"Transgaz" şi "JP Srbijagas" au semnat un Memorandum privind dezvoltarea cooperării între cele două companii

A.C.
Piaţa de Capital #Energie / 19 iulie 2017

"Transgaz" şi "JP Srbijagas" au semnat un Memorandum privind dezvoltarea cooperării între cele două companii

Actualizare 19:00

"Transgaz" (TGN) şi "JP Srbijagas" au anunţat astăzi finalizarea procedurilor interne necesare şi intrarea în vigoare a Memorandumului de Înţelegere privind dezvoltarea cooperării între cele două companii.

Potrivit unui raport al TGN, remis Bursei de Valori Bucureşti, documentul semnat astăzi face parte dintr-o serie de demersuri pentru consolidarea cooperării bilaterale în domenii de activitate specifice operatorilor de sistem şi de transport gaze naturale din România şi din Serbia şi stabileşte un cadru pentru avansarea proiectelor de interes reciproc.

"În discuţii recente dintre directorul general al Transgaz, domnul Ion Sterian, şi directorul general al Srbijagas, domnul Du¹an Bajatović, au fost identificate obiective comune în planurile de dezvoltare pe termen lung ale celor două companii, îndeosebi cu privire la crearea condiţiilor pentru ca interconectarea reţelelor de transport gaze naturale din Serbia şi România să conducă la rezolvarea mai multor puncte din lista de priorităţi economice şi sociale, precum şi pentru creşterea siguranţei accesului la surse şi trasee alternative de aprovizionare cu gaze naturale a consumatorilor de pe pieţele din cele două ţări şi din regiune, la preţuri competitive", se arată în raport.

Sursa citată subliniază că, prin crearea infrastructurii necesare interconectării sistemelor de transport gaze naturale, "Transgaz" şi "Srbijagas" îşi propun să contribuie la creşterea predictibilităţii în furnizarea de energie în regiune, prin alternative ce pot fi mai eficiente faţă de soluţiile de aprovizionare cu gaze naturale oferite de alte variante.

"În condiţiile previziunii unei disponibilităţi pe termen mediu şi lung a cantităţilor de gaze naturale ce vor ajunge în Europa Centrală şi de Sud-Est de-a lungul Coridorului Vertical şi a ramificaţiilor acestuia către zonele de producţie din arealul Mării Negre, Mării Caspice, Mării Egee şi din Mediterana de Sud-Est, Srbijagas şi Transgaz vor conlucra în proiecte care vor consolida rolul regional al conductei BRUA (n.r. - conducta care urmează să interconecteze România, Bulgaria, Ungaria şi Austria) precum şi a pieţei de gaze naturale din Balcani", precizează operatorul de transport al gazelor naturale.

Pentru stabilirea calendarului de implementare a principalelor obiective comune, în perioada următoare se vor organiza întâlniri ale grupurilor de lucru create odată cu semnarea Memorandumului, precizează TGN.

Memorandumul a fost semnat în marja reuniunii de astăzi de la Bucureşti a operatorilor de sistem şi de transport gaze naturale din state cuprinse în proiectele de operaţionalizare a Coridorului Vertical de transport gaze naturale.

(S.A.)

------------

Compania de stat Transgaz, controlată de Ministerul Economiei, va găzdui astăzi o întâlnire cu reprezentanţi ai operatorilor sistemelor de transport gaze naturale din Grecia (DESFA), Bulgaria (Bulgartransgaz), Ungaria (FGSZ) şi ai ICGB, compania care dezvoltă interconectarea dintre Grecia şi Bulgaria, în scopul semnării memorandumului privind coridorul vertical de gaze ce ar urma să lege sistemele de transport gaze naturale din România, Ungaria, Austria, Bulgaria şi Grecia, potrivit unui comunicat de presă al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit reprezentanţilor companiei, semnarea acestui memorandum este precedată de semnarea unei declaraţii comune de către miniştri ai Energiei din Ungaria, România, Bulgaria şi Grecia şi a unei declaraţii comune a operatorilor de transport. Acestea au fost adoptate în 9 septembrie 2016, cu ocazia reuniunii unui grup la nivel înalt pentru Conectivitatea Reţelelor de Gaze din Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC).

La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, dar şi delegaţi ai Comisiei Europene (CE), conform sursei.

În comunicat se arată: "În calitate de observator, au fost invitaţi să participe şi operatori ai sistemelor de transport gaze naturale din Serbia - SRBIJAGAS, Ucraina - UKRTRANSGAZ, Slovacia - EUSTREAM şi din Republica Moldova - VESTMOLDTRANSGAZ. La ceremonie se aşteaptă şi participarea unor companii cu care Transgaz are relaţii de colaborare, printre care Exxon Mobil, OMV Petrom, Socar România, Black Sea Oil and Gas, Deloitte România".

Potrivit sursei citate, conceptul unui coridor vertical, care va permite transportul gazelor naturale din regiunea Caspică spre Europa Centrală, s-a conturat la Bruxelles în 2014, în contextul obiectivelor Uniunii Europene (UE) de a diversifica rutele şi sursele de aprovizionare ale statelor membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb