Sphera Franchise Group marchează 30 de ani, cu 1,2 miliarde lei contribuţie la bugetul de stat

A.D.
Companii / 12 decembrie

Sphera Franchise Group marchează 30 de ani, cu 1,2 miliarde lei contribuţie la bugetul de stat

Sphera Franchise Group sărbătoreşte 30 de ani de la deschiderea primului restaurant din portofoliu, potrivit unui comunicat emis redacţiei. În această perioadă, compania a contribuit cu peste 1,2 miliarde lei la bugetul de stat şi a investit aproximativ 500 milioane lei în economia românească, prin extinderea reţelei sale de unităţi.

"Parcursul Sphera demonstrează puterea viziunii pe termen lung. Începând cu primul restaurant Pizza Hut, deschis în 1994, am creat experienţe unice, bazate pe know-how internaţional cuplat cu înţelegerea şi adaptarea la preferinţele şi comportamentul consumatorilor. Aşa am ajuns în poziţia de lider al sectorului food service. Vom continua să ne extindem, păstrând reţeta care ne-a adus succes până acum: în fiecare unitate, punem satisfacţia clienţilor pe primul loc, susţinem dezvoltarea angajaţilor şi sprijinim comunităţile. Aceste principii au definit compania în cei 30 de ani de când fac parte din ea şi continuă să ne ghideze în fiecare decizie", spune Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

Lunar, restaurantele Sphera din România servesc peste 4 milioane de consumatori. Pentru a satisface cerinţele acestora, se folosesc, în medie, 625 tone de carne de pui, 75 tone de legume şi 225 tone de făină. În KFC, se vând aproape 1,5 milioane de sosuri cu usturoi, iar în restaurantele Taco Bell, consumul lunar de sos Nacho Cheese ajunge la aproximativ 7 tone.

Grupul Sphera Franchise, cu peste 5.000 de angajaţi, promovează diversitatea şi egalitatea de şanse, având 65% dintre poziţiile de conducere ocupate de femei şi o echipă diversă, cu membri de 35 de naţionalităţi diferite. Aproape 80% din materia primă provine de la furnizori locali, sprijinind astfel economia naţională şi reducând amprenta de carbon. Grupul a investit 13 milioane de lei în proiecte sociale, sprijinind comunităţi defavorizate prin educaţie şi alimentaţie. De asemenea, prin programul Harvest, KFC a donat 22 de tone de alimente pentru persoanele nevoiaşe din 2017.

Grupul Sphera Franchise a continuat expansiunea internaţională, deschizând în 2017 primul restaurant KFC în Italia, la Verona. Acelaşi an a marcat consolidarea brandurilor sub holdingul Sphera Franchise Group şi extinderea portofoliului cu Taco Bell. În noiembrie 2017, Grupul Sphera s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti, intrând în indicele BET. Recent, în octombrie, Grupul a achiziţionat drepturile de franciză pentru brandul premium Cioccolatitaliani. În prezent, Sphera deţine 173 de restaurante în 3 ţări: 107 KFC în România, 3 în Moldova, 18 în Italia, 28 de Pizza Hut şi 16 Taco Bell în România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb