Spinul îndoielii şi temelia libertăţii

Războiul civilizaţiilor a fugit din cărţile de teorie politică şi populează imaginile canalelor de ştiri. Civilizaţia "MARTOR" (mecantil-analitică, raţionalist-tehnologică, orientată-regresiv) e asaltată, la propriu, de civilizaţia "FATMA" (fanatism teologic, militant-autocrat)! Aşa par lucrurile, dacă te uiţi la gloatele care dau buzna-n străzi să-şi manifeste indignarea pentru ofensa adusă de caricaturile făcute de necredincioşi Profetului, care dau foc steagurilor şi clădirilor de ambasade, care înlătură cu bîta pe oricine stă în calea furiei lor sau ucid. Aşa le tălmăcesc comentatorii de ştiri, îngrijoraţi de eficacitatea embargoului economic, impus de la o zi la alta, produselor alimentare de primă necesitate, a căror etichetă le trădează provenienţa impură - "Ţara necredincioşilor ofensatori". Între reacţiile de oroare, indignare reţinută, teamă difuză, neputinţa de a fundamenta o reacţie politică coerentă, calculul mercantil al pierderilor economice, dis-cuţii superficiale despre religie, specific cultural şi libertatea presei, Europa este pe cale să piardă din vedere esenţialul. Tema poveştii care se derulează sub ochii noştri! Ce spun, aşadar, evenimentele, la o lectură directă, despre civilizaţia noas-tră, MARTOR? În primul rînd că unul dintre noi, de sorginte europeană şi stirpe culturală daneză, s-a gîndit să abordeze fonomenul terorismului dintr-un unghi diferit de cele vehiculate la nivel politic sau mediatic. Anume, din perspectiva umorului! Ideea ar fi trebuit salutată cu salve de tun, artificii şi mari jocuri organizate chiar la sediul Uniunii Europene. În primul rînd, pentru că sparge monotonia discursului dominant! În al doilea rînd, pentru că ne atrage atenţia asupra unei probleme civilizaţionale şi ne oferă o soluţie. Problema este aceea că, la nici două decenii de cînd ne-am scuturat de temerile apăsătoare ale războiului rece, un alt val de cotropitoare şi asupritoare Frică se abate asupra noastră. Umorul ar putea fi o soluţie care să ne elibereze de tentaţia de a ne arunca pradă unei alte obsesii colective: teama de ameninţarea teroristă. În al doilea rînd, că boala de civilizaţie numită "paralizia rîsului" pare să fie într-un stadiu avansat. Nu sîntem capabili să rîdem simplu, fără prejudecăţi şi alte consideraţii politice adiacente, dacă interesele noastre comerciale sînt ameninţate, dacă cineva ne atrage atenţia că am putea fi catalogaţi drept necuviincioşi, dacă politicienii nu sînt dispuşi să ne dea voie sau dacă o altă fiinţă gînditoare de pe planetă consideră că rîsul nostru îi ofensează sentimentele şi îi contrariază credinţa religioasă. Dintre toate bolile de civilizaţie, "paralizia rîsului" este cea mai perfidă şi la fel de neiertătoare ca şi decăderea morală, economică, educaţională, administrativă, ştiinţifică şi creativă, care au fost deja diagnosticate civilizaţiei noastre MARTOR. Un cui în plus la sicriu nu contează cine ştie ce, ar putea spune un cinic! În al treilea rînd că, în faţa unui val de agresiune simbolică, civilizaţia noastră, MARTOR, este incapabilă de orice reacţie structurată, aşa cum este incapabilă să se apere singură, în faţa unui atac militar, să gestioneze crizele din spaţiul geo-strategic propriu, ori din cele adiacente, cum nu este în stare să facă faţă unui şantaj politic sau economic major, ori pur şi simplu marşului triumfal al ameninţării teroris-te. Ce spun evenimentele despre civilizaţia FATMA? Că se află în ofensivă şi se simte încrezătoare. Că a început să cunoască din ce în ce mai bine punctele slabe ale adversarului. Că este dispusă să utilizeze toate prilejurile şi mijloacele care i se oferă, pentru a împinge confruntarea la paroxism, că nu are nici un complex să împrumute din arsenalul inamicului armele cu care crede că l-ar putea supune - de la Kalaşnikov, la arma nucleară şi de la puterea mediatică, la cea a instituţiilor religioase. Cine vrea să înţeleagă, însă, noima şi profunzimea evenimentelor, mai precis ce legătură există între rîs, ironie sau satiră şi Putere, să recitească celebrul roman al lui Umberto Eco - Numele trandafirului! Să-şi reamintească cît de terorizaţi erau "gardienii cunoaşterii" de posibilitatea ca muritorii de rînd, supuşii, să descopere şi să citească, prea bine ascunsul "Tratat despre rîs" al lui Aristotel. Atunci se va vedea cu claritate că nu avem de a face cu o confruntare a civilizaţiilor MARTOR şi FATMA, ci cu o criză de PUTERE. Cineva de dincolo de gardul civilizaţiei lor le-a pus în faţă "deţinătorilor puterii" din FATMA, o oglindă. Mai rău, a răspîndit în rîndul supuşilor lor imaginea caricaturală a ceea ce sînt, le-a încălcat privilegiul controlului informaţional asupra supuşilor, a dezvăluit impos-tura celor care cheamă la "marşul sfînt împotriva necredincioşilor", care îndeamnă pe cei mulţi la sacrificiu, pentru că nu le pot oferi drept hrană spirituală decît ura. Nu de imaginea reprezentată a Profetului au fost indignaţi imamii militantismului anti-cruciat. Ei s-au speriat de moarte, de posibilitatea ca cineva să interfere cu PUTEREA şi autoritatea lor discreţionară faţă de supuşi. De altfel, ridicolul argumentaţiei de care se folosesc nu este întrecut decît de ridicolul celor care-i iau în serios: Dacă în tradiţia şi credinţa islamică este total şi complet interzisă reprezentarea Profetului, atunci înseamnă că nimeni nu ştie cum arată. Nici o autoritate religioasă nu poate pretinde că ar fi întrezărit în caricaturile glumeţilor danezi chipul Profetului. Dacă ei nu ştiu cum arată Profetul, cum ar putea să ştie nişte bieţi caricaturişti danezi?!! Confruntarea nu are nimic de a face cu războiul civilizaţiilor, ci cu Puterea! Puterea ca formă de control absolută asupra celorlalţi, oricine ar fi ei, supuşi sau duşamani, fideli ai dreptei credinţe sau infideli, cetăţeni ai noştri sau străini. Şi nimic nu este mai dizolvant pentru această putere bazată pe credinţa transformată în ideologie înrobitoare, decît rîsul, spinul îndoielii şi temelia libertăţii! Vom şti că am cîştigat competiţia sau chiar confruntarea cu civilizaţiile de tip FATMA, indiferent de ideologia sau religia lor dominantă, cînd imnul nostru, orgoliosul marş triumfal din bethoveniana Odă a Bucuriei, va fi înlocuit cu un pantagruelic sau homeric, dacă preferaţi, hohot de rîs. Iar pe drapelul nostru va sta, ca simbol al naturii auto-reflexive a civilizaţiei MARTOR, imaginea neastîmpăratului Till Eulenspiegel!