TABAC 2017 "Comerţul ilicit este susţinut de reglementările excesive şi de majorarea accizelor"

Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 10 mai 2017

"Comerţul ilicit este susţinut de reglementările excesive şi de majorarea accizelor"

Interviu cu Adrian Pirău, Director Comercial în cadrul Imperial Tobacco Romania

Comerţul ilicit este susţinut de reglementările excesive şi de majorarea accizelor, consideră Adrian Pirău, Director Comercial în cadrul Imperial Tobacco Romania. Domnia sa ne-a spus: "Combaterea acestui tip de comerţ este vitală atât pentru protecţia întregului lanţ valoric - incluzând Guvernul, care, astfel, pierde venituri semnificative ca urmare a comerţului ilicit -, cât şi în lupta statului cu reţelele infracţionale care se finanţează din traficul ilicit de ţigarete".

Domnul Pirău ne-a vorbit, într-un interviu, atât despre piaţa neagră a ţigaretelor şi despre combaterea acestui fenomen, cât şi despre efectele transpunerii cu întârziere a Directivei Europene pe tutun.

Reporter: Mai este puţin timp până când produsele din tutun interzise prin noua legislaţie vor fi scoase de pe piaţă. Cât de afectată a fost compania pe care o reprezentaţi de faptul că transpunerea Directivei Europene din domeniul tutunului a întârziat cu un an? Sunteţi pregătiţi pentru noile condiţii?

Adrian Pirău: Ne aşteptam ca Directiva UE privind produsele din tutun (EUTPD) să fie transpusă în legislaţia românească la începutul anului 2016, însă legea a fost amânată constant de către Guvernul anterior. În cele din urmă, am reuşit să producem ţigarete în formatele EUTPD 2, imediat după intrarea în vigoare a acestei transpuneri. Totuşi, transpunerea tardivă a făcut ca stocurile produse înainte de 10 decembrie, data intrării în vigoare a noii legi, să se găsească şi acum în cantităţi destul de mari în rafturile magazinelor.

Directiva EUTPD 2, al cărei obiectiv este armonizarea legislaţiei statelor membre UE, prevede interzicerea pachetelor de 10 ţigarete, chiar dacă acest aspect nu va afecta piaţa românească, precum şi interzicerea produselor de tutun rulat cu un conţinut mai mic de 30 de grame de tutun, interzicerea tuturor ţigaretelor cu arome (cu excepţia aromei de mentol) începând cu data de 20 mai 2017 şi interzicerea aromelor de mentol, măsură care va intra în vigoare în anul 2020.

În ceea ce priveşte potenţialele efecte negative ale transpunerii tardive, îngrijorările noastre au fost deja exprimate, atât la nivel individual, cât şi la nivel global. Pentru a avea suficient timp de adaptare la noile cerinţe, ne-am fi dorit ca transpunerea să fie realizată anterior datei de 20 mai 2016. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, iar legea a fost, în cele din urmă, adoptată în luna noiembrie a anului 2016, păstrând data de 20 mai 2017 ca dată limită până la care piaţa trebuie curăţată de pachetele actuale. Consecinţele se reflectă în pierderi enorme pentru bugetul de stat, pentru producători şi pentru unităţile de desfacere. Mai mult, putem spune că nu ne-a fost acordat suficient timp pentru a ne adapta unităţile de producţie la noile cerinţe şi pentru a putea planifica noi procese de producţie.

Reporter: Care este cuantumul pierderilor estimate, după distrugerea produselor din tutun care se află încă pe rafturile magazinelor?

Adrian Pirău: Deşi cea mai recentă transpunere efectuată va avea ca efect mai mult ca sigur generarea anumitor costuri, în acest stadiu nu ne putem pronunţa încă asupra acestor aspecte, dar colaborăm împreună cu partenerii noştri comerciali pentru a mentine la un nivel minim aceste costuri.

De asemenea, în această etapă nu ne permite să precizăm cantitatea exactă de ţigarete ce urmează să fie distruse, dar, în mod cert, cu cât volumul produselor destinate distrugerii va fi mai mare, cu atât pierderea suferită de întregul lanţ valoric - şi, implicit de stat - va fi mai mare.

Reporter: Cât aţi cheltuit ca să vă conformaţi noilor reglementări?

Adrian Pirău: Investitiile sunt dificil de cuantificat, acestea fiind efectuate în unităţile noastre de producţie din întreaga Europă, care deservesc toate ţările pe teritoriul cărora produsele noastre sunt expuse spre vânzare. În orice caz, investiţiile financiare semnificative efectuate au permis societăţii Imperial Tobacco să se conformeze noii legislaţii. Acestea s-au concentrat, în special, asupra adaptării echipamentelor şi a înlocuirii materialelor de tipărire existente.

Mai există şi alte costuri semnificative asociate noii legislaţii, legate, de exemplu, de creşterea numărului de analize şi teste la care trebuie să supunem toate produsele noastre, precum şi de tehnologia de identificare şi de urmărire pe care va trebui să o introducem în cadrul procesului nostru de fabricare.

Reporter: Care sunt avantajele noii legislaţii?

Adrian Pirău: Sprijinim reglementările pertinente în industria tutunului, caracterizate prin echilibru, proportionalitate şi bazate pe dovezi. Recunoaştem faptul că guvernele au rolul de a transmite publicului general mesaje clare şi coerente în ceea ce priveşte riscurile de sănătate asociate fumatului. Nu contestăm aceste mesaje. Respectăm toate reglementările şi condiţiile privind avertismentele necesare protejării sănătăţii.

Este politica noastră ca avertismente clare privind sănătatea să apară pe pachetele de ţigări şi în cadrul reclamelor tuturor produselor din tutun realizate şi/sau comercializate de societatea Imperial Tobacco, incluzând orice cartuşe de ţigări care urmează să fie prezentate consumatorilor. Ne temem,însă, că imaginile cu avertismente de sănătate nu au efect asupra consumatorilor adulţi, care deja sunt conştienţi de riscurile asociate fumatului. Există riscul ca adulţii consumatori să prefere achiziţionarea produselor ilegale care nu conţin avertismente de sănătate şi nici pictograme, iar acest lucru se va traduce prin pierderi pentru industria licită, bugetul statului, lipsa oricărui control asupra produselor care ajung în mâinile consumatorilor şi creşterea veniturilor reţelelor de crimă organizată care se finanţează din acest tip de activităţi.

Reporter: Care sunt efectele legii antifumat asupra companiei, si asupra industriei?

Adrian Pirău: Într-un mediu de reglementare în care directiva EUTPD a intrat în vigoare imediat după introducerea legislaţiei antifumat şi caracterizat printr-o tendinţă de renunţare la comerţul ilicit, este dificil de precizat impactul pe care fiecare dintre factorii expuşi mai sus îl pot avea în mod individual asupra pieţei. Monitorizăm îndeaproape discuţiile clasei politice, precum şi evoluţia pieţei.

Reporter: Imperial Tobacco investeşte, în contextul dat, în dezvoltarea unei unităţi de producţie pentru produse alternative?

Adrian Pirău: Înţelegem că fumatul dăunează sănătăţii şi, în calitate de producător responsabil, avem responsabilitatea de a căuta soluţii alternative cu potenţial de reducere a riscurilor consumatorilor adulţi care doresc altă opţiune.

În ceea ce priveşte produsele cu risc redus, am ales să ne îndepărtăm de orice produse modificate sau "încălzite" şi să ne concentrăm exclusiv asupra alternativelor care oferă nicotină, dar care nu conţin tutun. Aceasta este categoria produselor electronice cu vaporizator (EVP). Deşi este posibilă reducerea anumitor compuşi din fumul de tutun, reducând expunerea fumătorilor la aceşti compuşi, totuşi, fumătorii nu trebuie să presupună că acestea au un risc redus. Pentru noi, categoria produselor electronice cu vaporizator (EVP) reprezintă o alternativă mai sigură pe care o oferim consumatorilor.

Dorinţa nostră este să satisfacem dorinţele acestor consumatori prin filiala autonomă pe care o avem, cunoscută sub numele de "Fontem Ventures".

Reporter: Comercializaţi acest tip de produse şi la noi?

Adrian Pirău: Prin intermediul societăţii noastre autonome "Fontem Ventures", am lansat ţigara electronică în SUA, Marea Britanie, Franţa şi Italia. Grupul evaluează, de asemenea, alte pieţe pentru lansarea acestor produse. Ţigareta noastră electronică se numeşte "Blu" - marcă globală de top a acestei categorii, oferind consumatorilor adulţi posibilitatea de a alege dintre un dispozitiv deschis şi unul închis şi o gamă largă de lichide cu şi fără nicotină.

Grupul are în vedere diferite scenarii şi efectuează evaluări şi analize detaliate ale tendinţelor pieţei şi asupra evoluţiei reglementărilor în domeniu.

Reporter: Cum a evoluat piaţa tutunului în ultimul an?

Adrian Pirău: Piaţa a înregistrat o uşoară creştere.

Reporter: Cum apreciaţi nivelul la care se află piaţa neagră a ţigaretelor?

Adrian Pirău: Comerţul ilicit se situează mult peste media UE. Combaterea acestui tip de comerţ este vitală atat pentru protecţia întregului lanţ valoric - incluzând Guvernul, care, astfel, pierde venituri semnificative ca urmare a comerţului ilicit -, cat şi în lupta statului cu reţelele infracţionale care se finanţează din traficul ilicit de ţigarete. Trebuie avute în vedere două aspecte în lupta cu acest comerţ ilicit cu tigarete: preţul ţigaretelor din piaţa legală din România este cel mai mare din regiune, iar acest fapt încurajează comerţul ilicit şi un control mai bun al graniţelor şi pieţelor cunoscute de desfacere pentru ţigaretele comercializate ilegal.

Reporter: Cum contribuie Imperial Tobacco la lupta împotriva pieţei negre?

Adrian Pirău: Comerţul ilicit este susţinut de reglementările excesive şi de majorarea accizelor. Ne opunem în totalitate comerţului ilicit, întrucât acesta generează pierderi pentru comercianţii de vânzări legitime şi pentru guverne, prin lipsa impozitării. Produsele contrafăcute nu sunt realizate la aceleaşi standarde ridicate precum cele legitime.

Grupurile de crimă organizată participă, de asemenea, la comerţul ilicit şi folosesc aceste activităţi pentru a-şi finanţa alte activităţi în detrimentul societăţii civile. Deasemeena, este puţin probabil ca infractorii să respecte legi precum cele care interzic vânzarea acestor produse către minori.

Dezbatem problema comerţului ilicit cu ajutorul experţilor în securitate, care lucrează pentru a strânge şi a împărtăşi informaţii privind diverse infracţiuni, în parteneriat cu organele de aplicare a legii şi agenţiile de control vamal, folosind tehnologii de urmărire şi identificare şi efectuând o analiză criminalistică amănunţită. Colaborăm în cadrul grupurilor de lucru din domeniu cu guvernele, prin intermediul Memorandumurilor de înţelegere şi acordurilor de cooperare. De asemenea, am adus o contribuţie substanţială la nivelul întregii UE, prin cooperarea noastră cu Departamentul pentru Lupta AntiFraudă (OLAF) şi prin participarea la campaniile media din domeniu în vederea educării consumatorilor şi a celor direct interesaţi în privinţa riscurilor şi a impacturilor negative asociate comerţului ilicit.

Politica noastră este de a furniza propriile produse doar clienţilor şi pieţelor preaprobate. Lucrăm alături de clienţi pentru a ne asigura că aceştia ne cunosc atât politica de funcţionare, cât şi responsabilităţile pe care le au pentru a deţine controlul în propriul lanţ de furnizare. Pentru a asigura integritatea lanţului de furnizare, aplicăm cu stricteţe procesul "Cunoaşte-ţi clientul şi contractantul".

Reporter: Ce estimări aveti pentru acest an?

Adrian Pirău: În ceea ce priveşte contrabanda cu tutun, începutul anului a oferit semne încurajatoare, autorităţile înregistrând rezultate pozitive în combaterea comerţului ilicit şi considerăm că această tendinţă pozitivă ar trebui să continue. În acelaşi timp, pachetele EUTPD 2 oferă un nou avantaj (pe lângă cel reprezentat de preţ) pachetelor de ţigarete de altă provenienţă decât UE, făcându-le mai atractive pentru consumatori. Rezultatul final va depinde de capacitatea autorităţilor de a obţine rezultate mai răsunătoare în ceea ce priveşte combaterea comerţului ilicit comparativ cu anul trecut. Ne oferim sprijinul autorităţilor române în ceea ce priveşte atingerea unui scop comun.

Reporter: Cum a evoluat activitatea companiei, în ultimul an?

Adrian Pirău: Anul trecut, Imperial Tobacco a înregistrat o creştere de două cifre, ca urmare a unei reţele de distribuţie mai bine organizată şi a creării propriei companii în România. Cifrele previzionate pentru anul acesta sunt de aproximativ 75 de milioane de euro. Menţionez că nu avem o unitate de producţie locală. Produsele noastre Davidoff pentru piaţa românească provin din fabricile pe care le deţinem în UE. În anul 2015, ţigaretele Davidoff au fost vândute în România prin distribuitorul nostru Heinrig Distribution. Vindem direct doar nouă sortimente din marca Davidoff în România, cu 4 game: Premium, Slim, Superslims şi Queen size, pentru a satisface diferitele nevoi ale consumatorilor adulţi, atât din punct de vedere al formatului, cât şi al aromei şi al preţului.

Reporter: Câţi angajaţi are compania şi ce cotă de piaţă aveţi?

Adrian Pirău: Avem 60 de angajaţi şi o cotă de piaţă de 2,6%, care este în continuă creştere, lună de lună.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb