Spătaru: "Parteneriatul public-privat poate elimina posibilele aspecte negative ale politicii"

T.B.
Politică / 8 iunie 2023

Spătaru: "Parteneriatul public-privat poate elimina posibilele aspecte negative ale politicii"

Parteneriatul public-privat poate elimina posibilele aspecte negative ale politicii, mai ales în cazul politicii comerciale, consideră ministrul Economiei, Florin Spătaru, care participă, în perioada 6 - 8 iunie, la lucrările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care se desfăşoară la Paris, conform agerpres.ro.

Reuniunea, organizată la nivel ministerial, se desfăşoară sub deviza: Asigurarea unui viitor rezilient - Valori comune şi parteneriat global, aducând în discuţie teme precum incluziunea şi egalitatea de şanse, sprijinirea antreprenoriatului feminin, reconstrucţia şi sprijinirea Ucrainei, politici comerciale reziliente şi creştere economică, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

"Am expus, astăzi, în cadrul reuniunii ministeriale OCDE, mesajul meu despre importanţa stabilităţii în faţa provocărilor economice şi sociale. În aceeaşi măsură, am evidenţiat importanţa înlăturării barierelor în calea investiţiilor şi menţinerea unui dialog deschis cu mediul privat, pentru dezvoltarea unei cooperări eficiente. Parteneriatul public-privat poate elimina posibilele aspecte negative ale politicii, mai ales în cazul politicii comerciale", a susţinut ministrul Florin Spătaru, în cadrul intervenţiei în panelul Economie rezilientă - politici comerciale pentru o creştere rezilientă şi inclusivă.

Demnitarul român a precizat că actualul context geopolitic a afectat întreaga economie, prin perturbarea comerţului internaţional şi a lanţurilor de aprovizionare. Acesta consideră că înlăturarea barierelor în calea investiţiilor şi comerţului, asigurând în acelaşi timp o concurenţă loială pe piaţă, va fi o componentă cheie în eforturile României de a susţine economia naţională.

"Rezilienţa lanţurilor de aprovizionare este esenţială. Înlăturarea barierelor în calea investiţiilor şi comerţului, asigurând în acelaşi timp o concurenţă loială pe piaţă, este şi va fi o componentă cheie în eforturile României de a susţine economia naţională. Este important ca ţările care împărtăşesc aceleaşi valori să coopereze pentru a asigura un cadru transparent, durabil şi fair-play pentru mediul de afaceri", a declarat Spătaru.

Ministrul Economiei a subliniat implicarea României în susţinerea şi reconstrucţia Ucrainei, arătând că ţara a început încă din prima zi, prin integrarea rapidă a cetăţenilor ucraineni în sistemul de muncă sau cel educaţional.

Totodată, în cadrul intervenţiei sale, ministrul Spătaru a salutat actualizarea Ghidurilor OCDE pentru 2023 care oferă recomandări pentru o conduită responsabilă în afaceri în domenii cheie, cum ar fi schimbările climatice, biodiversitatea, tehnologia, integritatea afacerii şi a lanţurilor de aprovizionare, precum şi proceduri actualizate de implementare pentru punctele naţionale de contact pentru o conduită responsabilă în afaceri.

O altă temă care a făcut obiectul unui panel organizat în cadrul reuniunii ministeriale OCDE de la Paris a vizat inteligenţa artificială în contextul unei preocupări importante pentru întreaga lume şi anume drepturile omului.

"Primul lucru care trebuie avut în vedere de ţările preocupate de dezvoltarea sistemelor de inteligenţă artificială este accesibilitatea tuturor cetăţenilor lumii la aceste noi tehnologii. În plus, viitoarele mecanisme de protecţie trebuie să implice mecanisme pentru prevenirea şi atenuarea riscurilor care ameninţă drepturile omului. Utilizarea sistemelor de inteligenţă artificială în sfera publică ar trebui să fie explicate transparent cetăţenilor, astfel încât aceştia să aibă o imagine clară a impactului acesteia asupra vieţii lor şi asupra societăţii ca întreg", a precizat Florin Spătaru, relatează agerpres.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vai dar cate clisee globaliste pe centimetru patrat... de necrezut.

    Cred ca cei de la Davos sunt muti de admiratie. Nici robotu Iohannis nu le rosteste asa.  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb