Starea de imbecilitate cristalizată

Oameni buni, nu mă lăsaţi! O mînă de ajutor...un deget măcar! Asemenea lui Ivan Ponîrev, personajul lui Bulgakov din Maestrul şi Margareta, cel ce asistă la tragicul accident în care capul preşedintelui asociaţiei literare locale, Berlioz, se rostogoleşte sub roţile tramvaiului, vreau să înţeleg şi eu dacă ceea ce văd e aievea sau doar un coşmar pus să-mi macine nervii, să mă trimită la pămînt, ori să mă parcheze vreme îndelungată în vreun salon al spitalului de nebuni. Unde, în care lume, pe ce planetă s-a văzut vreodată ca un Primar, oficial ales al unei entităţi nodale a administraţiei publice să se pună în fruntea unui convoi de maşini grele, pentru a lua cu asalt o organizare de şantier făcută de un alt Primar, şi el oficial ales al unei alte entităţi administrative? Neînţelegerile cu privire la cine trebuie sau are voie să facă reparaţiile la planşeul de la Unirii, al cui e domeniul public respectiv şi de unde pînă unde ţine el, care aprobări sunt necesare şi cine le-a dat ori nu le-a dat, toate acestea sunt, pentru discuţia de faţă, total irelevante. Oricare ar fi situaţia administrativă şi juridică, oricît de încurcate căile Domnului, nu încape în nici o logică a acţiunii raţionale ceea ce am văzut cu ochii mei pe ecranul televizorului! Din ce lume sunt evenimentele respective, soldate, pe deasupra, şi cu rănirea unor oameni? În ce lume trăiesc alde Nicuşor Dan şi Daniel Băluţă? După care reguli relaţionează în lumea lor două instituţii ale autorităţii publice? După care reguli interacţionează doi oameni care ocupă funcţii publice şi poartă, presupun, o anumită răspundere civilă, administrativă şi penală, pentru actele lor publice? Cum să-ţi foloseşti autoritatea pentru a angrena personal din unităţi ale ordinii publice, aflate în subordinea instituţiei unde îţi exerciţi mandatul de primar, cu intenţia vădită de a folosi violenţa împotriva reprezentanţilor unei instituţii similare, aflate în subordinea celuilalt primar? Cum să îţi treacă prin cap că soluţia unui litigiu administrativ, oricare ar fi natura şi dimensiunile lui, este să-l iei pe celălalt cu lopata, la propriu, ba chiar cu "buldozerul" pentru că nu eşti de acord cu soluţiile şi acţiunile lui practice. Pe drept sau pe nedrept. Ok, toată lumea ştie că problema planşeului cu pricina nu-i de joacă şi, dincolo de clasificările, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, ale gradului de deteriorare a lucrării existente, un eventual colaps în plin trafic ar antrena cu siguranţă zeci dacă nu chiar sute de victime umane şi, desigur, considerabile pagube materiale. Este clar pentru toată lumea că de intervenit trebuie intervenit şi cu cît mai repede, cu atît mai bine. Nu sunt nicidecum partizanul ideii că o asemenea lucrare poate fi deschisă la voia întîmplării, ori fără avizele necesare, fără expertizele de rigoare şi fără asigurarea condiţiilor necesare pentru ca intervenţia să se desfăşoare cu bine şi să se încheie cu succes. Încă o dată, problema nu este miezul juridic şi administrativ al discordiei dintre cei doi primari, nici soluţia tehnică de reabilitare, ci imbecilitatea "argumentelor" la care au recurs doi oameni ce poartă greutatea unor funcţii publice şi pe care, pînă mai ieri, i-aş fi crezut în toate minţile. Ştiu, miza financiară a lucrării e grasă. Aproape jumătate de miliard, ori poate chiar mai mult. La banii ăştia, paraîndărătul e de ordinul milioanelor. Nimeni nu lasă din gheare, de bunăvoie, o asemenea pradă. Înţeleg şi asta, dar care-i "logica" să dai cu buldozerul peste nişte amărăşteni trimişi pe tăpşan să pună garduri de sîrmă pe un perimetru, în vederea unei lucrări care, oricum, nu poate fi începută, aşa, peste noapte, tot nu pricep! Sunt tentat să spun că avem în faţă un caz cu totul special de imbecilitate în stare pură şi cristalizată, avînd ca efect apariţia a două nemuritoare statui ale administraţiei noastre publice. Eternitatea, cît e ea de nesfîrşită, cît de rău e înhăitată cu entropia şi cea de a doua lege a ei, tot nu va fi în stare să erodeze vreodată aceste monumente. Am convingerea nestrămutată că sunt sortite să reziste şi după inevitabilul sfîrşit al Universului!

Iar acum, ca să aveţi un cadru contextual adecvat, faceţi vă rog o mişcare de transfocare. Lărgiţi un pic perspectiva şi întrebaţi-vă cine şi cum decide în treburile publice ale acestei ţări. De la primării de sate, comune şi oraşe, pînă la instituţiile "descentralizate" ale puterii, de la nivel local, pînă la central, de la Parlament la Guvern, pînă, hăt, la Justiţie şi "Instituţiile de forţă". Să nu-mi spuneţi că n-aţi citit capodopera lui Bulgakov. Nici nu e nevoie, o trăiţi pe propria piele, jucată nu la scara unui orăşel de provincie, ci a unei ţări întregi. Da ce zic eu, ţară, fără doar şi poate, la scară planetară. Iar capetele abia au început să se rostogolească!