Statul de drepţi, miliţienesc

În sistemul instituţiilor de control politic şi social, Miliţia era o combinaţie între femeia de serviciu şi omul în casă, buni la toate. La toate mărunţişurile. Spăla rufele murdare, făcea piaţa, deretica prin casă şi prin curte, spăla vasele, dădea de mîncare la animale, mai tăia nişte lemne, mă rog, ce era nevoie. Leafa nu era mare, dar mîncarea era asigurată, iar de la masa "boierilor" picau ciozvîrte grase: ba un kent, ba un visichi, ba nişte icrişoare, ba o pulpiţă de viţel, ba un peşte; plus că tot ea îl controla pe magaziner, pe vînzătorul de la aprozar, de la măcelărie şi pe ţăranul din piaţă. Trai neneacă pe banii babachii! Tot ceea ce avea de făcut, în schimb, era să stea pe stradă, băţos, încruntat şi bănuitor, cu ochiul pe om şi pe casa lui, ca să-i administreze porţia mică de babau. Porţia mare era în sarcina Securităţii, dar ea avea alţi epoleţi! Societatea, statul, lumea, organizate după weltanschauung-ul miliţienilor sunt foarte simple: "unii e şefi, care îţi dă foncţia şi leafa, pe ăia trebuie să-i mulţumeşti cu orice chip; alţii e interlopi, alţii e cu păpica şi bănuţul, iar cu ăştia trebuie să te împrieteneşti, la toartă, ca să-ţi pice cît mai mult, iar restul e proştii pe care pui bulanul, cînd e ordin de sus sau cînd te-ai supărat că nu ţi-a venit la timp peşcheşul, ori că e prea mic. Singura instituţie cu autoritate e "Şeful", iar singura lege care se aplică este "ce vrea muşchii lui". Restul, praf în ochi, pentru proşti. Bariera legii e doar pentru boi: numai ei se opresc în faţa ei. "Băieţii dăştepţi trece pe sub ea, iar ăia cu tupeu o dă la o parte, ori cu mîna, ori cu piciorul". Forma naturală a statului de drept este, pentru miliţieni, statul de drepţi, iar domnia legii nu poate fi decît domnia celor care fac ce vor ei cu legea.

Nu cred că trebuie nimănui un efort prea mare, doar o rotire a privirii, pentru a constata că, încet, dar sigur, societatea în care trăim şi statul pe care îl hrăneşte din belşug cu puţinele resurse pe care le mai producem, sunt modelate după chipul şi în deplină asemănare cu lumea miliţienilor.

Cine are nevoie de exemple, rupte din viaţă, să se uite încă o dată la televizor, la telenovela: bătaie în mall! Acolo, nişte miliţieni s-au bătut cu alţi miliţieni, nu pentru că aveau uniforme diferite, ci, foarte probabil, pentru că unii erau cu un şef şi alţii cu alt şef, iar cineva trebuia să marcheze puncte pe teren. Nu de alta, dar ca să se ştie cine e Şeful pe tarlaua Mall-ul din Drumul Taberei. Zarvă mare, televiziuni, ştiri, arestări şi...inevitabil într-un stat de drept, sala de tribunal. Surpriză mare, pentru naivi, nu suntem în statul de drept, ci în cel de drepţi, unde "miliţienii face ce vrea muşchii lor". Spre exemplu, scot din joc probele video, ori martorii care ar fi putut să poves­tească ce s-a întîmplat, aruncînd o nedorită flegmă pe cozorocul instituţiilor miliţieneşti! Nu se face, doar suntem între noi! Iar, "dacă vrea muşchii lor să nu se poată, nu se poa­te!" Nu sunt probe! Acum, stau şi mă întreb şi eu, ca boul, cît trebuie să fie de miliţian judecătorul care a înghiţit găluşca asta şi cam ce vechime în muncă are miliţianul care a jucat rolul procurorului? Dar, ce mai contează! Nu interlopii conduc România, ei sunt doar nişte extensii funcţionale ale diferitelor "case" şi "caste" miliţieneşti care îşi dispută, atît în instituţiile statului, cît şi pe stradă, prioritatea şi monopolul asupra prostimii care trebuie "scoasă la produs", iar mai apoi "mulsă". Mentalitatea miliţienilor domină astăzi comportamentul social al parlamentarului, ori primarului de succes al României, cel care aprobă legi şi acte, cînd şi cum vrea muşchii lui, pentru că aşa a venit ordin de la partid, ori aşa vor "băieţii dăştepţi" cu care împarte prada, fără să-i pese nici cît negru sub unghie de consecinţele pe care le suportă cei mulţi, proştii, adică; înalţi demnitari ai Guvernului, ai administraţiei centrale şi locale, funcţionarii publici, de la ghişeul secţiei financiare, pînă la biroul impozant al directorului minis­terial, nu dau doi bani pe legi, ori prevederi constituţionale - dau afară pe cine vor şi cînd vor, angajează pe cine vor şi cînd vor, fac licitaţiile cum vor şi cu cine vor, că de cîştigat, cîştigă cine trebuie, doar e guvernul lor, administraţia lor! Realitatea este realitate şi îşi cere drepturile: servitoarea-n casă şi omul bun la toate, de ieri, sunt, azi, stăpînii străzii, construiesc cu succes societatea miliţienească multilateral dezvoltată.