Actualizare 16:56 Dragnea: "S-a stins un om cât o istorie, Mircea Ionescu Quintus"
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a postat un mesaj de condoleanţe la moartea lui Mircea Ionescu Quintus, afirmând despre acesta că a promovat o politică naţională bazată pe respect şi dialog între reprezentanţii partidelor politice.
Liderul PSD a scris pe pagina sa de Facebook: "S-a stins un om cât o istorie, Mircea Ionescu Quintus. Unul dintre acei puţini de la care, după 1989, am învăţat ce este democraţia, pentru că o trăiseră înaintea noastră. Alături de Ion Raţiu, Ion Diaconescu sau Corneliu Coposu, Mircea Ionescu Quintus a promovat o politică naţională bazată pe respect şi dialog între reprezentanţii partidelor politice. Un liberal autentic, o fiinţă distinsă, rotundă, plăcută. Dumnezeu să-l odihnească!".
(S.A.)
------------
Actualizare 16:40 Preşedintele României a transmis un mesaj de condoleanţe pentru moartea lui Mircea Ionescu-Quintus
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit cu durere şi tristeţe vestea morţii lui Mircea Ionescu-Quintus, Preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele României a transmis totodată familiei Ionescu-Quintus o scrisoare de condoleanţe.
Mesajul Administraţiei Prezidenţiale arată: "Ne-am despărţit astăzi de un adevărat senior al politicii româneşti, domnul Mircea Ionescu-Quintus". Klaus Iohannis a adăugat: "În ciuda secolului zbuciumat pe care l-a traversat, a rămas mereu fidel crezului liberal, cu care s-a identificat şi pe care l-a servit fără încetare".
Preşedintele a afirmat: "Domnului Quintus îi datorăm multe lucruri bune din viaţa noastră publică, mai ales contribuţia la revigorarea unei doctrine democratice în anii '90 şi la dezvoltarea unei culturi a dialogului, civismului şi integrităţii actului politic".
Preşedintele a concluzionat: "Aşa a fost domnul Quintus şi aşa ne vom aduce aminte de Domnia sa: un om de stat demn şi responsabil, senin, cu spirit moderat şi devotat ţării sale. Călătoria seculară a domnului Quintus se încheie aici, însă moştenirea sa politică va rămâne pentru noi o profesiune de credinţă. Dumnezeu să-l odihnească!".
(C.R.)
-----
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, în vârstă de 100 de ani, a încetat astăzi din viaţă, anunţă News.ro.
Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator.
Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, cu o zi înaintea împlinirii vârstei de o sută de ani.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2017, 11:49)
Condoleante.
Ce folos ca au trait acesti oameni daca urmasi in politica ne-au vandut tara?