Sonda spaţială chineză lansată în urmă cu o săptămână spre Lună, a revenit azi pe Pământ după ce şi-a încheiat cu succes misiunea, aterizând în nordul Chinei, în apropierea graniţei cu Mongolia, conform AFP.
Sonda a fost lansată joi la ora 18:00 GMT de la baza spaţială Xichang din provincia Sichuan (sud-vest). În cel mai îndepărtat punct al călătoriei sale, sonda s-a aflat la 413.000 de km de Pământ.
Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă chinezi au încercat să readucă sonda pe Pământ, modulul orbital trebuind să reziste temperaturilor foarte ridicate rezultate din frecarea cu straturile atmosferice la reintrare. Sonda a reintrat în atmosfera terestră cu viteza de 11,2 km/s.
Obiectivul acestei misiuni a fost de a testa tehnologia şi echipamentele ce vor fi folosite în cadrul misiunii Chang'e-5, ce va avea loc în 2017 şi care urmează să adune eşantioane de sol de pe Lună şi să le aducă pe Pământ. De asemenea, programul spaţial chinez prevede şi trimiterea unui echipaj uman pe Lună, probabil în anul 2025.