Ucraina nu are în vedere suspendarea vaccinării cu AstraZeneca

J.P.
Internaţional / 15 martie 2021

Ucraina nu are în vedere suspendarea vaccinării cu AstraZeneca

Ucraina nu prevede suspendarea administrării vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, acesta fiind singurul disponibil în ţară, în pofida deciziilor în acest sens luate de mai multe ţări europene, a declarat luni pentru AFP ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, relatează Agerpres.

În jur de 12 ţări, între care Germania, Franţa şi Italia cel mai recent, au suspendat din motive de precauţie utilizarea vaccinului AstraZeneca, după semnalarea unor efecte secundare 'posibile', dar fără vreo legătură dovedită cu vaccinul în acest stadiu.

'Nici nu luăm măcar în considerare' o astfel de posibilitate, a declarat Stepanov într-un interviu acordat AFP. 'Nu există niciun motiv pentru a suspenda' vaccinarea, a afirmat el.

Vaccinarea trenează în Ucraina, care a primit până acum doar 500.000 de doze de vaccin AstraZeneca produs în India şi comercializat sub numele de Covishield pentru cele circa 40 de milioane de locuitori ai săi.

Săptămâna trecută, ministrul Stepanov a denunţat o 'isterie antivaccin' în ţara sa, deplângând lentoarea imunizării şi îndemnând angajaţii din domeniul sanitar să accepte să se vaccineze.

Fosta republică sovietică, cu un sistem de sănătate extrem de învechit, a început campania de imunizare abia la 24 februarie şi a putut administra până în prezent o primă doză de vaccin doar pentru puţin peste 53.000 de persoane, în principal lucrători din domeniul sănătăţii şi militari.

De o săptămână, mai multe ţări europene au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca după grave probleme sanguine la persoanele vaccinate. Dar nimic nu indică o legătură de tip cauză - efect, iar anunţul făcut de autorităţile sanitare a împărţit mediul experţilor.

Austria a fost prima care a anunţat la 8 martie suspendarea unui lot de vaccin după decesul unei infirmiere care tocmai fusese injectată cu o doză de AstraZeneca. Această femeie de 49 de ani a decedat din cauza unor probleme severe de coagulare a sângelui.

Ulterior, alte ţări, între care Italia, au suspendat într-o primă etapă loturi izolate ale acestui vaccin.

Mai multe ţări scandinave - Danemarca, Norvegia, Islanda - au mers mai departe întrerupând utilizarea tuturor vaccinurilor AstraZeneca - fiind urmate duminică de Olanda, iar luni de Franţa, Germania şi Italia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb