Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că trebuie să schimbăm urgent direcţia greşită a ţării, aşa cum cer aproape 90% dintre români, potrivit unei postări pe Facebook.
Grindeanu a precizat că astăzi, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, este alături de pensionarii României, cei care au dus cea mai grea povară a austerităţii.
Grindeanu a subliniat că, de doi ani, pensiile sunt îngheţate, iar puterea de cumpărare s-a prăbuşit, iar el a precizat că nu este normal şi nu este drept.
Grindeanu a afirmat că respectul pentru pensionari nu se măsoară în vorbe, ci în drepturi respectate, iar indexarea pensiilor, prevăzută de lege, trebuie să reînceapă să fie aplicată.
Grindeanu a declarat că este nevoie de un Guvern care să înţeleagă că demnitatea oamenilor care au clădit această ţară este mai presus decât confortul birocratic al austerităţii.





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 13:08)
Autodizolvarea PSD ar fi un pas în direcția cea bună.
1.1. exact singura masura (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 13:37)
buna pe care o pot lua bolsevicii aflati la putere de 80 de ani. târtanul asta habar nu are pe ce lume traieste,plange chipurile pe umerii pensionarilor, nu mai poate de ei il doare la fel ca pe abalfabetul ciolacu in organ de ei. nu mai este la butoane ,turma de sobolani il forteaza sa praduiasca bugetul tarii, de 150 de zile o parte din sobolanime sta pe dreapta.
PS pai pacalicule ,bai grindene ,bai limba de lemn care este directia ca nu o vad ,nu inteleg? sa aruncam,pardon sa furam banii in investitii inutile in sate depopulate in judete aflate in moarte clinica ,in judetele din oltenia populatia de peste 65 de ani este de 22% tinerii fug din zona ,isi cauta viitorul in alta parte ,de ce va cramponati de niste paraziti din primarii?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 15:18)
Exact asta a facut Bolojan, a schimbat directia gresita in care PSDul ducea tara.
Bolojan este un domn, nu a aruncat cu rahat in nimeni.
Grindeanu este o hiena vicleana si parsiva care a aruncat cu laturi in toata lumea cinstita care nu a pus botul la cutiile de pantofi ale psdistilor.
Ciuma rosie este putin spus. Mai degraba ciuma ciumelor este acest partid slinos.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 16:07)
De cand la putere au venit pro-europenii Nicusor-Bolojan,
ciuma rosie pare pe zi ce trece tot mai OK,
scuze de ideea total putinista si politic incorecta.
2. Opinie
(mesaj trimis de Anonim în data de 01.10.2026, 13:20)
Dacă este vorba de sondajul lui Pieleanu,care este un pesedist înrăit,nu l luați în calcul!
Întotdeauna este în favoarea pesedeului!
Nu știu de unde scoate pesedeul 90 %,ca drumul este greșit!
90% din populația României, spune ca nu mai dorim acest partid.
Este cel mai nociv partid ,care a făcut România sa trăiască din datorie!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 13:21)
Directia gresita este cea in care ne duc progresistii marxisti fara Dumnezeu , wokistii sorosisti cu toate aberatiile lor ,
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 13:35)
nu stiu despre fiecare cum e dar sigur tu nu vorbesti ca un crestin iubitor de aproapele.
3.2. dar unde-i dumnezeul tau? (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 13:43)
ca nu-l vad ? mai nou țicnitul georgescu si tuciuriul simion au preluat de la teroristii musulmani lozinca dumnezeu e mare. biserica vad ca tace ,popoanarii si sarlatanii din biserica se fac ca nu aud si vad . ce om sanatos la cap mai crede in prostiile insiruite de un popa un sarlatan? te stropeste cu apa cu busuioc si te face bine .
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 14:58)
pari prost si dezinformat , te-ai dus la popa sa te faci bine ? nu-i cazul sa vorbesti de ticniți , si nici de poponari pentru ca sunt tocmai cei pentru care faci propaganda , nu te du daca nu-ti place , nici eu nu ascult invataturile lui Soros daca nu-mi plac .
3.4. biserica este plina de pedofili (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 16:51)
si pârțari ,zilele trecute un șarlatan si-a ucis fiul pentru ca nu l-a dus la medic ,il trata cu apa chioara si rugaciuni .
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 13:38)
1. ce e asa greu pt pensionari sa stea acasa si sa le vina pensia in cont?
2. asta nu e schimbare de directie, este continuarea directiei, indexari pensii cu bani care nu exista, trebuie imprumutati cu 7-8% dobanda, amanetat viitorul tarii pt consum si creare inflatie, cresti pensii si salarii bugetari din imprumuturi si deficite, apoi urmeaza salariul minim din pix, ti-ai asigurat inflatie si saracirea populatiei in forma continuata.
4.1. nu ii plange pe pensionari (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 13:49)
cei cu pensia de 1.400 de lei ,el ii plange pe militeni,apvisti securisti ,lor vrea sa le creasca renta viagera , ce suma primeste un pensionar cu pensia de 1.400 daca o marim cu 10% 140 de lei. cu cat ii creste renta unuia iesit la pensia la varsta de 40 de ani si a primit pensie pana acum cel putin 20 de ani? in medie cu cel putin 500 de lei , el este de partea saracilor sau cel putin asa pozeaza tembelul asta.adica unaui care primeste nemeritat de la varsta de 40 de ani 7-8.000 de lei ii mai dai 800 iar altuia care a muncit pana la 65 de ani ii mai dai 140 de lei. asta a facut tot timpul ciuma rosie
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 14:02)
Peste 6000 de dosare penale prescrise doar in ultimii 3 ani, si astia sunt doar cei pe care i-au prins(pestii mici).
aici vor schimbarea de directie, ca s-a cam oprit robinetul.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 14:05)
Vor libertate totala la furat.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 14:29)
Trebuie sa continue sa umple cutiile de pantofi
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 15:02)
Uite si de asta votez AUR , pentru propaganda stupida si idioata care o faceti , luati bani degeaba , repetati la nesfarsit aceleasi cuvinte care va dau de gol ca sunteti postaci platiti si nu mai aveti ce spune .
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.10.2026, 15:46)
Te deranjeaza ca se vobeste despre coruptia din RO? voteaza AUR atunci da-le liber la furat.