Un magnat grec din domeniul media a fost inculpat, astăzi, într-o anchetă privind o vastă fraudă bancară în cadrul Băncii poştale elene (TT), conform unor surse judiciare citate de AFP.
Dimitris Kontominas, proprietarul postului tv Alpha şi al filialei locale a Interamerican, a fost inculpat pentru "escrocherie" şi "spălare de bani". Kontominas fusese plasat în arest săptămâna trecută, deşi era spitalizat.
Acesta va fi cercetat în libertate după plata unei cauţiuni de cinci milioane de euro.
Kontominas este suspectat de implicare într-un amplu caz de corupţie care se referă la credite acordate fără garanţii de către Banca poştală elenă. El este acuzat că a beneficiat de unul dintre aceste credite, aflate la origine unui prejudiciu de milioane de euro adus băncii TT.
Omul de afaceri grec neagă acuzaţiile, avocatul său argumentând că împrumutul a fost contractat "în schimbul unor garanţii aprobate de organele competente ale băncii fără ca beneficiarul să fi avut vreo influenţă".
În afară de Kontominas, în acelaşi caz sunt inculpate încă două persoane, inclusiv fostul preşedinte al Băncii poştale elene, Angelos Filippidis. Alte 22 de persoane sunt cercetate în acest caz, printre care Anastasia Sakellariou, fostă membră a conducerii TT, în prezent directorul Fondului elen pentru stabilitate financiară.