Uninominalul - un bumerang sau o bombă politică cu efect întârziat ? (II) - prima parte

Una din trăsăturile specifice politicilor publice în România după decembrie "89 este fără îndoială "non-transparenţa".

Aşa se face că, cu sprijinul "legii" şi al politicului veros, accesul cetăţeanului la informaţia de interes public, drept constituţional câştigat încă din "91, a fost "protejat" în aşa măsură, încât conţinutul profund al politicilor publice, al actelor de politică internă şi externă, aşezat cu grijă sub obrocul clasificării secretizante, a rămas necunoscut opiniei publice; exersată şi perfecţionată până la certificatele ORNISS, această politică s-a dovedit extrem de benefică decidenţilor şi dezastruoasă pentru populaţie şi pentru Ţară.

Exemplul generic îl constituie privatizarea economiei naţionale, proces ale cărui hibe, în fapt compromisuri şi dezavantaje consfinţite prin aranjamente oneroase de culise (cu certitudine contra-productive şi evident anti-naţionale), au fost ascunse meşteşugit sub clauze de confidenţialitate.

Continuată, în formă agravantă, non-transparenţa, înlocuită vulgar cu campanii deşucheate de presă şi "talk-show"-uri televizate "orientate", a condus la manipularea prin inoculare şi statornicire în opinia publică (în memoria colectivă) a unei imagini total deformate cu privire la raţiunea, costul şi finalitatea actelor de putere. Între acestea şi "scrutinul uninominal" - "panaceul universal" prin care politicul, recondiţionându-se prin "uninominalizare", va muta Ţara la soare!

Aşa se face că, "susţinută" de lipsa (conspirată) de informaţii corecte şi onest prezentate, opinia publică cu privire la scrutinul uninominal s-a format "deformat".

Aşa se face că şi alternativa susţinută de Preşedintele României (scrutin uninominal majoritar, bazat pe majoritatea absolută), de departe, mai democratică în sensul profund al cuvântului, n-a beneficiat de sufragiul necesar şi ne-am pricopsit "pro"-democratic cu raptul de suveranitate pe care-l convoacă scrutinul uninominal majoritar, bazat pe majoritatea relativă.

Cum ne aflăm la început de drum şi în acest an cetăţenii vor fi chemaţi în trei rânduri la alegeri (locale, europarlamentare şi parlamentare) sper ca demersul meu să fie fructuos, chiar dacă suntem în ceasul al 12-lea (suntem în campanie electorală, scrutinul pentru alegerile locale va avea loc pe 1 iunie !).

Aserţiunile mele îşi au ca fundament principalele tratate, cercetări şi studiile privind sistemele electorale realizate în Europa occidentală, SUA şi Canada la care am avut acces, precum şi cele realizate în cadrul UE şi sunt completate cu consideraţii care decurg din analiza dispozitivelor cuprinse în legile electorale în vigoare în România.

Iată ce cred eu, în consens cu acumulările expertizei internaţionale în domeniu (1):

1. Procesul electoral (alegerile) trebuie să se deruleze în respectul total pentru tipul de suveranitate convenţionalizat prin Constituţie.

2. Prima distincţie tipologică care trebuie făcută între tipurile de scrutin electoral se referă la numărul de candidaţi înscrişi pe buletinul de vot. Această distincţie conduce la două tipuri de scrutin:

- scrutin uninominal (votul se exprimă pentru o singură persoană - un singur candidat) şi

- scrutin plurinominal(de listă) (votul se exprimă pentru toţi candidaţii înscrişi în listă).

Ambele tipuri de scrutin fac parte din categoria scrutinurilor categorice (obligă alegătorul să-şi exprime prin vot preferinţa pentru un candidat anume sau o listă de candidaţi anume).

3. A doua distincţie tipologică care trebuie făcută între tipurile de scrutin electoral se referă la principiul care guvernează încredinţarea prin proclamare a mandatului de reprezentare (reprezentarea !), în fapt regula electorală instituţionalizată prin care se stabileşte cui i se încredinţează mandatul de reprezentare.

După maniera în care sufragiile exprimate se convertesc în mandate, practica electorală a asimilat două familii tipologice de scrutin: sistemul majoritar şi sistemul reprezentării proporţionale. Între cele două familii de sisteme de scrutin, diferenţa reflectă două logici diferite de abordare a alegerilor: logica învingătorului electoral (winner take all !) şi logica ierarhizării competitorilor electorali (proclamarea candidaţilor cărora li se încredinţează mandatul de reprezentare constituie o preocupare secundă).

- sistemul majoritar - candidatul (persoană fizică sau morală) este proclamat "ales" şi i se încredinţează mandatul de reprezentare dacă obţine majoritatea voturilor exprimate (the winner take all). Această categorie tipologică este specifică votului uninominal.

Calitatea legitimităţii degajate de sistemul majoritar depinde de tipul de majoritate convenţionalizat (relativă < absolută < calificată).

Din alegeri ies, specific, învingători şi învinşi.

Atunci când este utilizat în contextul scrutinului de listă, sistemul majoritar degajă o majoritate puternică care defavorizează, până la eliminare, formaţiunile politice minore!

- sistemul reprezentării proporţionale - candidaţii proclamaţi "aleşi" din fiecare listă se determină prin calcul, în funcţie de câtul raportului dintre sufragiile obţinute de fiecare listă (numărul de voturi obţinute) şi numărul de mandate de reprezentare puse în joc (conform normei de reprezentare) (2).

Din alegeri nu ies învinşi, sau învingători, iese doar o ierarhizare a competitorilor morali.

Proporţionalitatea cvasi-completă între numărul de sufragii obţinute de fiecare listă şi numărul de mandate de reprezentare se asigură printr-un mecanism ajutător prestabilit de proporţionalizare a numărului de mandate cu sufragiile obţinute de fiecare competitor politic ("regula celei mai mari medii", sau "regula celui mai mare rest").

O particularitate specifică scrutinului proporţional rezultată din modul de proclamare şi mecanismul de încredinţare a mandatelor constă în faptul că degajă două categorii tipologice de legitimitate în reprezentare a aleşilor, ambele factice:

- "aleşi" convenţional legitimi (candidaţii aşezaţi în capul fiecărei liste proclamaţi ca urmare a întrunirii unui număr de sufragii superior coeficientului electoral util) şi

- "aleşi" proporţional legitimi (candidaţii proclamaţi "aleşi" ca urmare a mecanismelor de proporţionalizare a reprezentării).

În fapt, diferenţa esenţială între scrutinul electoral bazat pe sistemul majoritar şi cel bazat pe sistemul reprezentării propoţionale stă în faptul că primul este un scrutin având ca obiect votarea competitorilor persoane fizice sau morale (majorităţile individuale obţinute de aceştia), pe când cel de-al doilea are ca obiect votarea doar a competitorilor persoane morale (majorităţile obţinute de liste).

4. Adoptarea unui sistem electoral derivă din importanţa şi ordinea de prioritate dată funcţiilor sale în jurisdicţia dată.

În esenţă, calitatea unui sistem electoral se judecă după modul în care, solvabilizând cererea de încredinţare spre exercitare a suveranităţii, respectă şi rezolvă reprezentarea, selecţia şi învestirea.

Funcţia de reprezentare derivă din însăşi raţiunea de a fi a oricărui sistem electoral: asigurarea exercitării prin mandat a suveranităţii (în cazul României, ea aparţine constituţional poporului!) în consens cu voinţa deţinătorului de drept şi înlăturarea prin mecanismul de reprezentare a posibilităţilor prin care mandatarul ar putea-o altera, sau confisca. În fapt, îndeplinirea funcţiei de reprezentare ţine, în primul rând, de utilitatea voturilor pe care o generează procesul electoral, respectiv dacă voinţa politică expres exprimată prin vot de deţinătorii suveranităţii (electoratul) se materializează, sau nu se materializează într-un mandat de reprezentare.

Din perspectiva reprezentării, sistemele majoritare sunt, în special în democraţiile emergente, deficitare.

Finalitatea consfinţită de practică a acestora constă în îngustarea excesivă a eşichierului(3) până la bipartidismul funcţional (două formaţiuni politice cu vocaţie majoritară care, alternant, asigură guvernarea şi opoziţia oficială - contra-guvernarea).

Tipologic, acest tip de regim democratic privilegiază funcţia de învestire în raport cu funcţia de reprezentare şi a căpătat numele, în forma sa matură (electoratul are prin vot puterea de investire a Puterii !) de "democraţie guvernantă" !

În democraţiile unde funcţia de reprezentare este privilegiată în raport cu funcţia de învestire, în fapt în regimurile electorale unde voinţa politică a funcţionalizat ca sistem reprezentarea proporţională (4), este favorizat multi-/pluripartidismul, independenţa partidelor politice şi dependenţa politică a "aleşilor" (5).

Sistemul favorizează formaţiunile politice şi desconsideră intervenţia directă a electoratului în constituirea Puterii (în primul rând puterea executivă).

Constituirea şi învestirea Puterii executive rezultă în urma alegerilor şi relevă ca finalitate finalitatea negocierilor purtate între formaţiunile politice reprezentate în conclav.

Constituirea majorităţii guvernamentale este monopolizată de clasa politică prin privarea deţinătorului de drept de plinul exerciţiu al suveranităţii sale (6)! Din acest motiv, tipologic, acest tip de regim democratic a căpătat numele de "democraţie guvernată", iar forma sa pervertită "democraţie confiscată".

5.România a adoptat ca sistem de delegare spre exercitare a suveranităţii (L.35/2008) sistemul uninominal bazat pe mecanismul scrutinului majoritar, criteriul de departajare a competitorilor electorali fiind majoritatea relativă.

Pentru că, anterior acestuia, sistemul electoral din România (după decembrie "89) a fost construit ca un sistem plurinominal (de listă) bazat pe mecanismul proporţionalizării numărului de mandate cu sufragiile obţinute de fiecare competitor politic, pentru a putea judeca în cunoştinţă de cauză progresul sau regresul generat de adoptarea sistemului uninominal bazat pe mecanismul majoritar clasic (majoritate relativă!), iată avantajele şi dezavantajele generale pe care le endogenizează fiecare dintre acestea:

6 Avantajele şi dezavantajele scrutinului majoritar uninominal bazat pe majoritate relativă (pentru mandatul de reprezentare pus în joc, lupta electorală se duce între competitori electorali-persoane fizice).

6.1. Avantaje:

- electoratul alege, înainte de toate, o persoană şi apoi, pe cale de consecinţă, competitorul moral (formaţiunea politică care l-a propus);

- candidaţii independenţi constituie o alternativă reală la propunerile de candidaţi ale formaţiunilor politice (fără viitor individual în conclav);

- procedural, sistemul în sine este simplu şi uşor de înţeles ;

- se creează o anumită legătură morală între electorat şi reprezentantul său în conclavul politic;

- prin natura sa, sistemul exclude formaţiunile politice mici, nou venite ori extremiste din reprezentarea parlamentară;

- sistemul încurajează formaţiunile politice să-şi diversifice baza militantă pentru a putea fi în măsură să reprezinte întreaga comunitate culturală (atragerea simpatiei electoratului);

- opoziţia se constituie coerent ca anti-putere şi, pe cale de consecinţă, poate constitui o alternativă reală de schimbare a guvernării;

- majoritatea în conclavurile politice se realizează mai uşor, în primul rând datorită îngustării eşichierului (scade semnificativ numărul formaţiunilor politice care intră în conclav).

6.2. Dezavantaje:

- antrenează o dez-utilitate a voturilor care, în democraţiile emergente şi în cele cu un pluripartidism dezvoltat, depăşeşte curent 50% din masa alegătorilor ;

- datorită specificului sistemului (pentru a fi proclamat "ales" este nevoie doar de majoritatea relativă a sufragiilor) reprezentativitatea în comunitate a celui proclamat "ales" este deficitară, deseori minoră, context în care opţiunea majorităţii reale a alegătorilor din colegiu nu corespunde opţiunii câştigătoare! Implicit, avem de-a face cu un soi de diktat politic (legitimitatea convenţionalizată o înlocuieşte pe cea care decurge consistent din opţiunile electoratului devenit majoritar nereprezentat);

- reprezentarea justă şi onestă a partidelor mici sau nou venite în eşichier este exclusă ; pe cale de consecinţă, electoratul acestora, datorită non-utilităţii votului, nu este reprezentat în conclavul politic, dezvoltarea altor orientări politice în afara celor exprimate de formaţiunile politice mari devenind astfel o imposibilitate!;

- minorităţile sunt curent excluse de la reprezentarea justă în conclavurile politice, chiar dacă formaţiunile politice lisează acest neajuns prin includerea în programele lor a doleanţelor legitime ale acestora (în România, prin lege discriminantă, minorităţile sunt reprezentate printr-un mandatar în Camera Deputaţilor);

- poate genera anacronic constituirea unei poziţii majoritare a unei formaţiuni politice, în ciuda minorităţii sufragiilor obţinute;

- statistic, în totalul mandatelor încredinţate prin acest sistem, reprezentarea medie a femeilor în conclavurile politice nu depăşeşte 11%;

- solvabilizarea cererii de înnoire şi completare a clasei politice cu personalităţi nou venite în viaţa politică este, pe fondul lipsei de notorietate a acestora, aproape imposibilă, dacă nu, insurmontabilă;

- formaţiunile politice ajunse la putere sunt curent insensibile la cererile politice ferme survenite în timpul mandatului.

NOTĂ:

(1): Prezentarea se referă tipologic doar la tipurile de scrutin în baza cărora, conform legii, s-au desfăşurat şi cele în baza cărora se vor desfăşura alegerile în România.

(2): Spre deosebire de norma de reprezentare care, conform legii române însemna în funcţie de conclavul politic 70.000 de cetăţeni (pentru un mandat de reprezentare în camera Deputaţiilor) ori 160.000 locuitori (pentru un mandat de reprezentare în Senat), coeficientul electoral util se calcula, pentru fiecare conclav politic, prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate la nivel naţional la numărul mandatelor de reprezentare puse în joc (câte voturi s-au exprimat, în medie, pentru un mandat în conclavul politic respectiv).

(3): Cu deosebire, sistemul electoral majoritar în forma sa absolută: scrutinul majoritar într-un tur (departajarea competitorilor electorali pe baza majorităţii relative a sufragiilor)

(4): Sistemul politic are cultura politică şi manifestă disponibilitatea de a accepta negocierile şi compromisul ca mecanisme de promovare a politicilor publice şi de susţinere a păcii sociale în jurisdicţia dată!

(5): Candidaţii propuşi de partidele mari în capul listei şi următorii 2-3 (în funcţie de mărimea circumscripţiei) îşi datorează învestirea notorietăţii partidului, competiţia electorală reală fiind deschisă doar după aceste poziţii!! În speţă, poziţia eligibilă fiind stabilită de partid, selecţia şi, pe cale de consecinţă, învestirea depind exclusiv de voinţa formaţiunii politice şi nu de alegători.

(6): Maurice Duverger, referindu-se la republica parlamentară franceză între 1945-58 a numit acest tip de democraţie "democraţia fără popor".