Ungaria se pregăteşte să renunţe la finanţarea europeană

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 8 iunie 2023

Ungaria se pregăteşte să renunţe la finanţarea europeană

Disensiunile dintre regimul Viktor Orban şi oficialii Comisiei Europene privind fondurile alocate Ungariei prin planul naţional de redresare şi rezilienţă, fonduri care în mare parte sunt încă blocate, îi determină pe oficialii de la Budapesta să ia în considerare renunţarea la fondurile europene.

Economia maghiară trebuie să treacă la o existenţă fără fonduri europene, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Marton Nagy pentru portalul economic VG.hu, ştire preluată de site-ul hungarytoday.hu.

Potrivit ministrului maghiar, investiţiile străine directe (ISD) sunt mai bune decât sursele de finanţare europene.

"Ambele sunt surse valutare şi nerambursabile. Când capitalul intră şi construieşte o fabrică, mai devreme sau mai târziu trebuie să fie dezvoltată din nou şi din nou, iar valoarea rămâne aici. Investitorul nu va lua mâine fabrica înapoi, nu o va demonta şi nu o va muta a doua zi în altă ţară", a spus Marton Nagy, care a adăugat că "din punct de vedere al impactului, investiţiile străine directe sunt mai bune, piaţa alocă capitalul, aşa că ştie exact ce are de făcut".

"Alocarea fondurilor europene se face de către guvern, depinde de noi şi, bineînţeles, încercăm să o facem corect. Dar cred că, dacă piaţa îşi alocă resursele, este întotdeauna mai eficientă decât redistribuirea de către stat. Este adevărat că fondurile UE lipsesc din economia maghiară, dar în acelaşi timp, aşa cum am spus, nu sunt dominante în finanţarea economiei. Este o resursă uşor de înlocuit", a menţionat reprezentantul guvernului de la Budapesta.

Potrivit ministrului maghiar, pe termen mediu şi lung, Ungaria va funcţiona oricum fără finanţare europeană, pentru că, peste un anumit nivel de dezvoltare, va deveni implicit un contributor net. El a spus că în orice caz, economia maghiară va trebui să facă tranziţia către o situaţie fără finanţare UE. Desigur, asta înseamnă nu numai ISD, ci şi credit şi capital, a adăugat Nagy

Opinia Cititorului ( 35 )

  1. Bravo lor, știu ce au de făcut să apere suveranitatea Ungariei.

    Toată stima și respectul ! 

    1. Dacă prin suveranitate înțelegi obediență în fața lui Putin....

      Iarta-l , ca are "decat" doi neironi !

      Dar invențiile straine sunt bune?Parca sosoaca spunea că vă vindeți tara

      Ca de obicei inca o prostie marca Victor Orban!!

      Inventile sunt mai totdeauna bune; investitile (mai ales cele austriece) nu prea.

      Nu toate tarile sunt dispuse sa-l pupe în dos pe Putin .

      Dacă asta este plăcerea lui Orban ...! 

      De acord. BRAVO LOR arata ca nu sant o COLONIE precum Romania

      Fondurile UE sunt folosite ca sa investesti in infrastructura si educatie sa poti atrage investitorii. Ca nu iei fondurile sa deschizi o fabrica.

      Sunt 2 lucruri complet diferite. Ori e prost ca doar acum si-a dat seama de importanta investitiilor straine (probabil e cu mentalitatea aia ca nu ii cumpara strainii tara, daca o recunosti), ori e gargara ieftina. 

      Pai da, ca fondurile europene erau în plus, nu? Ce suveranitate nene, e jaf intern, asta e, asa vor și suveranistii noștri sa jefuiască fără oprelisti, ce dezvoltare, ce alea - alea... Au ei noroc ca sint mulți prosti sa se uite în gura lor.

      Multi ar vrea sa aiba macar 0,0001% din neuroni lui

      Las că pupă românașii dosurile gay-lor de la Bruxelles.(mUE ne obligă să schimbăm legea x și y) bravo Ungariei că nu sunt marionetele UE

    Orbam are caracter si tine la identitatea natională dar in acelasi timp nu baga capul in pământ la orice directivă sau ordin tembel . Noi am distrus intreaga economie prin inchiderea de fabrici , uzine , combinate ,acum termocentrale , exploatari am vandut toate resursele naturale iar mai nou ne pregatim să vindem Hidroelectrica . Voi ce aplaudati SUA de ce nu spuneti că pentru spitale , invatamant , infrastructura nu avem bani dar pentru armament care sa-l donam si cumpararea de submarine se fac imprumuturi de miloarde si miliarde la care plătim dobanzi . Ce a fost si ce este rău să ai o relatie de bună vecinătate cu Rusia , să cumperi produse petroliere la pret rezonabil ? Peste noapte că asa zice SUA nu trebuie să mai avem relatii comerciale cu Rusia ,China sau alte state ce au caracter si se opun santajului militar -economico-politic al SUA . Cine sa dus cu arme si armata la granitele Rusiei ? Sa dus Rusia sau China cu armament si soldati la granitele SUA ? Uitati de minciuna grosolană Huawei , uitati de invazia in Irak , uitati de Iugoslavia ,uitati de inchisorile CIA de pe tot globul , uitati sau vă prefaceti că nu este relevanta moartea a sute de mii de civili la Hiroshima si Nagasaki ?Uitati că SUA are peste 200 de ani de război de la infintare si doar 25 de ani de pace ?

    1. Polologie mediocra, pacat de spatiul ocupat!!!

      bravo felicitări, incredibil de bine spus, să fim onești însă lumea este arhiplină de zombistani care înghit numai rahat

      Ai lucrat vreodată intr-o companie de stat?Să vezi câtă incompetenta,prostie corupție și nepotisme sunt?Aceeași placă obosită Europa e devină,că noi suntem ăia buni.Ungaria e plină de investiții germane,pe care nu le refuză,dar le vinde la prosti ca tine iluzii,cum ca luptă ei împotriva ocultei globaliste.Analfabetiamul funcțional made România

      Foarte adevarat.Si mai sunt caraghiosi ce au curajul sa nege adevarul

      Care sunt acele investiții...durabile din bani europeni in România ? Programul rabla ? Unde pot vedea aceste investiții care cresc PIBul țării.?

      frumos spus, păcat ca ești pr0st! verifica-ti istoria cap de b0u și vezi când a avut România relații de prietenie și pașnice cu rusia( sub orice denumire) . Vorbești de vânzarea industriei pai verifica cap de b0u de către cine a fost vândută și în ce parte a Europei, poate o sa ramai surprins ca majoritatea a plecat spre spațiul fost Sovietic și Serbia. Vorbești dr războaie, verifica istoria Rusiei, vorbești de închisori Cia, verifica gulagurile Fsb/KGB și miile de otraviri( ca.n rusia e mai bine sa fii mort decât la puscarie). Vorbești de n

      Nagasaki și Hiroshima dar ești asa pe0st încât nu vorbești și de perioada si de momentul istoric, 5 ani de război mondial și o Japonie I. plina expansiune.( apropo după capitulare URSS a atacat insulele kurile japoneze și le-au anexat). 

      Foarte bine punctat, democrația în stil american trebuie sa se sfârșească, nici cea europeana nu este mai departe, lumea trebuie sa se reseteze pe principii noi, echitabile, în care partenerii sa fie egali, indiferent de nivelul de dezvoltare, sa se termine cu tari de mana a doua, cu cetățeni de mana a doua, cu impunerea unor principii democratice doar în interesul unora...

      Așa foarte bine sanu uitam de COMUNISM

      Istoria ne invata ca NICI UNum IMPERIU NU A DAINUIT LUMEA Noi traim epoca celui mai RUU imperiu care a existat pana acum dar vom avea satisfactia de a trai sa vedem disparitia acestui IMPERIU AL RAULUI

      Exceptând situația în care ești un troll rus, bați câmpii. Nu exista relații de buna vecinătate cu Rusia. Au dovedit asta de-a lungul a sute de ani. Ca suntem conduși de o clasa politica compusa din hoți și idioții utili e altceva, dar sa îmi spui ca Orban e mare om de stat ca îl pupa în dos pe Putin e dovada de prostie.

      Întreabă politicienii, care de 30 de ani nu fac nimic.

      Adevărat

      După cît jignești, dai impresia că ești un nimic, dacă cu cei ca tine se face politica, nu mai ne mirăm de dezastrul din politica europeana

      Da, astea sunt uitate sau mulți nu cunosc istoria.

      Poate ca Orban fura,dar si face pentru popor si nu sta capră cum stau ai nostri cinstiti politicieni din 1990 incoace. 

    Ungurii vor emigra masiv în România. Dacă acum le este greu ce se vor face și fără fonduri europene? Investițiile străine din Ungaria sunt făcute pentru ca se negociază cu un singur om. Când Orban o sa aibă nevoie de bani o sa mărească impozitele și multinaționalele vor pleca.

    Si de ce nu le poți avea pe amândouă?

    O conducere care nu sta in genunchi in făta lui Ursula , face prieteni și afaceri foarte bune pt țara lor, nu ocolește marile puteri precum Rusia și China și este de-ajuns sa se dezvolte, nu ca la noi niște incompetenți jepcari care au îngenunchiat țara pana la epuizare

    Cine condamna Ungaria?? In primul rand media globalista! Si inca cine?? Parlamentul European! Cine cere/voteaza retinerea fondurilor Eu? Opozitia ungara+membrii majoritari liberali+socialisti+verzi progressssisti majoritari care santajeaza de ani de zile Ungaria cu retinerea fondurilor. Este legal ce fac?? Nu!! Rapprtul Sargentini a fost acceptat ilegal numarand si voturile de abtinere la voturile Da! 50+ Europarlamentari sunt implicate in dovedit in cazuei de coruptie dar ei au tupeu sa mearga la Parlament si sa voteze ca in Ungaria eate coruptie. Dovezile unde sunt???

    Stiu ce vor...si daca le si reuseste...atunci bravo lor

    Nu mai bine iese ungaria din UE. Nu avem nevoie de putinisti in spatiul UE. Fie rusia accepta ca a apus ca imperiu si intra in UE ori sa fie izolati atat ungaria cat si rusia de lumea moderna

    Asemenea mesaje trebuie citite printre randuri. Nu uitati ca Ungaria se transforma tara toralitara cu Victor intr-un mic putin. Mesajul e facut sa adoarma populatia. Nu va grabiti sa puneti botul. Eu personal nu cred ca ungurii o duc mai bine economic ca romanii.Guvernul maghiar face jocul lui lui Victoras. Vedem cine rade urma. Ntionalismul prinde acolo unde salariul minim e sub 1000 euro net, iar unii trasforma asta in avantaj de imagine.

    Mesajul e facut sa nu-si puna populatia intrebarea : de ce nu primeste Ungaria bani de la UE. - nu prea se respecta valorie europene-demcratice in Ungaria.  

    Cîini latră, caravana trece.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb