Transgaz a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanţare în valoare de şapte milioane euro pentru alimentarea cu gaz a Centralei Mintia

R.S.
Piaţa de Capital / 31 mai

Transgaz a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanţare în valoare de şapte milioane euro pentru alimentarea cu gaz a Centralei Mintia

Sebastian Burduja, ministrul energiei, şi Ion Sterian, director general al SNTGN Transgaz SA, au semnat un contract de finanţare pentru construirea conductei de transport gaze naturale în vederea alimentării Centralei Mintia din judeţul Hunedoara. Conducta va alimenta şi alţi consumatori industriali şi, de asemenea, consumatori casnici, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, proiectul are o valoare totală de 300.688.749,27 lei (60.429.017,71 euro), iar valoarea finanţării din Fondul pentru modernizare este de 33.970.205,58 lei (6.826.947 euro). Amplasarea lucrărilor pentru conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei Mintia este în extravilanul şi în intravilanul comunelor Sântămăria Orlea, Bretea Română, Băcia, Cârjiţi, Veţel şi oraşele Călan, Hunedoara, Deva, pe o distanţă totală de 56,5 km.

Sebastian Burduja, ministrul energiei: "Este un pas înainte pentru ca în 2026 această centrală să fie pusă în funcţiune. Asigurăm practic materia primă, gazul, pentru centrală. Este un proiect grandios, cea mai mare centrală pe gaz din Europa - 1.700 MW putere instalată. Acest proiect înseamnă pentru români locuri de muncă, vorbim de peste 1.200 de locuri de muncă pe perioada construcţiei centralei, vorbim de o energie sigură produsă în bandă, vorbim de cea mai eficientă centrală din Europa, cu un randament de 64% şi, deci, de un sprijin substanţial pe care România îl primeşte pe traiectoria de tranziţie verde şi de înlocuire a cărbunelui din mixul energetic cu gaze naturale, o resursă strategică la care România are acces. Acest demers se subscrie angajamentului meu pentru salvarea locurilor de muncă din Valea Jiului şi pentru renaşterea sectorului energetic în zonă. Am mai spus şi reiterez, nu vom lăsa pe nimeni în urmă."

Ion Sterian, director general al SNTGN Transgaz SA: "Prin semnarea contractului de finanţare din Fondul pentru Modernizare, respectiv proiectul de investiţii Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei Mintia (cuprinzând alţi consumatori industriali şi casnici), cu toate că asigură doar 11% din valoarea investiţională, Transgaz îşi reafirmă angajamentul ferm de a continua demersurile pentru obţinerea de finanţări nerambursabile în scopul implementării programului strategic de investiţii în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale. La o capacitate de 1700 MW, cu un consum anual de 2,5 miliarde mc de gaz, Centrala de la Mintia devine practic, cel mai mare consumator de gaze naturale din ţara noastră şi va contribui semnificativ la creşterea consumului de gaze naturale al României. La acest gazoduct se vor racorda toate unităţile administrativ-teritoriale traversate de acesta, contribuind astfel la dezvoltarea economică a regiunii şi la creşterea standardului de viaţă al comunităţii. Şi prin această investiţie, Transgaz continuă să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei naţionale, prin valorificarea superioară, în interiorul ţării, a gazului care urmează să fie extras din perimetrele offshore din Marea Neagră, la creşterea şi consolidarea securităţii energetice naţionale, regionale şi europene", se menţionează în comunicat.

Proiectul "Conductă de transport gaze naturale pentru alimentare Centrala Mintia", cu sprijinul Ministerului Energiei, a fost declarat proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, prin HG nr. 129/2023. SNTGN Transgaz SA a depus, prin Ministerul Energiei, un număr de 12 proiecte pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale, fiind aprobate până în prezent patru proiecte pentru a fi finanţate din Fondul pentru modernizare.

Fondul pentru Modernizare (FM) este constituit din veniturile obţinute prin licitarea pe piaţă a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE pentru perioada 2021-2030. România are alocat un procent de 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030, se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tarnita Lapusesti, finanțată de stat.

    E soluția ptr stat.

    Lasă privatul 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb