Suedia, ţara cu cel mai mare număr de buncăre din lume

A.B.
Internaţional / 1 aprilie

Suedia, ţara cu cel mai mare număr de buncăre din lume

Suedia anunţă că investeşte 100 de milioane de coroane suedeze (9,3 milioane de euro) în inspecţia, controlul şi renovarea adăposturilor atomice, după ce autorităţile au avertizat în mai multe rânduri că ţara este necesar să se pregătească de riscul unui război, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.

Suedia - care are aproape 64.000 de adăposturi - este una dintre ţările cu cel mai mare număr de buncăre din lume.

Începând din 2024, Agenţia suedeză de Contingenţe Civile (MSB) şi-a intensificat inspecţiile şi controalele acestor adăposturi.

Suedia, care a devenit un stat membru NATO la începutul lui martie 2024, investeşte penttu a-şi îmbunătăţi capacităţile de funţcionare ale serviciilor de urgenţă în cazul unui conflict, consolida securitatea cibernetică şi completa stocurile de medicamente.

Un vast plan de modernizare a marilor adăposturi, capabile să găzduiască mii de persoane, este de asemenea în curs, a anunţat într-un comunicat MBS.

Aceste lucrări urmează să dureze "doi, trei ani", precizează agenţia.

"Până în prezent, au început lucrări la 25 dintre cele 80 de adăposturi speciale", anunţea ea.

În 2025, MSB preconizează să continue o înlocuire a filtrelor în vederea îmbunătăţirii protecţiei de armamentul de război chimic şi radiologic.

În ianuarie, premierul Ulf Kristersson declara că Suedia nu se află "în război, dar nici în pace".

Această ţară nordică şi-a tăiat cheltuielile militare după Războiul Rece, însă a inversat această tendinţă după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, potrivit sursei citate.

Autorităţile suedeze şi-au reactivat conceput de "apărare totală" în 2015 şi au intensifcat acest efort după invazia rusă a Ucrainei în 2022, numind un ministru al Apărării Civile, alături de ministrul Apărării, în vederea mobilizării întregii societăţi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Banii noștri!

    Știu ei ce știu!

    Uite o stire care aduce usurare...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb