UPDATE Augustin Lazăr nu are cunoştinţă despre întâlnirea cu oficialii Comisiei privind prezidenţialele din 2009

Ziarul BURSA #Politică / 29 august 2017

Augustin Lazăr nu are cunoştinţă despre întâlnirea cu oficialii Comisiei privind prezidenţialele din 2009

Actualizare 12:07 Dragnea: "Sper că întâlnirea dintre Toader, Lazăr şi comisia de anchetă nu va avea loc decât în Parlament"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că speră ca întâlnirea ministrului Tudorel Toader şi a procurorului general Augustin Lazăr cu membrii Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 să aibă loc la Palatul Parlamentului, precizând că aceasta ar fi decizia sa dacă ar fi membru al comisiei.

Dragnea a afirmat: "Am auzit despre această intenţie, eu sper, ca şi parlamentar, că acea întâlnire, dacă va avea loc, nu va avea loc decât în Palatul Parlamentului. Eu nu cred că cineva poate să medieze între Parlament şi şeful unei alte instituţii în afară de Curtea Constituţională, lucru care se face instituţional şi procedural. Eu, dacă aş fi membru în comisia respectivă, aş dori să fac acea întâlnire la Parlament, acolo unde se desfăşoară lucrările comisiei, Parlamentul este cea mai legitimă instituţie din ţară".

Liderul PSD a mai spus că nu crede că se va ajunge la o concluzie după această întâlnire.

------------

Procurorul general Augustin Lazăr spune că nu are cunoştinţă despre întâlnirea anunţată de conducerea Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 între el, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii comisiei, dar îşi exprimă "disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare".

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, nu are cunoştinţă despre o asemenea întâlnire la Ministerul Justiţiei şi cu atât mai puţin despre obiectul acesteia. Menţionăm însă faptul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi exprimă disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu atribuţiile specifice funcţiei şi dispoziţiilor legale în vigoare", a precizat Ministerul Public, ieri după-amiază, pe Facebook, referindu-se la "afirmaţiile apărute în spaţiul public" potrivit cărora Augustin Lazăr urmează să aibă o întâlnire cu Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din decembrie 2009.

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a anunţat, luni, după şedinţa comisiei, că reprezentanţii comisei vor avea o întâlnire, săptămâna aceasta, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi cu procurorul general, Augustin Lazăr, pentru a discuta despre dosarul clasat la scrutinul pe care acesta din urmă a refuzat să îl transmită comisiei.

"La şedinţa de azi (n.r. ieri) am lămurit câteva aspecte. În primul rând, domnul Tudorel Toader îşi va exercita rolul de mediator şi în cursul acestei săptămâni Biroul comisiei de anchetă va avea o întâlnire cu procurorul general pe tema dosarului clasat la Parchet. Domnul Lazăr, domnul Toader şi membrii biroului Comisiei de anchetă, pentru a lămuri cu toţii. Discuţiile eu zic că sunt bune, lămurim aspecte legate de dosarul clasat, dosarul solicitat de comisia noastră", a spus Oana Florea.

Deputatul PSD a mai spus că întâlnirea cu Tudorel Toder şi Augustin Lazăr va avea loc la Ministerul Justiţiei, iniţiativa fiind a procurorului general.

În 16 august, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a sesizat, în urma unei discuţii cu procurorul general Augustin Lazăr, Inspecţia Judiciară, în vederea verificării conduitei procurorului general în ceea ce priveşte reţinerea de a trimite documente comisiei de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009.

Tudorel Toader declara anterior că nu consideră că era cazul ca procurorul general Augustin Lazăr să se adreseze CSM pentru a afla dacă trebuie sau nu să transmită documente comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi că va discuta cu acesta, iar în funcţie de răspunsurile pe care le va primi, va sesiza Inspecţia Judiciară.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 i-a solicitat procurorului general Augustin Lazăr dosarul clasat privind scrutinul, acesta solicitând CSM să precizeze dacă poate fi transmisă comisiei o copie şi să analizeze posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale privind un posibil conflict juridic între Parlament şi autoritatea judecătorească.

În 7 august, Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis procurorului general Augustin Lazăr că nu este de competenţa CSM să stabilească dacă pot fi trimise sau nu Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 documentele solicitate de comisie şi pe care Ministerul Public a refuzat să le transmită. De asemenea, CSM a stabilit că în acest caz nu se impune să sesizeze Curtea Constituţională.

Parchetul ICCJ a anunţat că a luat act de această decizie, precizând că "solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 - aflată în faza de analiză şi de clarificare a unor probleme de drept - are în vedere o cauză în care s-a pronunţat o soluţie de clasare ce vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale".

În 10 august, preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a declarat că membrii comisiei îi vor transmite o nouă solicitare procurorului general, Augustin Lazăr, în care îi cer dosarul clasat privind scrutinul, urmând să îi ceară şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să-şi exercite atribuţiile şi să verifice sarcinile de serviciu ale lui Lazăr.

O zi mai târziu, Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009 a trimis Ministerului Justiţiei, potrivit News.ro, o scrisoare în care îi cere lui Tudorel Toader să sesizeze Inspecţia Judiciară cu privire la atitudinea procurorului general, Augustin Lazăr, faţă de lucrările comisiei şi să facă o evaluare a modului în care el şi-a îndeplinit atribuţiile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb