TĂRICEANU:  "Spaţiul Schengen s-a transformat într-un instrument politic"

Laura Boico
Politică / 20 iunie 2016

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că spaţiul Schengen s-a transformat într-un instrument politic şi a afirmat că multe ţări occidentale care ar fi trebuit să îşi dea acordul pentru aderarea României "din considerente de politică internă nu au făcut acest lucru", potrivit unor surse din presă.

"Subiectul pe care l-am discutat în a doua parte a întâlnirii a fost cel legat de aderarea României la Schengen, unde i-am spus (preşedintelui Germaniei) punctul meu de vedere şi anume că, din păcate, în momentul de faţă Schengen-ul în loc să rămână, aşa cum este de fapt, un element tehnic în care România, de îndată ce îndeplineşte cerinţele tehnice de aderare, ar fi trebuit să fie primită, spaţiul Schengen s-a transformat într-un instrument politic. (...) Multe ţări occidentale care ar fi trebuit să îşi dea acordul pentru aderarea României la Schengen din considerente de politică internă nu au făcut acest lucru", a declarat Tăriceanu, la Senat după întâlnirea cu preşedintele Germaniei, Joachim Gauck.

În opinia sa, unele ţări occidentale "au preferat să ţină cont de anumite atitudini şi poziţii pe scena politică invocând în mod incorect pentru România condiţii care depăşesc cele care erau prevăzute în aderarea la Schengen".

"Schengen-ul a devenit un fel de instrument prin care multe ţări din spaţiul occidental care nu au curajul să ia această decizie, de a accepta România, invocă elemente de ordin politic legate de foarte multe ori de MCV. Acest lucru este bine să fie ştiut. Eu i-am spus preşedintelui Germaniei trecând anumite bariere de limbaj elegant, politicos, diplomatic. Am vorbit foarte politicos, dar în chestiunile acestea care sunt cu adevărat importante pentru România cred că este bine ca partenerii noştri să cunoască adevărul", a punctat Tăriceanu.

El a adăugat că preşedintele Germaniei a apreciat că este util ca între parteneri discuţiile să fie directe şi sincere.

"A apreciat că putem să facem aceste discuţii aşa la modul exact cum am pus problema, ca între adevăraţi parteneri, subliniind faptul că Germania a fost una dintre ţările care a susţinut aderarea României la UE şi înţeleg că îşi va menţine această linie şi în viitor pentru deplina integrare. Atâta vreme cât România nu este integrată şi în Spaţiul Schengen putem să spunem că avem o componentă care ne lipseşte, nu ne pune pe acelaşi rang cu celelalte ţări europene", a spus Tăriceanu, conform aceloraşi surse.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A fi sau a nu fi, aceasta este eroarea domnului Tariceanu.

    " ..... Schengen-ul în loc să rămână, aşa cum este de fapt, un element tehnic în care România, de îndată ce îndeplineşte cerinţele tehnice de aderare, ar fi trebuit să fie primită, spaţiul Schengen s-a transformat într-un instrument politic. (...)..." Pai, domnule Tariceanu, daca "este de fapt" inseamna ca este pur si simplu ceea ce trebuie sa fie. Este sau nu este? hotaraste-te. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb