UNSICAR va notifica Comisia Europeană cu privire la legea RCA

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 22 mai 2017

UNSICAR va notifica Comisia Europeană cu privire la legea RCA

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) va notifica Comisia Europeană, în cazul în care legea RCA va fi promulgată, întrucât consideră că prevederile acesteia sunt anticoncurenţiale.

Organizaţia a precizat, într-un comunicat de presă trimis Redacţiei: "UNSICAR a făcut demersuri constante, în ultimii 15 ani, pentru legiferarea pieţei RCA, dar într-o formă care să protejeze interesele păgubiţilor RCA, cei cărora le este dedicată această formă de asigurare. UNSICAR solicită, totodată, instituţiilor statului ca dezbterea publică a unui proiect de lege să reprezinte mai mult decât o bifă procedurală şi să ia în calcul şi argumentele legitime propuse de toate părţile interesate, aşa cum nu s-a întâmplat în cazul proiectului de lege RCA".

În ultimele două săptămâni, în cadrul comisiilor parlamentare cu drept decizional pe proiectul legii RCA au fost cinci dezbateri, întâlniri la care au fost invitate la discuţii doar asociaţiile din afara pieţei de asigurare - transportatori şi service-uri auto.

Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR, a declarat: "Considerăm că noua lege reprezintă o continuare a reglementărilor neconcurenţiale care, pe termen mediu şi lung, vor avea un efect contrar intenţiilor legiuitorului. Condiţiile de oligiopol ale pieţei RCA se vor accentua, ceea ce înseamnă că vom avea o calitate redusă a serviciilor şi, pe cale de consecinţă, cei care vor avea de suferit vor fi tocmai aceia care trebuie să fie despăgubiţi ca urmare a unui eveniment rutier. Noua lege este una organică, care ar trebui să reglementeze echilibrat, pe termen mediu şi lung, toate categoriile de actori implicaţi în piaţa RCA. Din păcate, această lege reglementează, pe termen scurt, o problemă punctuală, în favoarea unui segment foarte îngust de clienţi, cu o rată a daunei foarte mare, şi defavorizează cea mai mare parte a consumatorilor de poliţe RCA, în principal persoanele fizice".

UNSICAR consideră că numai o concurenţă consistentă în piaţa RCA va regla cu adevărat tarifele acestui tip de asigurare şi orice formă artificială de plafonare poate avea ca efect principal o protecţie inadecvată a celor care trebuie să beneficieze de acoperirile incluse în poliţa RCA.

"În plus, orice tip de plafonare, fie de tarife sau de elemente care intră în calculul tarifelor, nu poate promova şi atrage investiţii serioase în această piaţă, ci doar limitează concurenţa şi modelele de business ale brokerilor şi asigurătorilor", subliniază organizaţia. Potrivit comunicatului, s-a constatat că după expirarea perioadei de plafonare nu au fost înregistrate creşteri ale tarifelor RCA, ceea ce demonstrează că piaţa se poate autoregla, fără a fi necesare limitările menţionate în lege.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări, organizaţie înfiinţată în anul 2000, reprezintă 80 de companii - de brokeraj de asigurare, de regularizare daune, de pregătire profesională.

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Printre cele mai importante modificări aduse de această lege se numără: introducerea conceptului de tarif de referinţă şi formula de calcul a acestuia, definirea categoriei clienţilor cu risc ridicat, precum şi modalităţile prin care aceştia pot fi asiguraţi, explicitarea mecanismului decontării directe şi principiile de aplicare.

Vineri a fost prima zi cu preţuri ale poliţelor RCA teoretic libere, dar cu o grilă de preţuri orientative fixată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după şase luni de tarife îngheţate. Perioada de îngheţare nu a fost prelungită de teama Comisiei Europene, existând informaţii legate de pericolul unei proceduri de infringement din cauza intervenţiei Executivului pe o piaţă liberă şi cu actori 100% privaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb