nu s-a lăudat niciodată cu acest titlu" şi a recunoscut că în ultimii doi ani de studii a ratat numeroase cursuri pentru că a început o afacere. "Nu sunt deloc mândru de acei doi ani", a adăugat el.

Acuzaţiile de plagiat au început cu cazul tezei de masterat a lui Kollar - asupra schimbărilor climatice şi impactului acestora asupra turismului -, conservatorul solicitând votul asupra viitorului său în Parlament, din care a ieşit în cele din urmă dezonorat. Nu numai Kollar şi Matovic au fost acuzaţi de plagiat, ci şi ministrul Educaţiei, Branislav Gröhling, de la liberalii din Sas. Acesta este acuzat că a inclus în teza sa pentru grad până la 50% de materiale furate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb