Tavex: Milenialii şi Gen Z preferă investiţiile riscante şi netradiţionale

F.D.
Bănci-Asigurări / 27 august

Tavex: Milenialii şi Gen Z preferă investiţiile riscante şi netradiţionale

Înţelegerea modului în care comportamentul investitorilor se modifică în timp este esenţială în contextul în care oferă informaţii cu privire la posibilele schimbări de la nivelul pieţelor. Se estimează că în următorii douăzeci de ani, numai în Statele Unite vor fi transferate active în valoare de aproximativ 72 de trilioane de dolari de la generaţia baby boomers (născută între 1946 şi 1964) către generaţiile mai tinere, conform unui comunicat de presă al Tavex, comerciant de aur de investiţii din Europa de Nord.

Gestionarea acestor active de către cei cărora le vor fi transmise va avea un efect asupra performanţei pieţei bursiere, a sectorului imobiliar, a mărfurilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Conform unui studiu realizat de Bank of America în care au fost incluse peste 1.000 de persoane din Statele Unite cu averi nete mai mari de trei milioane de dolari (excluzând proprietatea personală), s-a constatat că există schimbări semnificative în modul în care generaţiile milenialilor (1981 - 1996) şi Z (1997 - 2012) îşi concep alocarea activelor, comparativ cu generaţiile X (1965 - 1980) şi baby boomers.

72% dintre generaţiile mai tinere cred că nu mai este posibil să se obţină randamente peste medie ale investiţiilor folosind doar acţiuni şi obligaţiuni. Dacă ne uităm la investitorii mai în vârstă, doar 28% dintre aceştia împărtăşesc aceeaşi opinie.

Iar această convingere a investitorilor din generaţiile milenialilor şi Z este vizibilă în modul în care aceştia îşi alocă fondurile către diferite active. În medie, acţiunile şi obligaţiunile reprezintă doar 47% din portofoliile lor de investiţii, comparativ cu 74% în cazul celor cu vârsta de 44 de ani şi peste. Investitorii mai tineri consideră că alte instrumente, precum cryptomonedele - către care alocă în medie 14% din portofoliul lor - şi investiţiile alternative - cu o medie de 17% din alocări - sunt mai profitabile decât instrumentele de investiţii tradiţionale. Prin "investiţii alternative" înţelegem diferite forme de artă, obiecte de colecţie, mărfuri, bijuterii şi chiar afaceri sub forma investiţiilor de capital privat (private equity).

Generaţia mai în vârstă alocă doar 6% din portofoliu pentru cryptomonede (1%) şi investiţii alternative (5%) împreună, cea mai mare pondere în investiţiile lor fiind reprezentată de acţiuni (55%).

"Având în vedere expunerea mai mare la risc prin cryptomonede, împreună cu expunerea către aur, generaţiile tinere încearcă în mod direct să mizeze pe creşterea averii lor generale, având în acelaşi timp alocări către unul dintre cele mai sigure active din lume - aurul. Preţul metalului preţios a crescut cu 25% în ultimii doi ani. Iar studiul menţionat anterior arată că 90% dintre investitorii mileniali şi Gen-Z au declarat că fie deţin aur, fie sunt interesaţi să cumpere aur. Acest procent este de două ori şi jumătate mai mare decât cel al investitorilor mai în vârstă care deţin deja aur sau sunt interesaţi să investească în acesta (doar 34%). Acest mod de echilibrare a portofoliului de investiţii se poate dovedi foarte profitabil, mai ales având în vedere că în septembrie vom asista la prima reducere a ratei dobânzii de la 15 martie 2020 încoace, de către Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed)", spune Victor Dima, Managerul Departamentului de Trezorerie al Tavex România.

În ceea ce priveşte performanţa preţului aurului, ori de câte ori Fed începe să reducă ratele dobânzilor, preţul aurului creşte, în medie, cu 8,3% în următoarele douăsprezece luni de la începerea tăierii ratei. Asta se întâmplă deoarece obligaţiunile guvernamentale nou emise au randamente mai mici odată ce dobânzile sunt tăiate, ceea ce împinge investitorii către aur ca investiţie sigură alternativă la obligaţiunile guvernamentale.

Cu toate acestea, interesul pentru aur al generaţiilor tinere este în antiteză cu sentimentul acestora în ceea ce priveşte atât economia SUA, cât şi cea globală. Potrivit studiului Bank of America, aproximativ jumătate dintre aceşti investitori consideră că economia SUA merge "foarte bine", fiind mult mai optimişti decât generaţiile mai în vârstă (doar 24% dintre aceştia crezând aceeaşi idee). "Perspectiva noastră asupra procentului pe care ar trebui să îl aloce, în medie, un investitor către aur (sau argint) este în jurul a 5%-10%, pentru a putea balansa diversele şocuri de care suferă bursele, dar şi pentru a crea un portofoliu aproape imun la inflaţie şi la schimbările ratelor dobânzii", adaugă Victor Dima.

Schimbarea modului în care generaţiile tinere îşi alocă averea în comparaţie cu generaţiile mai în vârstă este evidentă. Investitorii din generaţiile milenialilor şi Z au un apetit mai ridicat pentru investiţiile riscante şi netradiţionale, în timp ce generaţiile X şi baby boomers sunt mai reticente în a-şi asuma riscuri mai mari. Acest lucru este, desigur, firesc, deoarece, cu cât un investitor înaintează în vârstă, cu atât devine mai circumspect faţă de diversele riscuri la care se expune, întrucât acesta doreşte să îşi menţină averea, nu să o pericliteze.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Averea celor peste 44 de ani este exponential mai mare decat a celor pana in 30 de ani.

    Deci chiar daca cei peste 44 de ani aloca doar 6% crypto, in termeni reali, este o suma mult mai mare decat cei 14% ai generatiei care sta doar cu ochii in telefon. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb