Tanczos Barna anunţă comasarea unor instituţii, dar crede că angajaţii nu vor fi concediaţi

A.F.
Politică / 10 ianuarie

Tanczos Barna anunţă comasarea unor instituţii, dar crede că angajaţii nu vor fi concediaţi

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a precizat că nu vor fi cocedieri masive în instituţiile statului, dar că vor fi plecări voluntare. Tanczos Barna a mai spus că mulţi angajaţi de la stat vor migra spre privat, unde vor putea face performanţă.

"Aş vrea să vă spun din fostul minister în care am lucrat, din Ministerul Mediului, acolo au fost începute deja demersurile pentru comasarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului cu agenţia responsabilă pentru ariile protejate. Ele se unesc, sunt deja procedurile pornite, la începutul anului 2025 deja instituţiile vor funcţiona împreună. În fiecare minister vom găsi instituţii similare. Eu nu spun că vor fi concediaţi (n.r. angajaţii), pentru că aceste proceduri durează câteva luni de zile şi în această perioadă vor fi foarte multe plecări naturale. Deci sunt pe de o parte ieşirile naturale din sistem, cei cu plecările voluntare şi pensionările, plus acele persoane care văd că instituţia se reorganizează, cu siguranţă se vor îndrepta către mediul privat. Şi eu chiar îmi doresc ca persoanele care au făcut performanţă în statul român, în instituţii publice, în agenţii, în direcţii de specialitate din ministere să facă performanţă şi în mediu privat", a declarat tanczos Barna, la Antena 3, joi seară.

Ministrul Finanţelor a dat un exemplu al unei angajate de la Ministerul Mediului care s-a dus să lucreze în privat şi care face performanţă acolo.

"Vă dau un exemplu concret, tot din Ministerul Mediului. Persoana care s-a ocupat de proceduri de mediu din partea ministerului a plecat la o companie de stat de unde veneau foarte multe documentaţii care trebuiau să treacă prin filtrul ministerului. Şi cunoscând sistemul, cu siguranţă a avut o eficienţă mult mai mare într-o companie de stat, la Hidroelectrica punctual, cu acele investiţii care trebuiau să treacă prin filtrul Ministerului Mediului", a spus ministrul.

De asemenea, Tanczos Barna a mai spus că şi companiile naţionale pot reduce cheltuielile, la fel ca instituţiile care nu sunt comasate.

"Şi companiile naţionale îşi pot reduce cheltuielile. Sunt convins că şi instituţiile care nu sunt comasate. Doar pe management-ul resurselor umane, orice instituţie, orice manager, poate să reducă cu 5-10% costurile de personal doar prin management mai eficient. Să suplinească plecările cu persoane recalificate şi reaşezate pe alte funcţii, să nu mai angajeze după ce persoanele ies la pensie şi anul 2025 să fie anul în care nu ne mai uităm tot timpul la unde putem să mai angajăm şi de unde mai putem să cerem nişte bani, ci să ne descurcăm cu banii pe care îi avem", a spus Tanczos Barna.

Ministrul Finanţelor a mai precizat că România a fost, anul trecut, campioana Euopei la inflaţie, dar că aceasta va scădea anul acesta.

"Am fost anul trecut campioni (n.r. în Europa), dacă pot să spun aşa, la inflaţie. Anul acesta o să avem inflaţie mai mică şi ştiu că românii sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, de inflaţie, de devalorizarea banilor. Dar, comparativ cu 2022, de exemplu, când am avut 13% inflaţie, acum o să avem 3,5%. Deci 2025 o să însemne un an cu o inflaţie temperată şi cu ajutorul Băncii Naţionale, cu cursul de schimb ţinut cum trebuie, şi aici Banca Naţională face performanţă de zeci de ani, şi cu rezervele valutare şi rezerve internaţionale ale Băncii Naţionale crescute, că şi în decembrie au crescut aceste rezerve şi cu bufferul Ministerului Finanţelor, cu siguranţă putem să asigurăm un echilibru în continuare", a mai spus Tanczos Barna.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Declaratia acestui domn ma face sa inteleg ca aceasta "restructurare" e ca si cum iti treci niste bani dintr-un buzunar in altul! Deci apa de ploaie...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    -DAND AFARA OAMENI!!!!!

    TAIATI DIN SALARIILE VOASTRE DE PESTE 80.000 LEI SI MULTE SPORURI  

    SI TARA VA MERGE BINE!  

    UN SALARIU DE PARLAMENTAR MAI MULT DE 20.000-MAX 25 .000 LEI TOTAL SI CEILALTI IN FUNCTIE DE MUNCA SA PRIMESCA SALARII!  

    RUSINE CA APLICATI ACELEASI LUCRURI CA N 2009-2012-VOR FI DATIOAMENI CARE MUNCESC-ASA S A NTAMPLAT SI IN ANII 2009-2012-LICHELELE SI CORUPTII I ATI TINUT P  

    IN MUNCA!!! 

    LA PUSCARIE CU VOI!!!!!!!!!!!!!  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ce examene ma jigodiilor-PE VOI CINE VA EVALUEAZA-CU CINE DATI VOI EXAMENE!!!!

    RUSINE-DADEAU IN 2009-2012 SARACII OAMENI EXAMENE SI ACOPEREAU SMECHERII,CEI CARE STIAU SAU ERAU UN GHIMPE PENTRU EI AU FOST INLATURATI-DATI AFARA!!!! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb