"Takata" a solicitat intrarea în faliment

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 iunie 2017

"Takata" a solicitat intrarea în faliment

Compania va fi preluată pe 1,57 miliarde de dolari de "Key Safety Systems" din SUA

-----------

Actualizare 12:00 "Takata" a prezentat condoleanţe pentru victimele airbagurilor defecte

Producătorul japonez de componente auto "Takata" a prezentat astăzi condoleanţe pentru victimele produse de airbagurile defecte, care au provocat moartea a cel puţin şaisprezece persoane şi rănirea altor 180 la nivel mondial, informează agenţia Reuters.

"Transmitem condoleanţele noastre celor care şi-au pierdut viaţa şi celor care au suferit răni", a declarat Shigehisa Takada, preşedintele companiei, la ultima adunare a acţionarilor care a avut loc înainte de delistarea "Takata" de la bursa din Tokyo.

(S.A.)

------------

"Takata" Corp., producătorul japonez de airbaguri ale căror defecte au dus la declanşarea celei mai mari acţiuni de rechemare la service din industria auto, a solicitat intrarea în faliment în Statele Unite şi Japonia, conform Reuters.

Acesta este cel mai grav faliment al unui producător japonez, iar "Takata" ar putea suporta costuri de zeci de miliarde de dolari în urma rechemărilor la service şi a proceselor din ultimii zece ani.

Divizia din Statele Unite a grupului, "TK Holdings", a depus duminică cererea pentru plasarea sub protecţia faţă de creditori. Aceasta are obligaţii financiare cuprinse între 10 şi 50 de miliarde de dolari. Ieri, compania-mamă a solicitat, la rândul său, protecţia faţă de creditori.

Obligaţiile financiare totale ale "Takata" se ridică la 1.700 de miliarde de yeni (15 miliarde dolari), potrivit estimărilor Tokyo Shoko Research.

Un avocat al "Takata" a declarat că obligaţiile financiare finale vor depinde de rezultatul discuţiilor cu clienţii producătorilor auto care au suportat majoritatea costurilor de înlocuire a airbagurilor.

Intrarea în faliment va permite salvarea "Takata" de către "Key Safety Systems" (KSS), furnizor american de componente auto, deţinut de grupul chinez "Ningbo Joyson Electronic". KSS preia "Takata" în schimbul sumei de 1,57 miliarde de dolari.

Compania americană cumpără operaţiunile viabile ale "Takata", iar restul vor fi reorganizate şi vor furniza dispozitive de umflare a airbagurilor.

KSS îi va păstra pe aproape toţi cei 60.000 de angajaţi ai "Takata" din 23 de ţări, precum şi fabricile din Japonia. În baza acordului cu KSS, "Takata" va continua activităţile fără întreruperi şi cu un impact minim asupra lanţului de aprovizionare.

Conducerea "Takata" va demisiona după stabilirea programului de restructurare.

Acordul final pentru afacerea "Takata" - KSS este aşteptat în câteva săptămâni, iar procedurile de faliment din SUA şi Japonia vor fi finalizate în primul trimestru din 2018.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb