Reprezentanţii statelor UE nu au ajuns astăzi la un acord cu privire la un embargo asupra petrolului şi produselor petroliere importate din Rusia, o nouă întâlnire urmând să se desfăşoare joi, potrivit unor surse citate de Reuters, relatează Agerpres.
Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia se numără printre ţările care au manifestat obiecţii. Conform unui document al Comisiei Europene consultat de agenţia EFE, Comisia Europeană a propus excepţii pentru Ungaria şi Slovacia, astfel încât acestea să aplice embargoul cu un an întârziere faţă de celelalte state membre.
Slovacia a cerut însă o perioadă de exceptare de trei ani, în timp ce Ungaria a anunţat că nu sprijină propunerea Comisiei Europene în forma actuală, întrucât aceasta i-ar afecta grav securitatea energetică. Ungaria ar putea susţine măsurile propuse numai dacă petrolul importat din Rusia prin conducte va fi exceptat de la sancţiuni, a precizat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.
Bulgaria a anunţat la rândul ei că va cere Comisiei Europene excepţii în aplicarea embargoului asupra petrolului rusesc. Vicepremierul bulgar Assen Vassilev a declarat că din punct de vedere tehnologic Bulgaria s-ar putea descurca fără petrolul rusesc, dar un asemenea embargo va avea ca efect creşterea semnificativă a preţurilor combustibililor.
Republica Cehă a transmis că, la fel ca Slovacia, va cere o perioadă de exceptare, de 2-3 ani, pentru ca în acest timp să-şi poată creşte capacitatea de transport a conductelor petroliere.
În noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, Comisia Europeană a propus miercuri un embargo asupra petrolului rusesc care să intre în vigoare după şase luni şi un embargo asupra produselor petroliere care să intre în vigoare de pe 31 decembrie 2022.
Cancelarul german Olaf Sholz a declarat că ţara sa este de acord cu aceste propuneri, atenţionând totuşi că un asemenea embargo ar putea antrena dificultăţi de aprovizionare cu combustibili şi creşterea preţurilor acestora.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2022, 01:25)
UE isi taie singura craca de sub picioare...