STUDIU COFACE: Munca de la distanţă: riscurile şi oportunităţile relocării virtuale

Munca la distanţă a devenit noua normă în timpul pandemiei Covid-19. Pe măsură ce ieşim din criză, această schimbare culturală ar putea permite companiilor din ţările dezvoltate să angajeze personal în regim de la distanţă din ţările emergente pentru a-şi reduce costurile cu forţa de muncă, conform unui comunicat remis redacţiei.

Coface estimează că numărul total de locuri de muncă realizate de la distanţă în economiile cu venituri ridicate este de aproximativ 160 de milioane, în timp ce numărul forţei de muncă potenţială de la distanţă din economiile cu venituri mici şi medii este de aproximativ 330 de milioane. Coface estimează, de asemenea, că firmele franceze ar economisi 7% din costurile cu forţa de muncă, chiar dacă doar 1 din 4 locuri de muncă de la distanţă ar fi relocat.

Pentru economiile emergente, această potenţială mutare virtuală ar putea deveni un pilon al dezvoltării. Pentru a identifica câştigătorii probabili ai acestei tendinţe, Coface a construit un indicator bazat pe patru criterii cheie: capitalul uman, competitivitatea costului forţei de muncă, infrastructura digitală şi climatul de afaceri. Asia de Sud-Est se prefigurează ca regiune cu potenţial ridicat, în special India şi Indonezia; la fel ca alte ţări mari emergente, cum ar fi Brazilia şi Polonia.

Cu toate acestea, relocarea virtuală ar putea genera anxietate economică în rândul angajaţilor din economiile mature şi ar putea deveni o sursă de risc politic, se arată în comunicat.

• Tentaţia relocării virtuale

În ultimele decenii, relocarea activităţii industriale şi creşterea lanţurilor globale de aprovizionare au fost unii dintre principalii factori de creştere a productivităţii. Cu toate acestea, de câţiva ani, aceşti indicatori de productivitate şi eficienţă au scăzut.

Pentru a continua să crească nivelul competitivităţii şi să reducă nivelul costurilor, companiile pot fi tentate să mute servicii şi activităţi în ţări cu costuri mai mici ale forţei de muncă, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu serviciile IT şi call center. Coface estimează că firmele franceze ar economisi 7% din costurile forţei de muncă, chiar dacă doar 1 din 4 locuri de muncă de la distanţă ar fi relocat.

Odată cu pandemia Covid-19, aproape 40% din forţa de muncă din Europa a muncit de la distanţă în perioada carantinei din al doilea trimestru al anului 2020. Surprinse de productivitatea forţei de muncă, companiile sunt din ce în ce mai atrase de ideea unei forţe de muncă virtuală globalizată. În SUA, ponderea organizaţiilor care doresc să angajeze personal de la distanţă cu normă întreagă cu sediul în străinătate a crescut la 36%, în creştere de la 12% înainte de pandemie.

• Câte locuri de muncă se pot desfăşura de la distanţă? Câte pot fi relocate?

Cu cât o economie se bazează mai mult pe activităţi de servicii bazate pe cunoştinţe aprofundate, cu atât forţa sa de muncă poate lucra mai mult de la distanţă. Într-un sondaj realizat în luna octombrie 2020 pe muncitori americani, 62% dintre respondenţii cu studii superioare au declarat că munca lor ar putea fi realizată de la distanţă. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, doar 13% din locurile de muncă din ţările emergente pot fi realizate de la distanţă, comparativ cu 27% în ţările bogate.

Totuşi, acest lucru nu înseamnă că toate locurile de muncă pot fi relocate. Multe sarcini necesită prezenţă parţială fizică, contact personal cu clienţii sau o bună înţelegere a culturii locale.

Pentru ţările bogate, relocarea virtuală ar putea deveni o sursă de risc politic, în acelaşi mod în care dezindustrializarea a contribuit la creşterea populismului. Presiunile concurenţei globale pot provoca anxietate economică în rândul angajaţilor cu studii superioare, alimentând polarizarea politică.

În cele din urmă, unele ţări emergente sunt mai bine poziţionate decât altele pentru a atrage investiţii virtuale de relocare. Pentru a identifica câştigătorii probabili ai acestei tendinţe, Coface a construit un indicator bazat pe patru criterii cheie: capitalul uman, competitivitatea costului forţei de muncă, infrastructura digitală şi climatul de afaceri. Ţări precum India, Indonezia sau Brazilia au un număr mare de angajaţi potenţiali de la distanţă şi costuri foarte mici ale forţei de muncă. Alte ţări, cum ar fi Polonia, oferă un climat de afaceri excelent şi o infrastructură digitală robustă. În timp ce China şi Rusia ar fi, în teorie, destinaţii virtuale ideale de relocare, tensiunile geopolitice în creştere şi problemele de securitate cibernetică cu Occidentul ar reprezenta obstacole semnificative.