TĂTARU: "Avem în acest moment 6 judeţe unde creşterea este de peste 30%"

J.P.
Miscellanea / 6 august 2020

"Avem în acest moment 6 judeţe unde creşterea este de peste 30%"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, la Timişoara, că în şase judeţe din România se observă o creştere peste 30 la sută a cazurilor de COVID - 19 şi că numai în ultimele zile s-a observat o creştere a cazurilor în 15 judeţe din ţară, însă în alte 19 se observă o scădere, conform news.ro.

"Avem în acest moment 6 judeţe unde creşterea este de peste 30%. La nivelul celor 3 zile din această săptămână, avem 15 judeţe în care avem o creştere, 6 din Transilvania, 6 din Muntenia, 3 din Moldova şi avem 6 judeţe în stagnare şi 19 judeţe într-o scădere a numărului de cazuri. Rămâne trendul pe care îl evaluăm prin conţinut, numărul de cazuri şi anchetele pe care le avem de gestionat", a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul a mai declarat că Direcţiile de Sănătate Publică vor primi centrale la care să răspundă în timp util apelurilor. O astfel de centrală a fost primită de DSP Bucureşti.

"Mai multe DSP-uri au avut răspunsuri tardive, de acea, în ultima perioadă am detaşat de la medicina şcolară către aceste DSP pentru a ajuta la diverse activităţi, inclusiv la anchete epidemiologice. Sperăm ca în următoarea perioadă nu numai DSP Bucureşti a primit o centrală la care să răspundă util, dar şi celelalte DSP să poată comunica cu populaţia", a declarat Tătaru.

Şi tot la DSP Bucureşti se află în derulare o evaluare privind fiecare departament.

"Încă avem evaluare acolo. Avem şi evaluarea personalului din fiecare departament, în contextul în care DSP Bucureşti rămâne unul dintre sectorul cu cel mai mare număr de personal, 250 de persoane. Rămâne ca evaluarea fiecărui departament să ne dea şi măsura, ce va urma, dacă se va lua o măsură restrictivă la un departament sau nu. Sunt în mai multe corpuri şi unde avem acea infectare cu Covid sunt 70 angajaţi în acel corp. Trebuie să reaşezăm fiecare DSP. Vom avea o reevaluare din mers si o modificare din mers", a declarat Tătaru.

În ceea ce priveşte judeţul Timiş, aici sunt 8 focare active de COVID - 19, iar ministrul Nelu Tătaru spune că cele 8 focare sunt stabilizate.

"Avem 8 focare la nivelul judeţului Timiş, ultimul dintre ele la Spitalul Judeţean Timişoara unde au fost depistate 19 cazuri. În judeţul Timiş, dincolo de aceste focare care sunt stabilizate şi sunt în supraveghere, rămân evaluările spitalelor, fiecare în parte ca şi patologie unităţi non- Covid. În acest moment, adresabilitatea este în limitele pe care le-am avut şi în ceilalţi ani, având în vedere că sunt şi lunile iulie - august, care sunt şi luni tradiţional de concediu. Rămâne ca evoluţia următoare să o vedem şi la niveul judeţului Timiş", a declarat Tătaru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb