Stimulente date angajaţilor cu condiţia ca o parte din bani să se întoarcă la şefi

F.A.
Miscellanea / 15 octombrie 2010

Un ordin intern semnat în iulie 2010 de Sebastian Vlădescu, fostul ministru al Finanţelor, arăta abuzurile pe care şefii din finanţele publice ajunseseră să le comită în acordarea de stimulente către angajaţi, scrie Hotnews. Astfel, Vlădescu scria că distribuţia de stimulente e grav afectată de 2 probleme:

1.Condiţionarea acordării de returnarea către conducerea unităţii a unei părţi din acestea

2.Colectarea de sume, distribuite drept stimulente, de către factori de conducere la nivel central şi local, inclusiv distribuirea lor în sistem piramidal.

În ordinul intern obţinut de HotNews.ro, ministrul (la acea dată) Vlădescu scria că "în cazul primirii unui nou raport privind acţiuni imorale şi ilegale privind stimulentele, se va suspenda pe termen nelimitat acordarea".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3312
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4410
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8138
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.7096

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb