Preşedintele american Joe Biden îl va primi vineri la Casa Albă pe cancelarul german Olaf Scholz, iar principalul subiect al dialogului va fi războiul din Ucraina, a anunţat ieri preşedinţia Statelor Unite, conform Agerpres.
"Pot să vă spun că războiul din Ucraina va fi un subiect important de discuţie, ceea ce îi va da preşedintelui Biden încă o ocazie de a le mulţumi cancelarului şi poporului german pentru tot sprijinul acordat Ucrainei", a declarat John Kirby, directorul de comunicare al Consiliului de Securitate Naţională al SUA.
Oficialul a apreciat că Germania şi-a asumat un angajament ferm şi şi-a amplificat semnificativ susţinerea pentru Ucraina, de exemplu prin promisiunea că va trimite forţelor ucrainene tancuri Leopard, adaugă sursa.
În ultima vreme au apărut relatări contradictorii din partea Casei Albe şi a guvernului de la Berlin privind modul în care s-a ajuns la oferta de tancuri pentru Ucraina. Wolfgang Buchner, purtător de cuvânt al guvernului german, a confirmat ieri o declaraţie conform căreia Scholz nu a condiţionat niciodată trimiterea tancurilor Leopard de furnizarea de către SUA a unor tancuri Abrams pentru Ucraina. Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, afirmase la o televiziune americană că Germania a legat cele două oferte una de alta.
Vizita de vineri va fi a doua pe care o face Scholz la Casa Albă în cele aproape 15 luni de mandat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 10:09)
Dupa tancuri vom trimite si avioane in Ucraina,
apoi soldati dar numai din europa de est, ca acolo
populatia tolereaza mult mai bine "sacii cu cadavre"
a soldatilor, cum declara si Soros
2. fără titlu
(mesaj trimis de Danusia în data de 28.02.2023, 16:03)
Germania a fost îngenuncheată,vai de capul lor.