SONDAJ EJOBS: 69% dintre companii oferă beneficii de Paşte angajaţilor

Companii / 18 aprilie 2022

Raluca Dumitra, Head of Marketing, eJobs România

Raluca Dumitra, Head of Marketing, eJobs România

Pandemia a schimbat topul beneficiilor extrasalariale pe care le oferă angajatorii. O parte dintre ele, odată populare, au fost înlocuite de altele care sunt mai uşor de acordat, indiferent de locul de unde angajaţii îşi desfăşoară activitatea, ţinând cont că o bună parte dintre companii lucrează în continuare în sistem remote sau hibrid. În acest moment, 84% dintre angajatori oferă beneficii salariaţilor, în timp ce 16% nu le au incluse în pachetele pentru angajaţi, arată datele celui mai recent sondaj eJobs, liderul pieţei de recrutare din România.

În plus, 69% dintre antreprenorii, managerii şi oamenii de HR intervievaţi spun că oferă beneficii speciale cu ocazia Sărbătorilor Pascale. "Dacă în anii anteriori pandemiei cele mai populare erau coşurile cu bunătăţi tradiţionale de Paşte, în acest an, pentru că în continuare nu s-a revenit complet la birou, acestea sunt abia pe locul 3, după primele în bani şi tichetele/voucherele cadou. Totodată observăm că angajatorii profită de ridicarea restricţiilor pentru a-şi aduce angajaţii împreună la petreceri şi evenimente tematice, fie că au revenit sau nu la birou", spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din ţară.

O treime dintre angajatorii participanţi la studiu oferă cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an prime în bani şi puţin peste un sfert îşi recompensează echipele cu vouchere sau tichete cadou. Coşurile cu produse tradiţionale, odată preferatele angajatorilor, sunt oferite în acest an doar de 13% dintre aceştia, în timp ce un procent egal de companii, respectiv câte 10%, vin cu zile libere suplimentare sau petreceri cu echipa. Sub 5% organizează tombole cu premii pentru angajaţi şi tot atâtea îi recompensează cu tichete de vacanţă.

Când vine vorba de valoarea beneficiilor de Paşte de anul acesta, cei mai mulţi angajatori (37%) au alocat 100-200 de lei per angajat. 27% merg pe valori între 200 şi 400 de lei, în timp ce 21% oferă beneficii cuprinse între 400 şi 800 lei. Restul, de 15%, alocă peste 800 de lei per angajat.

"Dacă e să facem comparaţia cu beneficiile oferite anul trecut de Crăciun, observăm că avem cu 8% mai puţini angajatori care îşi recompensează de Paşte angajaţii. Pe de altă parte însă, vedem o creştere a procentului de angajatori care oferă prime în bani, de la 28% la Crăciun, la 34% acum. Totodată, sunt cu 8% mai puţini angajatori decât la final de an care oferă zile libere suplimentare de Paşte, în timp ce procentul celor care aleg coşurile tradiţionale se păstrează similar, 13% acum versus 16% de Crăciun. Faptul că aproape 70% dintre angajatori oferă beneficii cu ocazia Sărbătorilor Pascale vine să reconfirme ceea ce se reflectă şi în cifre. E cât se poate de evident că, în pofida războiului din Ucraina, companiile se menţin optimiste, iar piaţa muncii e în continuare cât se poate de efervescentă: doar în prima jumătate a lunii aprilie au fost postate aproape 20.000 de joburi noi pe platforma noastră", mai spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.

Dacă nu ar avea limite de niciun fel, angajatorii cred că oferirea săptămânii de lucru de 4 zile ca beneficiu i-ar ajuta cel mai mult să se diferenţieze în piaţă şi să atragă candidaţi, însă cu scurtarea programului de lucru la 32 de ore pe săptămână, nu cu comprimarea celor 40 de ore în 4 zile în loc de 5, cum este în acest moment propunerea de lege. La fel de populare ar fi şi extinderea pachetului de beneficii către membrii familiei angajaţilor şi al 13-lea salariu. Alte beneficii pe care le-ar oferi angajatorii dacă nu ar fi constrânşi de buget ar fi acoperirea cheltuielilor casnice ale angajaţilor, asigurarea de menajere/bone pentru membrii echipelor, dar şi oferirea unei perioade sabatice pentru angajaţi pe banii companiei.

Studiul a fost derulat în perioada 1-15 aprilie 2022, pe un eşantion de circa 175 de companii, respondenţii fiind oameni de HR, manageri şi antreprenori.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb