Universul a fost (riguros) creat (I)

Multă vreme, oamenii nu au înţeles aproape nimic despre ce-i cu ei şi cu lumea în care trăiesc. Există Dumnezeu? este întrebarea filosofică fundamentală, care vizează originea, evoluţia şi sfârşitul tuturor lucrurilor şi la care oamenii au căutat dintotdeauna răspunsul. Cine a creat lumea? Este Universul realitatea supremă, independentă, sau există o fiinţă superioară care-l întrece? De unde am venit? Ce este "dincolo"? Care este scopul vieţii?

Până în secolul al XVIII-lea, toţi oamenii credeau, într-un fel sau altul, în divinitate. Dar evoluţiile cunoaşterii ştiinţifice din epoca modernă i-au făcut pe oameni să-şi supraevalueze puterea raţiunii până-ntr-atât încât mulţi au ajuns atei.

La început a fost Iluminismul.

Rezultat din curentul umanist al Renaşterii, Iluminismul a fost o mişcare intelectuală, filozofică, ideologică şi culturală, antifeudală, care a încercat să înlăture dogmele religioase şi care a avut drept scop crearea unei societăţi "raţionale", prin răspândirea culturii, a "luminilor" în mase.

Evenimentele ştiinţifice şi intelectuale din secolul al XVII-lea [descoperirile lui Isaac Newton (prima mare lucrare iluministă se consideră a fi Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, publicată de Newton în anul 1687), raţionalismul lui Rene Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, panteismul lui Spinoza şi empirismul lui Francis Bacon şi John Locke] au promovat credinţa în legile naturale şi în ordinea universală, precum şi încrederea în raţiunea fiinţei umane şi în abilităţile inovatoare ale acesteia.

Iluminiştii sunt consideraţi autorii morali ai Revoluţiei franceze, care a marcat începutul exploziv al ateismului. Voltaire, de exemplu, şi-a dedicat o mare parte din timp contestării elementelor fundamentale ale religiei creştine: inspiraţia din Biblie, întruparea lui Dumnezeu în Isus Hristos, damnarea necredincioşilor.

Iluminismul a degenerat în raţionalism şi în ateism.

Raţionalismul este o doctrină filozofică care afirmă că adevărul trebuie să fie determinat în virtutea forţei raţiunii (care este sursa întregii cunoaşteri umane) şi nu a credinţei sau a dogmelor religioase.

De-a lungul istoriei, au existat diverse figuri şi curente de gândire care au contestat sau au respins credinţa în zei. Totuşi, ateismul, în forma sa modernă şi organizată, a devenit evident în perioada Iluminismului, iar de atunci numărul ateilor a tot crescut, pe măsură ce ştiinţele s-au dezvoltat.

Este doar aparent paradoxal faptul că aceeaşi cauză produce efectul contrar: prin raţiune ne întoarcem la credinţă. Raţiunea şi revelaţia sunt cele două izvoare ale cunoaşterii, care nu se contrazic - cum susţineau iluminiştii - ci se completează: lumea are un Creator, pe care noi îl numim Dumnezeu.

Afirmaţia este susţinută de descoperirile ştiinţifice din ultimii 60 de ani. Acestea sunt convingător articulate într-o carte remarcabilă, apărută în Franţa, cu doi ani în urmă: Dieu. La Science. Les Preuves, de Michel-Yves Bollore şi Olivier Bonnassies, © 2021, Guy Tredaniel editeur, prefaţată de Robert Woodrow Wilson, laureat al premiului Nobel. A devenit rapid un bestseller, cu peste 100.000 exemplare vândute în numai câteva luni.

Toţi cei implicaţi - autorii cărţii şi ai prefaţei - au solide instruiri în ale ştiinţei şi tehnicii. Michel-Yves Bollore este inginer informatician, cu un doctorat în gestiunea afacerilor, iar Olivier Bonnassies este absolvent al celebrei Ecole Polytechnique din Paris. R.W. Wilson şi Arno Penzias au descoperit radiaţia cosmică de fond, care a fundamentat teoria Big Bang, conform căreia Universul are un început. Ceea ce, după cum spune R.W. Wilson, "poate suscita o explicaţie metafizică". Adică Universul nu este dintotdeauna şi pentru totdeauna; şi, mai ales, "nu se mai poate evita chestiunea creaţiei".

Tocmai acesta este mesajul cărţii: Universul a fost creat, viaţa a fost creată şi omul a fost creat, prin în-sufleţirea unei perechi de hominizi.

Sărbătoarea naşterii Domnului este un moment potrivit pentru a semnala cartea publicului din România. Sunt convins că traducerea sa ar fi un succes editorial comparabil cu cel din Franţa.

Cartea este inginereşte structurată, sistematizând argumente ştiinţifice (care deţin ponderea), istorice şi logice. Le voi înşira succint, cu speranţa că vă vor convinge să mergeţi la sursă.

ARGUMENTE ŞTIINŢIFICE

1. Universul a fost (riguros) creat

Toţi oamenii de ştiinţă acceptă teoria "Big Bang", conform căreia Universul a apărut cu 13,8 miliarde de ani în urmă. Momentul t=0 al Big Bang este imposibil de descris prin legile fizicii.

De fapt, Big Bang nu s-a produs la momentul t=0, ci după o fracţiune de secundă, pe care fizicienii o numesc timpul lui Planck (10⁻⁴³ secunde): într-un spaţiu infim (10⁻³⁵ metri), la o temperatură colosală (10³² ⁰K) şi o energie pe măsură. Cel mai extraordinar este că, în acel moment primordial - când nu exista nici materie, nici spaţiu şi nici timp - procesul era deja perfect ordonat şi reglat, deci planificat.

Pornind de la acel moment, istoria Universului este cunoscută. În fiecare moment, volumul Universului creşte, iar temperatura sa scade. Pe măsură ce temperatura a scăzut, o parte din energie s-a convertit în materie: la temperaturile cele mai înalte au apărut componentele nucleonilor şi electronii, apoi nucleonii (protoni şi neutroni), apoi elementele uşoare (H, Li), iar apoi cele grele.

La momentul 10⁻³⁵ din prima secundă au apărut primele particule elementare: cuarcii, neutrinii (care vor alcătui protonii şi neutronii) şi electronii.

La momentul 10⁻¹¹ din prima secundă au apărut cele patru tipuri forţe:

- Interacţiile slabe - menţin laolaltă particulele care compun protonii şi neutronii: cuarcii, leptonii şi neutrinii. Au o rază de acţiune foarte scurtă, aproximativ egală cu diametrul nucleului atomic. Sunt numite "slabe" din cauză că sunt de 100.000 de ori mai slabe decât cele tari. Forţa de interacţiune slabă a creat fisura dintre materie şi antimaterie.

- Interacţiile tari - menţin laolaltă componentele nucleelor atomice: protoni şi neutroni. Sunt, de departe, cea mai puternică forţă din natură şi sunt de 1.000.000 de ori mai puternice decât forţele electromagnetice, care menţin electronii în interiorul atomului.

- Interacţiile electromagnetice - menţin electronii în jurul nucleului atomic, fiind responsabile de formarea structurilor atomice şi moleculare, dar şi de procesele chimice.

- Interacţiile gravitaţionale - se manifestă între toate tipurile de particule, dar sunt atât de slabe încât nu pot fi detectate; li se văd doar efectele la scară macroscopică, dar - prin cumularea numărului imens de particule existente - constituie forţa dominantă în Univers.

După ce au apărut forţele, între 10⁻⁶ şi 10⁻⁴ fracţiuni din prima secundă, cuarcii s-au combinat şi au format hadronii, respectiv protonii şi neutronii, care vor fi elementele fundamentale ale materiei. Durata de viaţă a neutronilor fiind de numai 15 minute, asocierea cu protonii - pentru a forma nuclee stabile - a fost foarte rapidă. După acest moment (minutul 15), crearea de noi protoni şi neutroni nu a mai fost posibilă, deoarece temperatura Universului a scăzut prea mult.

Tot între prima secundă şi minutul 15 după Big Bang s-a făcut, o dată pentru totdeauna, sinteza nucleelor tuturor elementelor uşoare: hidrogen (~92% din masa Universului de atunci), heliu (~8% din masa Universului de atunci), deuterium şi litiu (în cantităţi foarte mici - 0,002%). Temperatura a scăzut sub 10⁹ ⁰K, astfel că numărul nucleelor uşoare nu a mai putut creşte.

Între minutul 15 şi 375.000 de ani, Universul a continuat expansiunea rapidă, dominată de agitaţia fotonilor foarte energici, care a îngreunat constituirea atomilor, împiedicând asocierea stabilă a electronilor cu nucleele existente. Expansiunea a provocat scăderea în continuare a temperaturii, astfel că, la 375.000 de ani de la Big Bang, când temperatura Universului a ajuns la 3.000⁰K, s-au format atomii (pentru că fotonii nu au mai avut energia necesară pentru a sparge atomii care se formau când nucleele existente capturau electronii). Universul a devenit transparent, deci observabil, pentru că fotonii puteau să se mişte liber, în linie dreaptă în spaţiu: a apărut lumina. Eliberarea primei lumini vizibile în spaţiu a produs prima radiaţie, emisă de toate punctele din Univers, în toate direcţiile; este faimoasa radiaţie de fond, descoperită în anul 1964 de Penzias şi Wilson, care a permis stabilirea vârstei Universului. Din moment ce, chiar şi astăzi, în fiecare cm³ din Univers se găsesc 411 fotoni provenind din acea radiaţie iniţială, ne putem imagina colosala ei intensitate.

Între anii 375.000 şi 1 miliard după Big Bang au apărut primele stele şi primele galaxii (detectate astăzi sub formă de cuasari).

După 3,8 miliarde de ani, adică acum aproximativ 10 mld de ani, s-au creat atomii grei (elementele mai grele din tabelul lui Mendeleev) în explozia stelelor de primă generaţie, devenite supernove la sfârşitul vieţii lor.

Universul a continuat (şi continuă) expansiunea sa într-o manieră extrem organizată şi precisă.

Cu 5 miliarde de ani în urmă s-a format Soarele, stea de generaţia a treia.

Cu 4,54 miliarde de ani în urmă s-a format Pământul.

Cu 4,52 miliarde de ani în urmă s-a format Luna.

Cu 3,8 miliarde de ani în urmă, în mediul acvatic, a apărut prima formă de viaţă unicelulară cu ADN.

Cu 2,1 miliarde de ani în urmă au apărut forme de viaţă pluricelulare, tot în mediul acvatic.

Cu 542 milioane de ani în urmă a avut loc explozia cambriană, în mediul acvatic, generând apariţia cvasitotalităţii formelor de viaţă cunoscute.

Cu 480 milioane de ani în urmă au apărut plantele terestre.

Cu 400 milioane de ani în urmă au apărut insectele.

Cu 230 milioane de ani în urmă au apărut dinozaurii.

Cu 200 milioane de ani în urmă au apărut mamiferele.

Cu 45 milioane de ani în urmă au apărut maimuţele.

Cu 3.000.000 de ani în urmă au apărut primii hominizi.

Cu 300.000 de ani în urmă a apărut homo sapiens.

Cu 100.000 de ani în urmă a apărut omul.

Cu 5.500 de ani în urmă (3500 de ani înainte de Cristos) s-a inventat scrisul (în Sumer).

Cu 3.200 de ani în urmă a fost Moise.

Cu 2.000 de ani în urmă a fost Isus.

Conform principiului al doilea al termodinamicii, în orice sistem izolat (adică fără aport exterior de energie sau informaţie), entropia (vulgar, dezordinea) creşte ireversibil. Universul este un sistem izolat, pentru că el reprezintă tot ce există şi nimic nu există în afara lui. La momentul iniţial, entropia lui a fost minimă, ceea ce înseamnă că totul trebuie să fi fost riguros calculat şi ordonat. Dar entropia lui creşte, simultan cu scăderea temperaturii sale medii. Lord Kelvin a fost primul care, în anul 1854, a vorbit despre inevitabilitatea morţii termice a Universului: "progresiv, stelele se vor stinge una câte una, temperatura va scădea în tot cosmosul, până când totul va fi condamnat la un repaus etern."

De atunci încoace, progresele cunoaşterii ştiinţifice nu numai că au confirmat spusele lui, dar astăzi se fac chiar estimări pentru viitorul Universului:

Peste 4,5 miliarde de ani Soarele va muri.

Peste 100.000 miliarde de ani (10¹⁴ ani) va fi sfârşitul stelelor, din cauza epuizării gazului necesar formării lor.

Peste 10³² - 10³⁴ ani va urma dezintegrarea protonilor în subparticule, dispariţia neutronilor care, solitari, nu supravieţuiesc decât 15 minute.

Peste 10¹⁰⁰ ani va fi moartea termică a Universului dilatat şi încetarea oricărei activităţi.

Descoperirile ştiinţei din ultimele decenii arată că Universul a fost creat ca un mecanism de o extraordinară precizie, în care fiecare etapă beneficiază de reglaje complementare incredibile. Care sunt aceste reglaje? Geneza, evoluţia şi funcţionarea Universului, din prima clipă a existenţei sale, se datorează celor 17 parametri, aparent prestabiliţi:

-Forţa gravitaţională, definită prin constanta g=6,67430 x 10⁻¹¹m³/kg s⁻²

-Forţa electromagnetică, definită prin constanta de structură fină alfa ɑ=0,0072973525376

-Interacţiunea slabă

-Interacţiunea tare

-Viteza luminii c=299.792.458 m/s

-Constanta lui Planck (energie x timp) h=6,626070040 x 10⁻³⁴ Js (reprezintă unitatea de acţiune în mecanica cuantică)

-Constanta lui Boltzmann k=1,380649 x 10⁻²³ J/⁰K (leagă energia medie a unui sistem de temperatură)

-Sarcina protonului (+) şi a electronului (-) e=1,6021766208 x 10⁻¹⁹ C

-Masa protonului: 1,6726219 x 10⁻²⁷ kg

-Masa neutronului: 1,674927471 x 10⁻²⁷ kg

-Densitatea de masă-energie a Universului la origine

-Viteza de expansiune a Universului la origine

-Constanta cosmologică, adică curbura iniţială a Universului: 1,289 x 10⁻⁵² m

-Masa lui Planck: 2,17643424 x 10⁻⁸ kg

-Lungimea lui Plank: 1,61625518 x 10⁻³⁵ m (diametrul Universului la momentul Big Bang)

-Timpul lui Planck: 10⁻⁴³ s (momentul Big Bang)

-Temperatura lui Planck: 1,416833139 x 10³² K (temperatura Universului la momentul Big Bang)

Ştiinţa a ajuns la un asemenea nivel încât astăzi se ştie că, dacă ultima zecimală a oricăruia dintre aceşti parametri ar fi diferit cu o unitate, Universul ar fi colapsat.

De exemplu, masa neutronului este cu foarte puţin superioară masei protonului (+0,14%), ceea ce face posibilă dezintegrarea rapidă a neutronului liber în proton, în timp ce protonul este foarte stabil (durata de viaţă a protonului este 10³⁹ ani, iar a neutronului este de 15 minute; după 15' în stare liberă, neutronul dispare). Dacă ar fi fost invers, protonul s-ar fi dezintegrat în neutron, care ar fi fost el cel stabil, iar reacţiile de fuziune ar fi fost făcute de neutroni; singurul material din Univers ar fi fost neutroniumul, deci elementele chimice nu s-ar fi putut forma, iar viaţa nu ar fi putut să se dezvolte.

Big Bang, cel mai cataclismic eveniment imaginabil, se dovedeşte a fi fost extrem de fin orchestrat. Astăzi ştim cu certitudine că Universul nu este staţionar şi că se dezvoltă într-o manieră extrem de precisă şi organizată, pornind de la o celulă iniţială, la fel ca şi o plantă, un animal sau un om. Iar datele şi legile iniţiale ale Universului stau la baza evoluţiilor sale viitoare.

Principiul antropic reflectă concluziile cercetătorilor cu privire la reglajul extrem de fin al parametrilor fundamentali (date iniţiale, constante fizice, legi de funcţionare), care au condiţionat apariţia Universului, a vieţii şi a omului: reglajul fin demonstrează existenţa, în amonte, a unui program şi a unei voinţe.