UE şi Marea Britanie se apropie de un acord privind reglementările comerciale post-Brexit în Irlanda de Nord

S.B.
Internaţional / 12 aprilie 2021

UE şi Marea Britanie se apropie de un acord privind reglementările comerciale post-Brexit în Irlanda de Nord

Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) avansează în cadrul unor negocieri cu privire la o aplicare a reglementărilor comerciale post-Brexit în Iralanda de Nord, informează news.ro.

Vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sefcovic, însărcinatcu relaţiile cu Marea Britanie, şi omologul său britanic David Frost s-ar putea întâlni săptămâna aceasta în vederea unei analizări a acestor progrese, scrie ziarul brtianic.

O implicare puternică a Londrei în negocieri în vederea unei aplicări a "protocolului nord-irlandez" alimentează speranţe cu privire la încheierea unui acord în acest sens, scrie FT, care citează diplomaţi şi funcţionari UE.

Uniunea Europeană (UE) a lansat la jumătatea lui martie o procedură de infringement împotriva Guvernului lui Boris Johnson, pe care-l acuză de faptul că încalcă Acordul Brexitului, prin modificări pe care le-a operat în mod unilateral la dispoziţii comerciale privind Irlanda de Nord.

Această procedură de infringement poate să conducă la aplicarea unei amenzi, în decurs de aproximativ un an, ceea ce lasă timp în vederea ajungerii la o soluţie negociată, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb