Conducerea "Electrica" SA susţine că există potenţiale încălcări ale contractelor de privatizare a filialelor sale Banat, Dobrogea, Muntenia Sud şi Moldova, încheiate cu "Enel" şi "E.ON". Eugen Brădean, director strategie şi afaceri corporatiste din cadrul "Electrica" SA, ne-a declarat: "Compania a început verificarea clauzelor contractelor post-privatizare din anul 2009, odată cu preluarea mandatului de către actuala conducere a "Electrica" SA la toate filialele achiziţionate de investitorii strategici. Până în prezent, potenţialele încălcări vizează mai multe clauze contractuale, unele dintre ele fiind relativ interpretabile. Suntem în stadiul de derulare a dis-cuţiilor clarificatoare cu reprezentanţii Enel şi E.ON, în care ne-am prezentat punctele de vedere. Deocamdată nu am ajuns la un numitor comun cu privire la respectarea clauzelor. Încă nu am primit toate datele solicitate de la investitori".
Domnia sa ne-a precizat că "Electrica" are o opinie juridică ce atestă încălcarea acestor clauze contractuale şi că va selecta un consultant pentru a vedea ce prejudicii au fost aduse companiei. Reprezentantul "Electrica" a subliniat: "Încă nu avem o decizie la nivel de Consiliu de Administraţie sau Adunare Generală a Acţionarilor. Mai avem aspecte de clarificat înainte să propunem conducerii să mergem la Curtea de Arbitraj de la Paris pentru tranşarea diferendelor. Vom continua şi discuţiile cu cei doi investitori. Estimez că peste aproximativ două-trei luni vom avea o rezoluţie pe problemele identificate şi va fi luată o decizie".
• Clauzele cu probleme în contractele cu "Enel"
Clauzele în discuţie vizează, printre altele, în cazul "Enel", pentru contractele de privatizare a Electrica Banat şi Electrica Dobrogea, aspectele referitoare la destinaţiile în care ar fi trebuit să fie direcţionaţi banii din majorarea de capital, care a permis companiei italiene să deţină pachetul de control al acestor filiale "Electrica".
Eugen Brădean ne-a explicat: "Conform declaraţiilor şi datelor primite de la Enel, banii au fost constituiţi în depozite bancare, în timp ce clauzele respective nu prevăd o astfel de destinaţie. Investiţiile obligatorii au fost efectuate cu fonduri din fluxul de numerar al companiei, existând, astfel, posibilitatea ca situaţia financiară şi anumiţi indicatori financiari să fi fost impactaţi negativ. De asemenea, trebuie să evaluăm impactul deciziei Enel asupra celor două filiale. Este posibil să nu fie constatat vreun prejudiciu, dar în acelaşi timp să fi fost încălcat contractul de privatizare.
Astfel, trebuie să vedem clar dacă trebuie sau nu demonstrat vreun prejudiciu pentru că există o clauză în contractul de privatizare care prevede o sancţiune de 50% asupra sumelor de bani neinvestite corespunzător, adică într-una din cele cinci destinaţii investiţionale stipulate în contractul de privatizare".
Domnia sa ne-a precizat că "Enel" şi-a depăşit planul investiţional asumat la cele două filiale, Enel Distribuţie Banat şi Enel Distribuţie Dobrogea, dar oficialii "Electrica" nu pot şti calitatea acestora, nefiind atributul companiei, ci al ANRE (reglementatorul pieţei).
Biroul de presă al "Enel Româ-nia" ne-a precizat: "Preţul pe care Enel l-a plătit pentru achiziţionarea pachetului majoritar în cazul Banat şi Dobrogea a fost compus dintr-o sumă care a fost achitată direct către Electrica pentru un pachet de acţiuni, urmată apoi de o majorare de capital prin care Enel a devenit acţionarul majoritar al celor două companii. Fondurile achitate de Enel ca urmare a acestei operaţiuni de majorare de capital au rămas la dispoziţia celor două companii, sub formă de provizioane, putând fi utilizate în orice moment pentru finanţarea investiţiilor. Toate obligaţiile investiţionale pentru Banat şi Dobrogea au fost îndeplinite de Enel, conform prevederilor contractelor de privatizare".
"Enel" a depăşit volumul de inves-tiţii asumat şi urmează să continue planul ambiţios de investiţii în anii ce vor urma, fapt posibil inclusiv datorită modului de gestionare a sumelor provenite din majorarea de capital social.
Reprezentanţii biroului de presă al "Enel România" ne-au mai spus că, practic, valoarea investiţiilor realizate a depăşit cu mult suma alocată prin majorarea de capital: "În cazul Enel Distribuţie Banat, planul de investiţii agreat iniţial a fost depăşit cu 80%. De asemenea, planul de inves-tiţii pentru Enel Distribuţie Dobrogea a fost depăşit cu 78% faţă de suma prevăzută iniţial prin contractul de privatizare".
Potrivit sursei citate, toate aceste informaţii au fost prezentate lunar în şedinţele Consiliilor de Administraţie (CA), iar documentele relevante au fost transmise atât membrilor CA, cât şi reprezentanţilor acţionarilor minoritari - inclusiv "Electrica", împreună cu documentele aferente convocărilor CA.
La Electrica Muntenia Sud, oficialii "Electrica" SA afirmă că există posibilitatea ca "Enel" să nu fi respectat prevederile contractuale privind sursa de finanţare a investiţiilor şi volumul investiţional pentru care s-a angajat în perioada 2009 - 2011. Eugen Brădean ne-a mai spus: "Enel a anunţat deja că are o întârziere în realizarea investiţiilor pentru anul 2009. Compania a mai anunţat şi că ANRE le-a operat o micşorare a tarifului reglementat pentru activitatea de distribuţie pentru că nu au făcut investiţiile promise. În iunie, Electrica va verifica ce a realizat Enel la Muntenia Sud în 2009 şi în 2010, iar în 2012 compania va verifica dacă Enel a respectat suma cumulată pe cei trei ani".
Potrivit biroului de presă al "Enel România", compania "Enel Distribuţie Muntenia" SA şi-a îndeplinit, în perioada 2009 - 2010, obligaţiile din contractul de privatizare, realizând un important volum de investiţii. În plus, în anul 2010, valoarea cheltuielilor destinate acestui capitol a depăşit cu mult valorile prevăzute de contract.
• Diferendele din contractul cu "E.ON"
În cazul "E.ON", care a preluat Electrica Moldova, oficialii "Electrica" SA susţin că sunt nerealizări ale indicatorilor financiari asumaţi prin contractul de privatizare (cifră de afaceri, profit, număr de angajaţi etc.), ne-a mai declarat domnul Brădean. Pentru respectarea clauzelor contractuale privind investiţiile, "Electrica" SA încă nu a primit de la "E.ON" toate datele necesare privind realizarea investiţiilor pentru a se putea pronunţa asupra respectării clauzelor privatizării. Acum "Electrica" este în proces de evaluare a ipotezelor invocate de "E.ON" ca factori disputaţi pentru nerealizările planului de afaceri asumat în anul 2005.
Electrica Oltenia a fost preluată de "CEZ" în 2005, iar "Electrica" SA şi-a vândut participaţia minoritară din companie în urmă cu doi ani. Evaluarea de atunci a arătat că "CEZ" şi-a îndeplinit obligaţiile post-privatizare, a adăugat Eugen Brădean.
Reprezentanţii "E.ON România" ne-au precizat: "Companiile Grupului E.ON în România au fost şi sunt în continuare deschise către a trimite Electrica SA toate documentele informative necesare privind activitatea lor, în conformitate cu prevederile legale şi cele stipulate în contractul de privatizare a fostei Electrica Moldova, actualmente E.ON Moldova Distribuţie şi E.ON Energie România. E.ON a răspuns prompt tuturor solicitărilor venite din partea companiei Electrica SA". Ei au adăugat că "E.ON" îşi manifestă în continuare disponibilitatea de a colabora pentru clarificarea oricăror aspecte privind activitatea companiilor E.ON din domeniul energiei electrice din ţara noastră.
• Etapele de verificare post-privatizare
Principalele clauze care sunt verificate de "Electrica" în contractele de privatizare se referă la nivelul investiţiilor realizate, pe fiecare an în parte şi pe nivele de tensiune. În caz de nerespectare a tuturor condiţiilor impuse pentru investiţiţii, penalizarea este de 50% din nivelul nerealizat. Alte elemente importante verificate sunt destinaţiile investiţiilor realizate, calitatea echipamentelor utilizate, realizarea planului de afaceri şi tranzacţiile intra-grup, ne-a menţionat domnul Brădean.
"Electrica" nu derulează verificarea clauzelor din contracte simultan, ci în etape, fiind în diverse stadii de discuţii şi analize cu cei doi investitori. Compania va declanşa acţiuni în instanţă la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Paris în cazul în care se vor constata încălcări certe ale contractelor de privatizare.
1. Dezinformare Enel
(mesaj trimis de xxx file în data de 15.06.2011, 01:20)
Provizioanele se fac pe seama costurilor, deci in nici un caz pe seama intrarilor de lichiditati iar provizioanele neinchise in timpul unui an calendaristic (deci neconsumate) se inchid pe venituri anul urmator. Interesant cum, in 2004 au cumparat 23,5% din capitalul celor doua filiale iar a doua zi au preluat managementul (desi erau minoritari) Apoi statul le-a mai facut un cadou, i-a iertat de obligatii de plata aflate in pasivele filialelor de circa 173 mld lei. Si ne mai miram astazi de arierate !E.on a primit inapoi din Trezorerie ! 473 mld lei ca urmare a rascumpararii de catre stat a actiunilor aflate in portofoliul entitatilor privatizate, din conversia in actiuni a arieratelor (HG 4xx din mai 2005)
2. Dezinformare Enel
(mesaj trimis de xxx file în data de 15.06.2011, 01:20)
Provizioanele se fac pe seama costurilor, deci in nici un caz pe seama intrarilor de lichiditati iar provizioanele neinchise in timpul unui an calendaristic (deci neconsumate) se inchid pe venituri anul urmator. Interesant cum, in 2004 au cumparat 23,5% din capitalul celor doua filiale iar a doua zi au preluat managementul (desi erau minoritari) Apoi statul le-a mai facut un cadou, i-a iertat de obligatii de plata aflate in pasivele filialelor de circa 173 mld lei. Si ne mai miram astazi de arierate !E.on a primit inapoi din Trezorerie ! 473 mld lei ca urmare a rascumpararii de catre stat a actiunilor aflate in portofoliul entitatilor privatizate, din conversia in actiuni a arieratelor (HG 4xx din mai 2005)
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.06.2011, 08:38)
Nu ma mai mira nimic!Majoritatea legilor facute dupa 90,sunt cu greseli,interpretabile si in folosul unor grupari,nu in folosul tuturor.Se recunoaste ca inainte legile erau mai bune.De ce trebuie sa avem atitia parlamentari daca tot fac legi proaste?