Smithfield Ferme plantează perdele vegetale de protecţie

M.M.
Ziarul BURSA #Companii / 19 martie 2009

Smithfield Ferme plantează perdele vegetale de protecţie

6.939 de tei şi frasini vor fi plantaţi, în această primăvară, în judeţele Timiş şi Arad

În aceste zile, Smithfield Ferme se află în plină campanie de plantări de primăvară care se va derula timp de două săptămâni în judeţul Timiş şi Arad. Plantările se încadrează în mişcarea naţională "Milioane de Oameni, Milioane de copaci" iniţiată în 2006 de către Fundaţia PRAIS în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu, mişcare recunoscută de către UNEP (United Nations for Environment Protection).

Primele două acţiuni au avut loc în comuna Bacova, lângă ferma Smithfield Ferme. 40 de elevi ai şcolii generale, alături de directorul său, împreună cu 20 de voluntari Smithfield Ferme au plantat într-o singură zi 489 de tei şi frasini, care vor forma perdele vegetale de protecţie pe terenul recomandat de către primăria locală. La plantări a participat voluntar şi Marian Eperieş, comisar-şef al Gărzii de Mediu Timiş, alături de alţi reprezentanţi locali. Elevii au primit informaţii legate de importanţa plantărilor de arbori şi plante pentru protecţia mediului, precum şi diplome şi cadouri ecologice.

"În dubla noastră calitate de voluntari şi sponsori ai acestei mişcări naţionale, în următoarele zile vom planta alţi 330 de tei şi frasini pe terenul de lângă ferma Jimbolia 4, tot din judeţul Timiş, urmând ca până la finele lunii martie, imediat ce vremea ne va permite, să plantăm 1.500 de arbori în judeţul Arad, lângă fermele: Mişca 1, Mişca 2, Satu Nou, Sinteal. Pentru crearea de perdele vegetale în vecinătatea fermelor noastre vom planta până la finele campaniei de primăvară alţi 4.620 de copaci, obiectivul Smithfield Ferme pentru ediţia a III-a a mişcării naţionale "Milioane de Oameni, Milioane de Copaci" fiind să plantăm un număr de 6.939 de copaci " a declarat Bogdan Mihail Director General Smithfield Ferme.

Din 2004, când a intrat pe piaţa românească, Smithfield Ferme a investit în operaţiunile sale din România peste 500 milioane dolari. Astăzi, în România compania operează 38 de ferme active în judeţele Timiş şi Arad, cu un total de 37.500 scroafe care produc 650.000 de purcei anual. Cu sprijinul şi acordul comunităţilor şi autorităţilor locale, Smithfield Ferme intenţionează să îşi dezvolte activităţile economice şi în alte judeţe ale ţării.

Smithfield Ferme este parte a Smithfield Foods, Inc., o companie americană cu sediul în Smithfield, Virginia. Smithfield Foods şi-a început activitatea în anul 1936 şi este în prezent cel mai mare producător de porcine şi procesator de carne de porc din lume, înregistrând venituri anuale de 11,6 miliarde dolari şi vânzări internaţionale de peste 1 miliard dolari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb