UPDATE: NOUĂ INIŢIATIVĂ CONTROVERSATĂ A LUI BÎLTEANU Consiliul SIF Banat-Crişana a decis diminuarea capitalului social

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 octombrie 2013

Consiliul SIF Banat-Crişana a decis diminuarea capitalului social

Update 17:57 Investitorii solicită ASF să analizeze legalitatea unor tranzacţii decise de CA al SIF Banat-Crişana

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) solicită Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să analizeze legalitatea unor tranzacţii decise de CA al SIF Banat-Crişana.

"Vă rugăm să analizaţi cu cea mai mare atenţie legalitatea ultimelor acţiuni întreprinse de Consiliul de Administraţie al SIF Banat Crişana: reducerea capitalului social, constituirea SIF Imobiliare Limited, achiziţionarea Turism Azuga de la o firma afiliată preşedintelui Consiliului de Administraţie fără raportarea tranzacţiei către acţionari sub pretextul că în tranzacţie a fost interpus la un moment dat un SRL, ş.a. ", se arată într-un comunicat transmis, astăzi, de AIPC.

"Toate acestea reprezintă precedente periculoase în administrarea societăţilor de investiţii financiare de natură să afecteze milioane de acţionari şi, astfel, credibilitatea instituţiilor pieţei de capital din România", potrivit sursei citate.

"Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) vă solicită să acţionaţi de urgenţă pentru restabilirea dreptului de a fi informat al acţionarilor SIF Banat Crişana, încălcat grav de ultimele acţiuni ale Consiliului de Administraţie al SIF Banat Crişana. Operaţiunile cu capital social sunt de natură a afecta preţul de piaţă al emitenţilor si, de aceea, trebuie efectuate în cea mai strictă transparenţă. De aceea, apreciem că acţiunile SIF Banat Crişana nu pot fi tranzacţionate fără ca acţionarii şi investitorii să cunoască detaliile operaţiunii de reducere a capitalului social anunţate prin raportul curent din data de 3.10.2013", menţionează Asociaţia în comunicat.

Update 12:31: SIF Banat-Crişana va putea răscumpăra maxim 10% din acţiunile totale

Numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi răscumpărate de către SIF Banat-Crişana reprezintă 10% din totalul acţiunilor, se arată într-un raport al societăţii remis BVB.

În ceea ce priveşte preţul de achiziţie al acţiunilor proprii, acesta se va ridica la un nivel de minim 0,5 lei/acţiune şi de maxim 2,5 lei/acţiune.

"Hotărârea de reducere a capitalului social prin răscumpărarea propriilor acţiuni a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al societăţii în temeiul articolului 6 alineatul (8) din Statutul SIF Banat-Crişana SA care prevede că < Adunarea generală extraordinară a delegat Consiliului de administraţie exerciţiul atribuţiilor sale pentru: (....) c) reducerea capitalului social sau reîntregirea sa prin emisiune de noi acţiuni (....)", se mai arată în raport.

Articolul 207, alineatul (1), litera c) din Legea numărul 31/1990 reglementează modalitatea de reducere a capitalului social prin "dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.

Articolul 104 din Legea numărul 31/1990 prevede: "condiţiile din articolul 103 ale aceleiaşi legi nu se aplică în cazul dobândirii acţiunilor proprii în conformitate cu articolul 207 alineatul (1) lit. c), operaţiune care poate fi hotărâtă de consiliul de administraţie al societăţii conform articolului 6 alineatul (8) din statut".

Programul de răscumpărare se va derula pe o perioadă de 18 luni, din momentul în care va fi avizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), urmând ca la final consiliul de administraţie să stabilească suma cu care se va reduce capitalul social şi numărul de acţiuni care vor fi anulate.

Tranzacţionarea acţiunilor SIF1 pe BVB va fi reluată începând cu ora 13:00.

Update 09:42 Acţiunile SIF Banat-Crişana OPRITE DE LA TRANZACŢIONARE

Acţiunile SIF Banat-Crişana au fost oprite astăzi de la tranzacţionarea pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Se aşteaptă un comunicat ulterior al emitentului.

---

Specialişti din piaţă spun că aşa ceva este imposibil

Anterior, SIF1 a fost dată în judecată pentru că nu şi-a redus cvorumul pentru AGA

Consiliul de Administraţie al SIF Banat-Crişana a decis diminuarea capitalului social, în baza unui articol din statutul societăţii, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

SIF1 precizează că va face publice toate detaliile operaţiunii ulterior avizării modificării capitalului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

CA SIF Banat Crişana a luat această decizie în baza articolului 6, aliniat 8 din Statut (vezi insert).

Pe site-ul SIF Banat Crişana, se precizează că statutul a fost rescris la 2 iulie 2013.

Cum SIF1 şi-a comunicat decizia pe Bursă, ieri, la ora 17, specialiştii din piaţă nu au avut timp să de documenteze, aşa s-au exprimat pe bază de impresii.

Cea mai comună părere a fost că delegarea deciziei diminuării capitalului către CA, aşa cum apare în statutul SIF1, ar contraveni legii. Cei mai buni experţi opinează că reducerea capitalului social nu are cum să fie adoptată altfel decât în Adunarea Generală Extraordinară. Astfel, intenţia anunţată pare să întâmpine, în principal, dificultatea întrunirii AGEA (cvorum de 75%, la prima convocare, şi de 50%, la a doua) şi, abia în al doilea rând, posibilitatea ca ASF să nu aprobe niciodată o astfel de iniţiativă, după cum estimează unele voci din piaţă.

Unii specialişti se întreabă când a fost statutul SIF Banat Crişana modificat, astfel încât să permită delegarea reducerii capitalului către CA, din moment ce nu a avut loc nici o AGEA.

De altfel, tot cu bătaie spre reducerea capitalului social, SIF1 încercat reducerea cvorumului pentru AGEA, însă în luna august, ASF a respins solicitarea Consiliului de Administraţie al SIF Banat-Crişana (SIF1).

Cererea de autorizare fusese transmisă pentru adaptarea "statutului la noile prevederi ale legii pieţei de capital, aşa cum sunt reglementate prin OUG nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor".

De altfel, în luna septembrie, Monticlifti Management Limited SRL a dat în judecată SIF Banat Crişana, solicitându-i să se încadreze în dispoziţiile OUG 32/2012, prin modificarea articolului 6, aliniatul 18 din Statutul SIF1, în sensul modificării condiţiilor de cvorum şi de majoritate pentru ţinerea Adunărilor Generale Extraordinare ale Acţionarilor, în conformitate cu articolul 115 din legea 31/1990, articolele 80,201,202 din OUG 32/2012, articolul 120 din legea 297/2004 şi articolul 19, alineatul 2 din Statut.

Potrivit OUG 32/2012, Adunarea generală a acţionarilor se va desfăşura potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.

Prevederile legii societăţilor comerciale stabilesc un cvorum de 25% din drepturile de vot la prima convocare, respectiv de 20% la a doua convocare, pentru AGEA. Acestea sunt valabile numai la SIF Transilvania. La celelalte patru SIF-uri, respectiv SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Muntenia şi SIF Oltenia, în actele constitutive sunt prevăzute cvorumuri de 75% din drepturile de vot la prima convocare, respectiv de 50% la a doua convocare.

În luna februarie, când SIF Banat Crişana şi-a anunţat intenţia să preia SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, unele voci au susţinut că această operaţiune îi este interzisă, prin statut.

Atunci, SIF1 ne-a transmis că prevederea că SIF-ul nu poate deţine societăţi de administrare a fost abrogată, transmiţându-ne să ţinem cont de faptul că în Statutul SIF Banat-Crişana, la Art. 19 (2), se prevede: "orice acte normative apărute ulterior care înlătură sau restrâng limitările expres prevăzute în prezent pentru societăţile de investiţii financiare, clauzele din acest statut se vor considera modificate prin efectul legii".

Având în vedere că, între timp SIF1 a preluat SAI Muntenia Invest, politica de administrare de la "Banat Crişana" ar putea să se răsfrângă şi asupra SIF Muntenia.

Statutul Societăţii de Investiţii Financiare Banat -Crişana, Articolul 6, alin 8

--(8 )Adunarea generală extraordinară a delegat Consiliului de administraţie exerciţiul atribuţiilor sale pentru:

- majorarea capitalului social ;

- schimbarea obiectului societăţii;

- reducerea capitalului social sau reîntregirea sa prin emisiune de noi acţiuni;

- conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;

- înfiinţarea sau desfiinţarea de sucursale, filiale, reprezentanţe şi alte puncte de lucru.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Vrea sa faca si el ca FT la FP, dar o sa afle ca nu poate!

    1. ar fi bine sa poata rascumpara actiuni si sa creasca SIF1 cu vreo 50%

      Oare Monticlifti Management Ltd stie ce face Dragos? Te pomenesti ca tocmai astia au impus reducerea.

      iar conform definitiei care a dat-o parintele trebuie sa stii ca prietenii sunt cei care fac pe voia noastra. Totul merge conform planului:Oltchim o sa primeasca de la Uniunea Europeana despagubiri pentru ca a inceput o analiza de ajutor de stat pentru un stat care nu indeplineste conditiile pietei unice , asa cum a fost ea definita prin tratatul de la Lisabona, Petrom o sa incheie cu statul roman un tratat sindical asemanator celui dintre statul austriac si IPIC,iar fondul proprietatea datorita participatiei majoritare va avea aceeasi optiune ca si firma care reprezinta esenta miscarii. Dupa ce lucratorii Oltchim vor cumpara propriul concern cu banii imprumutati de la BCR pentru a-si arata aceeasi dispunere catre angajati la fel cum s-a comportat si la masa credala, atunci cand si-a cedat creanta la CEC. Singura problema care ar fi inca nerezolvata este data la care se va semna intrarea in Schengen. Eu as opta pentru 11.12.2013, asa cum ii place tribunului Traianus :-) Salve tie, Mare EU

      vor doar sa ia atentia de la jaful facut de actualul CA:

      1. achizitie de catre SIF1 a Azuga Turism SA- 200.000EUR/ camera vezi raport VUAN SIF1 mar 2013-pozitia 2 pagina12. 

      2.Pierderile Azuga Turism SA 2011-2.593.14 RON si 2012-872.052 RON vezi site Mnisterul de finante 

      3.Hotel Azuga investitie a Romenergo vezi google.  

      4.Pentru stabilirea pretului pe camera vezi site hotel NU MA UITA

      5.Poza individului o avem in articol deci dosarul e gata DNA ii poate ridica vointa mai trebuie. iar ASF ( URSACHE-DAIANU-RUSANU) ii poate suspenda si anula tranzactia. 

    Prin efectul Legii 31/1990 republicata si modificata, competenta AGEA, de reducere a capitalului social, nu mai poate fi delegata consiliului de administratie; iar prin efectul art.19(2) din statutul societatii respectiva competenta este eliminata de drept;

    1. de ce nu pot posta mesaje pe site? ce ecu cenzura aparuta la bursa? nu e voie sa vorbim despre infractorul din fotografie ?

      nu te impacienta, la Make este democratie.Doar in cazul in care trimiti un link este blocat sa nu faci sql injection(nu prea cunosc eu multe,da cu injectiile sunt la zi,caci m-am uitat in trecut la lethal wepon si mi-am dat seama ca este singura modalitate sa-i scot din minti pe cei carora nu le plac boii,mai ales cei prieteni cu maidanezii :-) Editia de azi banuiesc ca o sa intreaca codul de audienta al Gadelui.

    Dragii mei ,

    asa cum sunt eu de la munca campului, cand vin seara de la arat si urmaresc intamplarile zilei nu pot sa nu zambesc atunci cand specialistii nu au observat micsorarea de capital la Petrom.Iar acolo au fost vreo 13 miliarde si cateva milioane. Fondul Banat-Crisana este faibletea mea, pentru ca acolo mi-am dat spre pastorire prima mioara de hartii de valoare, care in noaptea dupa ce am optat pentru aceasta societate am visat cum ii faceam concurenta lui Jekko. Pentru a nu il dezcuraja pe domnul Balteanu si a lasa asemeni Comisiei Europene sa aiba putin timp de gandire pentru a reflecta la dictonul lui Mr.Fink "Cunoaste-ti Riscul" mi-as permite doar sa completez ca in statutul de care vorbeste domnul administrator, daca este exact asa cum l-a descris doamna Adina(aici Copy&Paste ar fi fost extrem de util) ca prin aceasta posibilitate zburdalnica nu a facut altceva decat sa preia in mod "gavrochian" atributiile AGEA.Si nimic nu ma face mai melancolic decat sa mi se ia calitatea de AGEAmiu. Domnule Balteanu, in cazul in care vreti sa o faceti asa mai pe sestache vorbiti cu cei de la Petrom sa va invete. Vedeti ca cei de la OMV au scos si o carte despre principii manageriale. Pana au priceput cei de la Petrom au avut insa nevoie de putina gandire , pentru ca au avut nevoie sa invete limba germana. Daca nu ma credeti rugati-i sa va dea emailul in care la intrebarea cum pot exista doua valori diferite ale capitalului social in RAS si IFRS,cand profesorul Baetge spune ca nu se poate asa ceva, iar eu nu le-am tradus paragraful sa nu patesc ca domnul Ponta cu Reuters,dansii au raspuns ca nu cunosc pe marele poet Goethe, ale carui incaltari incerc sa le lustruiesc din cand in cand si primesc admonestari ba de la domn doctor , ba de la brancadierul de serviciu ca as fi rezistent la unele spritzuri. Ganditi-va doar la faptul ca doamna Gheorghe ar circumstante atenuante deoarece a fost afectata cand a aflat ca Pitestiul nu are deschidere la mare.Sau poate vazand cat sufera dansa la fel ca domnul Treichl cand era sa trebuiasca sa listeze BCR s-au indurat cei care sondeaza pe langa localitatea Izvorani sa creeze un pic de stress pentru geomorfologia de acolo(emisunea pe A3 cu inginerul Cristian si mamicile Omida deghizati in cercetatori a fost genial),poate ca o iesi in carti ,chestia asta cu portul.Asadar or va gasiti o preocupare din aceasta strategica sau mai bine stergeti din CV ca sunteti specializat in contabilitate, nu de alta dar atunci v-ar pune pe umerii dvs. puternici idea ca spre deosebire de cei saraci cu duhul, la dumneavoastra ar reiesi ca ar fi lipita cu UHU,sau cusuta cu atza alba,sa inteleaga si domn doctor.Va urez o seara placuta si va multumesc ca mi-atiluat o grija de a mai vota in AGEA:-)Maidanezul de serviciu 

    Cat veti mai tolera dragi tovarashi aberatiile de libertate? Ati auzit de abuz in serviciu, fals, uz de fals, sau asteptati sa ia masuri actionarii? Daca asta asteptati, sunteti in plus, dati-va demisia, plecati acasa.

    Acum se explica volumul mare de luna trecuta in 30 min, cineva a aflat de asta. Sigur ca ASF ancheteaza si-o sa aflam cine a dat cine a luat cand om intra in Schengen...E aiurea ca masuri cu asa impact sa fie dictate in CA unde e o gasca de prieteni. Si atunci AGA la ce-o sa mai fie? Doar sa aprobe descarcarea de gestiune si gata? S-o desfiintam da-o dreacu si-asa nu vine nimeni.

    1. Dormi linistit! ASF vegheaza pt tine!

    Nu inteleg cum este posibil ca un nenorocit sa isi bata joc de o societate si de actionarii ei in mod constant si individul respectiv sa fie inca in libertate si chiar mai mult, in functie. Ce fac actionarii? Dar autoritatea de supraveghere? Dar ceilalti actori din piata si in special BVB care se plange de lipsa investitorilor si a rulajelor? Cine sa investeasca pe o asemenea piata si de unde rulaje fara protectie impotriva abuzurilor de variante forme? Problema nu este la investitori ci la autoritati. Noi avem bani de investit, dar voi aveti ce sa ne oferiti? Luati odata masuri si faceti curatenie!!!!

    1. Ce tare este gasca asta anglo-romano-libaneza de la SIF1!!!!! Circoteca totala, reductio ad absurdum, la care se adauga pentru gust, o doza de management de rit MONTECLIFTI

      Eu am vazut modificaruile din actul constitutiv...Una prevede ca la AGA extraordinara cvorumul e intrunit exclusiv cu actiunile lui Bilteanu...eu zic ca-i bine

    Sa speram ca va reusi sa faca reducerea capitalului social si astfel se va da actionarilor diferenta de pret sau va creste astfel valoarea actiunii.

    stati sa vedem despre ce e vorba, ca poate este o masura care ajuta la cresterea pretului actiunilor SIF1

    Stati linistiti la locurile dumneavoastra, asa cum spun "specialistii din piata" - asa ceva este imposibil ! domnu balteanu stie ce face ! E o aberatie ! E o incalcare flagranta a legii ! Cnvm nu mai tine in brate conducerile sifurilor ci invers .

    Cnvm a facut deja sesizari la DNA si institutiile statului ablitate, urmeaza sa dea un comunicat de presa prin purtatorul de cuvant.

    Aveti incredere in Justitia Romana ? 

    1. Ce intrebare e asta "aveti incredere in justitia romana"...NU exista persoana adulta, matura care sa aiba incredere in justitia romana?

      Esti copil? 

      Ai dreptate nu exista justitie in Romania ! Mai verific din cand in cand .

      pe zi ce trece management de la SIF-uri se erodeaza. Schimbarea mult asteptata de toti se dovedeste a fi o pacaleala.Si e abia inceputul...Stati sa vedeti! pana la urma o sa regretati cu totuii schimbarea pragului la SIF-uri.Ce a adus asta? Preturi mai bune?! Guvernantamai buna?! Deocamdata vedem contrariul...

    Evenimentul “AdePlast vine pe Bursa” va avea loc miercuri, 9 octombrie, ora 11.00, la sediul BVB. Vor lua cuvantul Razvan PASOL, Director general Intercapital Invest, Matei FILIPIDESCU, Director Corporate Finance & Investment Banking din cadrul BCR, Mariana CIUREL - Sef Marketing si relatii international si Remus STOICA - Expert Cercetare si dezvoltare produse noi din partea BVB.

    1. doar ca in loc de ciocolata era (...) facut de barbut pentru fraieri iar marmota era pasol... sa vedem cati se retrag in ultima zi dintre cei care manipuleaza subscrierile pe transa celor mici.

    Daca vreti sa mai stopati din elanul celor de la SIF1 hai sa facem cereri de interventie in dosarul deschis de catre cei de la Monti si sa cerem anularea partiala a actului constitutiv in ceea ce priveste diminuarea CS delegata catre CA.

    Alata escrocherie pusa la cale de Balteanu.Cei care vor musca momeala si vor cumpara actiuni SIF1 vor regreta amarnic apoi vazand ce a vrut cu adevarat Balteanu sa faca:o alta smecherie ,asa cum ne-a obisnuit de cand a venit la putere.Asa ca,prieteneste va zic:stati cat mai departe de SIF1!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb